Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Juste la fin du monde

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un prânz în familie (O cronică a repetiţiilor) - Juste la fin du monde / Doar sfârşitul lumii


Anca Mureşan

ianuarie 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
- Aveţi vreo preferinţă pentru loc?
- Loc?
- Da, loc în sală.

E duminică după-amiaza şi holul cinematografului Victoria din Cluj e plin. Am şi uitat de când n-am mai stat la coadă pentru bilete la film. Sau de când n-am cumpărat bilet cu loc. În mod sigur, de astă-vară, de la TIFF.
- Undeva pe la mijloc.
- Rândul opt, locul opt.

Zis şi făcut. Rândul l-am respectat, locul nu. M-am aşezat ca de obicei pe scaunul din marginea rândului. Forfotă, dat jos căciuli, paltoane groase, butonat telefoane mobile, în timp ce pe ecran încep să curgă reclamele la proiecţiile programate "în curând". Deodată, o voce ne întreabă dacă suntem pregătiţi pentru sfârşitul lumii şi ne anunţă profetic că el, sfârşitul, e mai aproape decât credem.
- Stai aşa, a început deja sfârşitul lumii?, întreabă cineva nerăbdător de pe rândul din spate.
- Nu, dragă, e reclamă.

Reclamă la cutremurul lui Nae Caranfil. 6,9 pe scara Richter. L-am văzut deja, astă-vară, la TIFF. Se stinge lumina şi începe sfârşitul. Cu un gros-plan pe minunata faţă a lui Gaspard Ulliel.

Louis este într-o maşină şi ne anunţă ce urmează să vedem. Ne spune că se întoarce acasă după 12 ani de absenţă. Îşi va anunţa familia că urmează să moară. Şi-apoi brusc, din nimic, începe adevăratul sfârşit. Pe coloana sonoră, Camille cântă obsedant A la maison / Dans ma maison / C'est là que j'ai peur. / Home is not a harbour / Home home home / Is where it hurts. (Acasă / La mine acasă / Acolo mi-e frică. / Acasă nu este un port / Acasă acasă acasă / este acolo unde te doare.)

Carevasăzică, sfârşitul ăsta va fi unul dureros. Bun, să zicem că sunt pregătită, nu zice nimeni că sfârşitul trebuie să te conducă lin pe dulcile plaiuri ale vânătorii, în sunet delicat de harpă. S-ar putea să fie cu scrâşnet din dinţi, zgomote asurzitoare şi dureri nerostite.

Louis ajunge acasă, întâmpinat de o mamă (Nathalie Baye) agitată şi fardată strident, ca să arate bine pentru fiul rătăcitor. Suzanne (Lea Seydoux), sora mai mică, pe care abia dacă o cunoaşte, căci era doar un copil atunci cînd a plecat. Antoine (Vincent Cassel), fratele mai mare, ranchiunos şi impulsiv, dar care afişează un aer de indiferenţă. Şi Catherine (Marion Cotillard), cumnata lui, pe care o vede acum prima dată, preocupată de creşterea copiilor, timidă şi uşor timorată de un soţ impulsiv şi autoritar.

Replici scurte, tăiate, fracturate, priviri pătrunzătoare, tăceri care nu dezvăluie nimic. Cadre în care se vorbeşte mult şi din care deocamdată nu înţelegi mare lucru. Cuvinte rostite pe jumătate, dar care vin spre tine ca o avalanşă din care trebuie să scapi cumva şi să pricepi relaţia dintre cele cinci personaje. Încet-încet, lucrurile se lămuresc şi ambiguitatea se risipeşte. Pricepi că Louis este un dramaturg plecat de multă vreme de-acasă pentru o carieră "la oraş", că singura lui formă de comunicare în timpul absenţei sale sunt ilustratele pe care le trimite familiei. "Nu eşti stânjenit că oricine poate să vadă ce ne scrii?" îl întreabă Suzanne. Ca şi cum n-ar avea nimic de ascuns, ca şi cum relaţiile de familie ar fi expuse în văzul tuturor, fără nici un secret.

Louis s-a întors acum acasă pentru a-i anunţa pe toţi secretul cel mai greu de rostit: acela că va muri în curând. Dintr-o conversaţie cu iubitul său (da, este homosexual, însă ar fi păcat să cazi în capcana unei interpretări facile de genul: "de-aia şi-a părăsit familia, de-aia va muri, este bolnav de SIDA") afli că îi este îngrozitor de frică să le spună. Din flashback-uri presărate inteligent de regizor afli că Louis a fost înconjurat de dragoste în casa părintească, că în ciuda dispariţiei timpurii a tatălui, n-a avut o copilărie nefericită, că lucrurile au mers bine şi în relaţia cu fraţii lui (ce bine că a picat şi cealaltă interpretare facilă, freudiană!) până când ceva s-a întâmplat. Dar ce anume? Ce l-a determinat să plece? Într-o discuţie între patru ochi, mama îl asigură de toată dragostea ei, indiferent ce. Dar ce anume? Nu ştim. Tot Suzanne este cea chemată să dea glas nelămuririlor noastre: Ce vină, ce trădare, ce dramă, ce crimă ascunde această familie? Una nerostită.

Priveşti răbdător mai departe şi asişti la îndemnul pe care mama i-l adresează lui Louis: împacă-te cu ei, consolează-i, încurajează-i, ei au nevoie de tine. Dacă e cazul să îi minţi, minte-i, dar minte-i frumos. Însă în relaţiile de familie nu e loc de aparenţe şi zâmbete false. Vina şi reproşurile irump ca o avalanşă. Cuvintele, deşi cel mai adesea nu spun nimic concret, taie în carne vie, sunt şuierate printre dinţi, strigate, chemate să dea glas agresivităţii şi violenţei. "Încerci să umpli golul dintre noi cu cuvinte", îi aruncă în faţă Antoine lui Louis. "Aveţi impresia că pricepeţi tot, dar de fapt nu pricepeţi nimic", ne avertizează alt personaj. Câtă dreptate are! Şi ai impresia că reproşul ţi se adresează direct ţie. Da, chiar ţie! Deşi tu stai de partea cealaltă, în sală, cu inima-n gât. Totul se întâmplă într-un crescendo ameţitor, iar atunci când camera se opreşte şi fixează obsedant o privire, o respiraţie şuierată, un detaliu neaşteptat, îţi ţii şi tu respiraţia.

Din păcate, n-am văzut montarea lui Radu Afrim de la Teatrul Odeon, dar mă bucur că ecranizarea pe care Xavier Dolan a reuşit-o pentru textul lui Jean-Luc Lagarce e cât se poate de teatrală. Şi oarecum fidelă textului în punctul său cel mai autentic. Limbajul. Bâlbâiala lui Marion Cotillard şi pumnalele înfipte de cuvintele şuierate de Vincent Cassel taie în carne vie. Greşelile voite de exprimare. Fracturarea. Repetiţiile. Mai cu seamă repetiţiile. Louis s-a întors acasă cu un scop declarat de la bun început. A venit să îi anunţe că va muri. Cât de greu poate fi? Are de partea lui dragostea familiei, fiecare îl iubeşte în felul său, chiar dacă sunt supăraţi pe el că a plecat. E suficient ca unul dintre ei să îşi amintească de vremurile bune şi se naşte între ei complicitatea unei relaţii de nezdruncinat.

Louis are de partea lui cuvintele. O spune de la bun început: ar putea fi agreabil. E doar un prânz în familie, nu e sfârşitul lumii. Şi totuşi e.

Pe ecran începe să curgă genericul de final. În minte ţi-a rămas valsul de pe coloana sonoră impecabilă, despre care citeşti că este compusă de Gabriel Yared. Dar şi cuvintele din cântecul lui Camille: Home is not a harbour / Home home home / Is where it hurts.


Cu un gest brutal, un angajat de la cinematograf, probabil cel care ţi-a dat biletul cu loc, deschide uşile laterale ale sălii. Din stradă, pătrunde tăios frigul serii de ianuarie. Forfotă, căciuli, paltoane, telefoane mobile.
- Parcă mi-am văzut pe ecran jumătate din familie, spune o tipă care păşeşte alături de mine pe trotuarul îngheţat al serii de ianuarie.

Eşti atât de buimac încât nu poţi vorbi, deşi în cap ai o avalanşă de cuvinte. Cele mai importante secrete şi cele mai dureroase adevăruri sunt cele care nu pot fi rostite.




 Toate articolele despre Juste la fin du monde
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2016
 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Elvira Popescu
Joi, 06.04.2017 - 18,30


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


Alte articole

 Marion Cotillard şi Vincent Cassel în filmul lui Xavier Dolan - Grand Prix-ul Cannes 2016, pe shortlist la Oscar: Doar sfârşitul lumii vine pe 6 ianuarie 2017!, Comunicat de presă
 La Sieranevade - Juste la fin du monde la Les Films de Cannes à Bucarest, 2016, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer