Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Inimi cicatrizate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - Inimi cicatrizate


Marian Rădulescu

noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Am văzut filmul polonez Ida (Oscar pentru cel mai bun film străin, 2015) în chiar ziua când aveam să citesc un fragment din Epistola Sf. Apostol Pavel către Evrei: "Nu suntem ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre câştigarea sufletului". Îmbisericirea minţii Idei (şi cuminţenia ei, şi nevoia ei de iubire pentru veşnicie, şi hotărârea de a se retrage "din lume", de a-şi asuma calea crucii şi de a-şi ascunde părul frumos sub veşmintele de monahie) mi se părea, deodată, contrapusă îndoielii spre pieire a Wandei (mătuşa Idei, singura ei rubedenie în viaţă, o evreică pe care stareţa mănăstirii unde crescuse insistă să o cunoască în ajunul intrării fetei în monahism). Ida caută să intre în rânduiala Bisericii, pe când Wanda, care fusese un procuror de temut în zorii comunismului abia instalat în Polonia (anii '50), când recunoaşte că a trimis la moarte pe mulţi "duşmani ai poporului", a ajuns acum o simplă judecătoare, dependentă de alcool, de tutun şi plină de ranchiună pe tăvălugul istoriei, pe creştinii care i-au ucis familia.
Acelaşi cuvânt apostolic l-am citit, un an mai târziu, în dimineaţa următoare vizionării Inimilor cicatrizate (2016), adaptare liberă de Radu Jude (scenariul şi regia) după scrieri de Max Blecher (Inimi cicatrizate, Vizuina luminată, Corp transparent, Întîmplări în irealitatea imediată, Scrisori către Geo Bogza). N-am ales eu lectura acestor rânduri pauline. Şi într-un caz, şi-n celălalt, s-a întâmplat ca ele să însoţească pericopa evanghelică a zilei.


O situaţie-limită (îmbolnăvirea unui tânăr intelectual evreu de tuberculoză osoasă, în România anilor '30) este pretext, în filmul lui Jude, pentru câteva consideraţii despre viaţă şi moarte, despre "nesfârşita pustietate a lumii" şi prietenie, despre "extrema dreaptă" şi "chestiunea evreiască". Despre, mai ales, dificultatea aflării unui sens în viaţă ("clipele vieţii noastre au însemnătatea cenuşii care se cerne"), atunci când eşti prizonier al "îndoielii spre pieire" şi nu ai primit credinţa "spre câştigarea sufletului". ( "...impresia care renaşte este înainte de toate aceea a efemerităţii vieţii care se scurge şi, apoi, aceea a lipsei totale de importanţă cu care se integrează aceste clipe în ceea ce numim, cu un singur cuvînt, existenţa unui om." - Max Blecher, Vizuina luminată) Manu, personajul central al filmului (şi al cărţii) asistă la înmormântarea unui coleg de suferinţă, după rânduiala Bisericii. Apoi, prin pereţii subţiri ai salonului privat unde zace imobilizat la pat, aude cum alt coleg de suferinţă, refuză ultima Împărtăşanie ce - tot după rânduiala Bisericii - i se oferă.

Pe afişul filmului (şi în genericul de la început, ce cuprinde texte scrise pe un montaj din desenele lui Max Blecher, ilustrate sonor cu un fragment - Dies Irae - din Recviemul de Mozart) vedem, într-unul din desenele inedite rămase de la Blecher, chiar o pâine în care este înfipt un cuţit şi acum sângerează din abundenţă. De pâine atârnă un miel spânzurat şi un cap de om - detaşat de corpul care nu i se vede, asemenea trupurilor dezmembrate din Guernica lui Picasso - cuprins de groază. Semnele descompunerii şi putrefacţiei ca urmare a bolii neiertătoare sunt contrabalansate, în Inimi cicatrizate, de semnele unei frumuseţi nepieritoare fără de care viaţa omului ar rămâne absurdă: splendoarea naturii (director de imagine: Marius Panduru) sau a culturii (decoruri: Christian Niculescu, costume: Dana Paparuz) - de exemplu, icoana bizantină cu Mântuitorul din salonul cu bolnavi, idealul desăvârşirii omeneşti. Cehov: "La om, totul trebuie să fie frumos: şi chipul, şi îmbrăcămintea, şi gesturile, şi ţinuta, şi sufletul, şi gândurile". Şi ghipsul, adaugă ironic Manu. Într-un fel, îndoiala şi credinţa sunt două feţe ale aceleiaşi monede, precum trăirea acelui carpe diem - hedonistă, în cazul lui Manu, şi cu frică de Dumnezeu, în cazul Isei (o altă pacientă din spital). Marc Aureliu (citat de Manu): "Nu lucrurile în sine, ci felul cum ne raportăm noi la ele, asta contează". Nu moartea în sine, ci - adaugă Isa, referindu-se la felul în care, de ani de zile, gândeşte zilnic - cum ne pregătim (sau nu ne pregătim) pentru ea astfel încât să nu ne surprindă când va veni.


Filmul lui Radu Jude - dincolo de lectura în cheie "politică" - poate fi privit şi ca un eseu, ca o elegie pe tema suferinţei general umane, a modului în care o primim şi ne-o asumăm. Senzaţia copleşitoare e blagiană (chiar dacă Manu recită din Bacovia - "cel mai autentic poet din poezia noastră"): "atâţia dintre semeni nu prea ştiu / ce să înceapă-n zori cu suferinţa. / Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejul / chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa" (Laudă suferinţei). Pentru cei mai mulţi, suferinţa e "întuneric", "tăciune în inimă", "un bulgăre de ţărână", o "dulce psihoză". Sau, am putea adăuga, un corset de ghips. Pentru alţii, ea e "sâmbure de cer". Pentru Isa, bunăoară, al cărei salon este - spune Manu - o oază de pace. În salonul lui, i se confesează el, simte gustul amar al singurătăţii ("Abia aşa îmi dau seama ce singur sunt în camera aia a mea"), pe când în salonul ei, pe ai cărui pereţi zărim o icoană cu Maica Domnului şi pruncul Iisus, nu se mai simte sărăcit de "suferinţa care destramă" ("Mă simt foarte bine la tine, e aşa un calm aici, o linişte"). Este, poate, singurul moment de levitaţie - în duh - al acestui film cu un subiect atât de apăsător. Suferinţa, aşa cum este primită de Isa, e o suferinţă "care întăreşte fiinţa întru fiinţă" - singura legătură dintre fiinţa zisă om şi Creatorul care "este şi va fi". E forma ei de credinţă "spre câştigarea sufletului" pentru că, spune ea, "timpul nu poate fi pierdut" şi, la urma urmei, "poate că nu e totul un joc, poate există mântuire".








 Toate articolele despre Inimi cicatrizate


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 În spatele vitrinei morţii - Inimi cicatrizate, Maria Ruxandra Burcescu
 Ironia durerii - Inimi cicatrizate, Georgia Moraru
 Inimi cicatrizate câştigă Premiul special al juriului la Locarno!, Comunicat de presă
 Inimi cicatrizate - un candidat serios pentru Leopardul de Aur, 2016, Comunicat de presă
  Inimi cicatrizate în premieră mondială pe 7 august 2016, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Inimi cicatrizate


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer