decembrie 2016
Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) încheie sezonul 2016 cu o serie de prezentări ale artiştilor sprijiniţi prin Selecţia de programe şi proiecte organizată de instituţie în toamna trecută. Evenimentele vor avea loc între 14 şi 18 decembrie 2016 şi vor fi găzduite de sala Stere Popescu a CNDB, Centrul Independent Coregrafic Linotip şi MACAZ Bar Teatru Coop. Intrarea este liberă.

Prin această serie de întâlniri informale cu membrii comunităţii coregrafice, pe marginea proiectelor realizate de aceştia în cadrul Selecţiei, instituţia îşi propune să aducă în prim-plan efervescenţa şi diversitatea din mediul coregrafic autohton, dar şi să le ofere artiştilor un context propice pentru primirea de feedback din partea colegilor de breaslă şi a publicului de dans contemporan, având în vedere că majoritatea se află într-o fază incipientă a procesului de lucru.

Într-o comunitate din ce în ce mai eterogenă, facilitarea unor astfel de puncte de întâlnire între artiştii de dans contemporan e un prilej ideal pentru a cunoaşte şi chestiona discursurile şi tendinţele actuale din domeniu. CNDB continuă astfel să asigure acel cadru favorabil dialogului, reflecţiei şi dezbaterii.

De asemenea, prin promovarea celor două prezentări găzduite de Linotip - Centru Independent Coregrafic, CNDB salută cu entuziasm apariţia unui nou spaţiu de dans contemporan în Bucureşti.

Programul prezentărilor din Selecţia de proiecte 2016:

LINOTIP (Ion Brezoianu 23-25)
Miercuri, 14 decembrie 2016, ora 21.00
Arcadie Rusu - BABEL

Joi, 15 decembrie 2016, ora 20.30

Ioana Marchidan - 2 femei contemporane

MACAZ (Calea Moşilor 106)
Joi, 15 decembrie 2016, ora 21.00
Paul Dunca şi Eduard Gabia - Istoria cântată a dansului românesc

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (Mărăşeşti 80-82)
Joi, 15 decembrie 2016, ora 19.00
Elena Copuzeanu - GIF

Vineri, 16 decembrie 2016, ora 19.00
Gina Şerbănescu - cartea Miriam Răducanu, arhitectura gestului
Simona Deaconescu - 0002 | Birdville la Ars Electronica Center în cadrul Lange Nacht der Buhnen
Momo Sanno - Dansul vieţii (cercetare/spectacol)
Andreea David - Tocmai ce...

Sâmbătă, 17 decembrie 2016, ora 19.00
Cătălina Gubandru - Dream come tree (Shenzhen, China)
Doina Georgescu - Body-volume, >center, space, fluidity (Workshop at Dresda)
Andreea Novac - Get to know (Paris)
Andreea David - Laborator de practici comune
Smaranda Găbudeanu şi Virginia Neagu - Contact Improvisation, negocierea realităţii în relaţie and jam session

Duminică, 18 decembrie 2016, ora 19.00
Solitude project - publicaţie BlackHyperbox
Eduard Gabia - The Iness Game
Arcadie Rusu - Babel
Ioana Marchidan - 2 femei contemporane
Cristian Nanculescu şi Andreea David - Talent show
Mihaela Dancs - Teren de dans
PFA Orchestra - Dansonificare

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus