Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Kollektivet / Comunitatea

Nu trăieşti singur, dar suferi pe cont propriu - Kollektivet / Comunitatea la Festivalul Filmului European, 2016


Aurora Liiceanu

Dilema Veche, aprilie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
[Acest text face parte dintr-o serie de non-cronici cinematografice scrise de autori care au acceptat să adopte cîte una dintre peliculele participante la Festivalul Filmului European, 2016. Dacă veţi citi în aceste însemnări nu doar impresii şi confesiuni personale ale unor iubitori de cinema, ci şi recomandări de a veni la film, vă aşteptăm în luna mai 2017 la ediţia a XXI-a, a Festivalului!

Cea de a XXI-a ediţie a Festivalului Filmului European se desfăşoară în Bucureşti (4-11 mai 2017), Iaşi (12-14 mai 2017), Gura Humorului (19-21 mai 2017), Tg Mureş (19-21 mai 2017) şi Timişoara (26-28 mai 2017).]


Filmul danez are ca titlu original Kollektivet. Dacă s-ar fi tradus Colectivitate, poate ne-am fi gîndit la evenimentul tragic recent întîmplat la noi. Oricum, Comunitatea este o bună alegere.

Filmul poate fi înţeles în multe sensuri, atinge subiecte autonome cum ar fi traiul împreună, spaţial vorbind, fără a fi vorba de o familie largă; de asemenea infidelitatea / adulterul, frămîntările adolescenţei, relaţia individualism ("me-culture") / colectivism, relaţia real / virtual şi chiar un fel de neo-hippism. Dar, poate, intenţia filmului este să aducă în prim plan empatia, o temă atît de discutată astăzi.

Pe scurt, urmărim dorinţa spontană a unui grup de oameni - fără legături de sînge - să trăiască împreună în casa foarte frumoasă şi mare, cu etaje şi scară interioară, a unui arhitect. Aşa s-a înfiripat o comunitate. Arhitectul, Erik, de vîrstă medie, are o soţie, Anna, cu o carieră consolidată de ştiristă la televiziune şi o fiică, Freja, de 14 ani. Anna este cea care se opune vînzării casei moştenite de soţul ei de la tatăl lui. Ea ar vedea-o locuită de prieteni, într-o democraţie şi înţelegere obţinută prin dorinţa şi eforturile fiecăruia. Ce dacă e proprietatea lui Erik? Acum este a tuturor. Se stabilesc reguli, se plătesc chirii, se găteşte prin rotaţie, totul se împarte, şi se trece peste dispute prin discuţii deschise în jurul mesei, la "şedinţa casei". În casă vor locui doi copii, Freja şi copilul mic al unui cuplu, care cînd cunoştea pe cineva străin îi spunea imediat acestuia că el urma să moară la nouă ani, fiind bolnav rău de inimă.

Viaţa acestei comunităţi curgea într-un ritm normal, păreau bine dispuşi şi bucuroşi, mîncau împreună, petreceau timpul împreună, vorbind, bînd bere şi fumînd. Plutea un aer tineresc, parcă lipsit de percepţia gravă a vieţii din exteriorul casei. Dar Erik se îndrăgosteşte de o studentă, foarte tînără, foarte frumoasă. Fiica lui îi găseşte împreună şi îi propune tatălui să nu-i spună mamei nimic, dar el consideră că în viaţă nu trebuie să trăieşti cu minciuni. Aşa că vorbeşte cu Anna despre relaţia lui cu studenta, Emma, iar discuţia este calmă, tristă, chiar dacă doar la suprafaţă. Anna propune ca Emma să vină în comunitate şi să stea măcar ca musafir o vreme, şi apoi vor vedea cum merg lucrurile. Şi aşa se şi întîmplă, numai că Anna nu rezistă, "o ia razna", este un om sfîşiat de durere.

Pînă la urmă, fiica ei îi spune că acea casă este distructivă pentru ea şi că singura soluţie pentru Anna este să plece. Deşi cînd membrii comunităţii trec printr-un moment greu, se îmbrăţişează, foarte empatic, doi cîte doi, plecarea Annei nu are nimic dramatic. Ea iese pur şi simplu din scenă cu două bagaje mici, la fel ca Ole, primul prieten care venise în comunitate la început, cu două bagaje mici, să se refacă după ce fusese "un pic rupt de realitate" pentru că îl părăsise partenera. Pînă la urmă, Anna, care avusese ideea inimoasă a traiului în comun şi pe cea de a o aduce pe Emma în comunitate, îşi pierde casa, bărbatul, slujba şi locul în comunitate.

Există în film unele lucruri care denotă, cu siguranţă, intenţie din partea regizorului. În primul rînd, femeile sînt cele care iniţiază gesturi erotice: întîi Anna, în pat cu Erik; apoi Emma - care îl urmăreşte pe Erik în biroul lui şi îi cere s-o sărute; însăşi Freja urmăreşte pe stradă un băiat necunoscut, pe care îl sărută, ceea ce îl face pe acesta s-o invite în casă. Cînd îi spune să se dezbrace, ea se supune, la fel ca tatăl ei, şi urmează o scenă de sex, ca şi programat.

În al doilea rînd, cînd Anna povesteşte tuturor, la masa de seară, un vis în care ea se iubea cu Erik, iar cineva din grup o întreabă dacă-i cere Emmei să împartă acelaşi bărbat. Privirea Emmei pare să spună că şi ea va trece poate printr-o asemenea situaţie mai tîrziu, impresie accentuată de asemănarea fizică dintre Anna şi Emma. Aceeaşi senzaţie o ai şi în scena în care Freja îi declară iubitului ei aproape adormit, că-l iubeşte. Privirea Frejei are ceva trist, ceva ca şi cînd ea înţelesese - din ce trăise în comunitate - că binele şi răul se împletesc în viaţă, că totul este efemer, doar se întîmplă, dar timpul îşi vede de treabă, trece, te bucuri şi suferi. Marea schemă a vieţii este plină de imprevizibil. Într-o scenă, Anna le ţine cu un braţ de umăr pe Freja de o parte şi pe Emma, pe de altă parte. Ca şi cum viaţa trebuie înţeleasă aşa, cu ce aduce ea. Un pact încercat de Anna fără succes.

Aş spune că filmul vrea să sugereze că nu mai există mitul duratei, că dragostea apare şi dispare, că Erik o iubea pe Anna, dar n-o mai iubea ca femeie, că într-o iubire trebuie să existe iubirea de om şi iubirea de sex, amîndouă.

Aş mai spune că empatia nu rezolvă nefericirea individuală. Ea contează, desigur, există cînd înţelegem că toţi putem trece prin ceea ce trece cineva nefericit, dar mai mult nu se poate. Nu e o soluţie, dar o acceptăm tacit şi-i înţelegem limitele, atunci cînd citim limbajul de lemn al condoleanţelor. Poate, un jind utopic. Empatia nu este un tort pe care-l împarţi în porţii şi tu, cel devastat, ca Anna, iei o porţie. Nu, tortul este al tău pe de-a întregul. De aceea Anna a fost exclusă din grup, pentru că trebuia să-şi mănînce tortul singură. Doliul pentru o relaţie se trăieşte singur. Cît poate, oare, să ajute proximitatea fizică să faci faţă durerii / suferinţei individuale?

Poate că filmul poate fi privit şi ca o meditaţie asupra a ceea ce astăzi numim neo-monogamie, la monogamia serială şi la aranjamentele de viaţă. Dar şi asupra comunităţilor virtuale, intangibile, ca Facebook-ul, cele care neglijează contactul fizic, tactilitatea, care nu realizează că există o nevoie atavică de apropiere fizică, de atingere, îmbrăţişare, de căldura mîngîierii pe nu ţi-o dă nici un like (atenţie la povestea spusă de unul dintre personaje despre experimentul cu 60 de nou născuţi al unui rege de odinioară). Oare chiar degeaba s-a impus comunicarea neverbală? Chiar şi cînd sîntem empatici cu cineva nefericit sau nenorocit, noi spunem că "sîntem alături". Aş mai aminti performanţa minunată a actriţei Trine Dyrholm în rolul Annei şi răgazul bine venit al imaginii pe ochii ei sau ai Frejei. E de gîndit dacă nu cumva Freja este personajul principal, cea care este la vîrsta la care vrea să înţeleagă viaţa privind în jurul ei, asistînd la bucuriile şi dramele adulţilor.

(Aurora Liiceanu este psiholog)




 Toate articolele despre Kollektivet / Comunitatea
 Toate articolele despre Festivalul filmului european, 2016


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Aurora Liiceanu


Alte articole

 Lars Ranthe (Kollektivet), la Festivalul Filmului European, 2016: În anii '70, traiul în comunităţi era un lucru obişnuit în Danemarca, Comunicat de presă
 Ziua 1, 5 mai 2016, la Cinema PRO - Kollektivet / Comunitatea la Festivalul Filmului European, 2016, Comunicat de presă
 Premiat la Berlin, 2016 - Din 6 mai, în cinema: Kollektivet / Comunitatea, un film de Thomas Vinterberg, inspirat din propria copilărie, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer