Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul filmului european, 2017

Aşteptîndu-l pe Godot la Sarajevo - Le Siège / Asediul la Festivalul Filmului European, 2017


Miruna Vlada

Dilema Veche, mai 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
[Cronicile ne-cinematografice care preced Festivalul Filmului European 2017 nu se adresează atât cititorilor a căror dilemă este "film european sau de Hollywood?", ci mai degrabă celor care se întreabă "ce film european?". Şi, de altfel, aceste texte nici nu oferă răspunsuri, ci doar expun dilemele autorilor lor, critici de film - declarat amatori(!), dar spectatori pentru care luna mai înseamnă, de peste douăzeci de ani, sărbătoare de film european. Doar cîteva dintre cele peste 50 de filme din actuala ediţie vor fi disecate aici (iar selecţia a fost făcută pe criterii absolut arbitrare), însă toate merită văzute. Veniţi să vă convingeţi!]

Cronică-interviu imaginat a filmului Asediul
Colaj de Miruna Vlada

E un film cu vampiri?
"Ştii ce-am să fac:
am să-ţi stric jucăria
numită durere."
Miroslav Antić
sîntem nişte vampiri.
stoarcem tot ce putem din dezastrele noastre.
voi ne premiaţi şi ne mîngîiaţi pe cap
noi stoarcem şi stoarcem de douăzeci de ani
de două sute de ani
sîntem un fel de muzeu în aer liber
un muzeu al dezastrelor
voi sînteţi ghizii
ne arătaţi dezastrele noastre pe hartă
şi apoi noi aplaudăm
dar tot nu reuşim să ne mîngîiem pe cap unii pe alţii
şi nimeni nu mai ştie unde a început şi unde s-a sfîrşit
filmul ăsta cu vampiri

într-o Europă cu unghiile frumos tăiate
noi sîntem bucata aia care îşi
roade unghiile pînă la sînge
care îşi roade graniţele pînă la sînge
după naţionalism nu ne mai rămîn decît cimitirele
unde stăm unii peste alţii

"ţara mea plină de glorii
ţara mea mîncată de molii
ţara mea născută din fobii
ţara mea rămasă fără jucării"
În film apar mai multe oraşe într-unul singur. De ce?
unele camere au un miros puternic
de mucegai.
un miros stătut
care îţi intră repede pe sub piele
un miros care îţi rămîne în păr
devii captiv de îndată ce ai ajuns aici
sînt camerele neaerisite ale istoriei
o ţară cu graniţele blocate
sîntem cei mai ospitalieri din europa
nimeni nu a mai deschis geamul aici
de zeci de ani
mă invită mereu înăuntru
"simte-te ca acasă" îmi zic
dar camerele miros uneori a molii
alteori pur şi simplu a rană
precum camera unui cuplu căsătorit de 50 de ani şi fără copii
unde fiecare obiect are locul lui
şi fiecare mişcare e gîndită ca să primească un răspuns un ecou
să îţi amintească de singurătate
au fost ospitalieri
m-au invitat să intru în casa lor

unele camere miros a otravă de şoareci
am rămas aici.
între filele manualelor de istorie recentă
doar molii strivite, împăiate.
Tu cum te-ai simţit aşa, ca o străină care locuieşte cîteva luni în Sarajevo, la 20 de ani după război?
nu cunosc acest oraş
doar 3-4 cuvinte
care se duc repede ca picăturile de ploaie
nu am limbă
dar ştiu un cuvînt care le înghite pe toate celelalte
acest oraş e un basorelief
cu durere şi spaimă
o structură gramaticală de neînţeles
aceste oraş mi-a intrat în cap
şi nu-mi mai iese pe gură

Nici aici, nici dincolo
nici în cer, nici pe pămînt
sîntem aici
în inima frîntă a Europei
Ce ţi-a spus cea mai bună prietenă a ta, care a supravieţuit asediului?
Selma
"nu mă pot uita la filme de groază
cum să mai îmi plîng eu de milă după aceea
cînd văd că alţii sînt terorizaţi pe bune?
îmi plac chestiile uşurele
chiar şi filmele cu fetişcane urîte dar bune la suflet.
cum ştii că se termină?
căci elicopterele
ONU şi ale crucii roşii
survolau
în fiecare zi
deasupra noastră
erau pauze lungi între raiduri
uneori se făcea dintr-o dată foarte linişte
nici foşnete nimic
treceau şi săptămîni fără nici un glonte
fără nici un cadavru
era ireal
aceste momente erau adevărata teroare
- să nu ştii semnele
cînd se termină,
cînd vin americanii?
erau tot felul de steguleţe
pe ajutoarele pe care le primeam
zi de zi
de unde să ştii că acum gata, pe bune
chiar se termină cu adevărat
şi vin americanii?
Bosnia. Partaj. 57
şi vom pune steguleţele lor peste tot
şi vom sufla în lumînare şi vom cînta happy birthday to you
şi ne vom pune o dorinţă care deja s-a împlinit"
Cine a salvat oraşul de fapt? Cine sînt eroii post-asediu? Cînd începe partea de happy end?
Elmina
"UE a venit aici să
ne dezinfecteze
nu iese fum fără foc
am pus prea multe ingrediente
s-a ars mîncarea pe foc
aţi venit aici să ne spălaţi vasele
- gropile comune
purtaţi mănuşi chirurgicale
după asediu
aici în oraş au rămas cam 5-6 femei la un bărbat
cei care n-au murit
pot să-şi aleagă de-acum cîte femei doresc
aperitiv felul principal desert
aţi aşezat Bosnia în vitrină
aţi pus naftalină aţi pus curse de şoareci
aţi făcut multe poze
pieptul mi-a rămas ca o cîrpă de şters praf
crezi că poţi să pedalezi cu trei rînduri de picioare?
istoria noastră e ca o ceaşcă
ce se varsă peste graniţe
curge pe covor
la televizor se aud ţipete şi împuşcături
cînd osul se rupe pui o proteză
pui deasupra lui trei rînduri de frici de bandaje
aţi venit să ne învăţaţi să mergem
ne ţineţi de mînuţă
ne daţi brînci
refugiaţii sînt patrioţii din No man's land[i]
învaţă-mă din nou să merg spre tine, europa
62 Bosnia. Partaj.
deschide-ţi inima către mine
ca o tabără de refugiaţi sub cerul înstelat
am şters graniţele cu guma apoi cu lama
s-a vărsat ceaşca fix aici în dreptul nostru
am trasat apoi cu rigla
noile reguli peste noile graniţe
pui o proteză şi aştepţi ca osul să se lipească la loc
trupul să-şi recapete din nou echilibrul
harta trebuie să stea pe două picioare
lipeşte-mi viza pe frunte
la abator nu a sosit încă ora închiderii"
Care e tema filmului?
amintirile '92 - '95
sînt ca o haită
de cîini turbaţi
alergînd bezmetic la 3 dimineaţa
vrînd să prindă o fetiţă
de fundele ei roşii
de fiecare dată cînd îţi aminteşti
fetiţa mai sîngerează o data
Care e scopul filmului?
Vulcanizare Balcanizare
Volim te Bosno moja! Bosna je srce Balkana! Bosna nam je jedina nada! Sarajevo ljubavi moja! Ljubav u ratnom u Sarajevu!
războiul aici e ca băutul apei sărate de mare
cu cît bei mai multă cu atît ţi se face mai sete
sincer, io nu ţin nici cu ăia nici cu ăia
trebuie toţi duşi la vulcanizare
Şi ce legătură are filmul ăsta cu Godot?
Păi Haris Pašović a zis că "în fiecare zi credeam că Godot al nostru va veni şi în fiecare noapte înţelegeam că nu va veni." Pašović este regizor de teatru şi film, producător al spectacolului Aşteptîndu-l pe Godot de Samuel Beckett, regizat în 1993 de scriitoarea americană Susan Sontag, la Teatrul Naţional din Sarajevo, pus în scenă pe toată durata asediului oraşului Sarajevo, în semn de protest pentru lipsa de intervenţie a comunităţii internaţionale în războiul din Bosnia.

* Răspunsurile la aceste întrebări (formulate în aprilie 2017) sînt o selecţie din poemele mele dintr-un volum publicat în 2014 (Bosnia. Partaj, ed Cartea Românească). Practic, unele răspunsuri se dau cu mult înainte să existe întrebările sau contextul.


Regizorul filmului documentar Asediul, Rémy Ourdan, şi-a început activitatea de reporter în 1992 în Sarajevo, în timpul asediului, ajungînd ulterior să documenteze conflicte şi perioade post-război din întreaga lume. Filmarea şi povestea pentru acest documentar au început practic înainte să existe cariera lui de regizor. Din 1992 şi pînă în 2016, cînd l-a lansat public, el a lucrat încontinuu la el. Uneori se întreba dacă îl va mai termina vreodată. Dar l-a dus la bun sfîrşit, pentru că e bine ca unele întrebări să aibă sfîrşit, ca să mai lase loc de răspunsuri.

Ideea acestui colaj mi-a venit tocmai pe acest fond. După Bosnia, Ourdan a devenit corespondent de război, jurnalist la ziarul Le Monde, realizator de documentare şi fondator al Fundaţiei WARM pentru Conflicte Contemporane. După Sarajevo, a ajuns ulterior să documenteze conflicte şi perioade post-război din întreaga lume. Aici am empatizat foarte mult cu propria mea experienţă faţă de Bosnia, unde am ajuns ca din greşeală, fără să mai pot să plec.

Ce e impresionant la acest documentar de război? Faptul că nu e un documentar de război. E povestea încîlcită a unor întrebări deopotrivă existenţiale şi politice, decalate de răspunsurile lor. De aceea am simţit că doar un astfel de colaj ar putea să spună ceva despre film.

Ourdan nu se uită la oraş nici dinăuntru, nici din afară - el reuşeşte un experiment interesant - plasează privitorul simultan înăuntrul suferinţei şi în afara ei. Ne lasă apoi pe cont propriu cu propriile întrebări decalate de răspunsurile lor. Îţi reaminteşte permanent că eşti un străin care află despre nişte atrocităţi din scaunul său confortabil burghez, vărsînd o lacrimă ipocrită, narcisistă, ca un like strîmb din punct de vedere moral. Tu, străinul, comunitatea internaţională care se uita în acele momente la bombardamente pe teve şi dădea declaraţii flamboaiante de compasiune cu victimele. Dar te duce şi pe culmile empatiei. Cel mai mare merit al filmului: face asta fără să mizeze pe victimizare şi văicăreală cu poleială de superioritate occidentală.

Miza centrală e una ideatică. Vezi pe ecran Sarajevo, dar te gîndeşti permanent la Aleppo. Ourdan ne arată că pentru locuitorii oraşului Sarajevo, rezistenţa în timpul asediului a devenit o artă tocmai pentru că a implicat instrumente politice, intelectuale şi artistice în aceeaşi măsură cu fabricarea bombelor artizanale sau folosirea mijloacelor militare rudimentare pe care le aveau la îndemînă. Nişte oameni ca noi ceilalţi, treziţi brusc în cîmp deschis. Un oraş întreg devenit poligon de trageri. Pe mine m-a emoţionat cumplit filmul, deşi ştiam pe de rost cam toate fazele conflictului. Dar filmul ne arată că dincolo de pilda unei supravieţuiri, Sarajevo a rămas demn, în picioare, timp de 4 ani de bombardamente şi masacre continue, pentru a-şi apăra valorile de toleranţă şi multi-etnicitate. Sarajevo este o pildă a co-existenţei prezervată pe toate căile, dusă pînă la limitele umanului.

De ce să vezi acest film? Nu ştiu. Pentru că Aleppo. E 2017 şi tu străinul, dai un like cinstit ororilor de la Palmyra, faci poze copiilor ciuruiţi, şi semnezi petiţii pentru propăşirea neamului. Tu, străinul, eşti ok? Hai la film şi la dezbatere, joi 11 mai 2017, ora 17.30 la SNSPA.

(Miruna Vlada este scriitoare - după trei volume de poezie, are în pregătire primul roman), facilitator cultural, cercetătoare specializată pe problematica Balcanilor.)

Le Siège / Asediul (Franţa / Bosnia şi Herţegovina, 2016) este programat la Bucureşti pe 5 mai 2017, ora 20:30, la Institutul Cervantes, şi pe 11 mai 2017, ora 17:30, la SNSPA.
Proiecţia de la SNSPA va fi urmată de o dezbatere deschisă publicului, moderată de Miruna Vlada, membră PEN Club România, la care vor participa: Ioana Avădani, directoare Centrul de Jurnalism Independent; Caius Dobrescu, scriitor, vicepreşedinte PEN Club România; Călin Neacşu, jurnalist, fost Director Agence France Press Balcani; Dan Perjovschi, grafician; Aida Šošić, cîntăreaţă din Bosnia Herţegovina, Alex Trăilă (director artistic FFE).

Cea de a XXI-a ediţie a FFE 2017 se desfăşoară în Bucureşti (4 - 11 mai 2017), Iaşi (12 - 14 mai 2017), Tîrgu Mureş (19 -21 mai 2017), Gura Humorului (19 - 21 mai 2017) şi Timişoara (26 - 28 mai 2017).
Programul complet: ffe.ro/2017//2017/programfilme.
Detalii suplimentare despre film: ffe.ro/2017/programfilme/asediul

[i] Film realizat de regizorul bosniac Danis Tanović, care în anul 2001 a obţinut Premiul Oscar la categoria "Cel mai bun film străin".





 Toate articolele despre Festivalul filmului european, 2017
 Toate articolele despre Le Siège


0 comentarii

Spacer Spacer