Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2017

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum e să fii mamă de Brain - Ideo Ideis, 2017


Lacrima Iuga

august 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fac parte din categoria celor care cred că să fii părinte vine cu ceva fermecat la mijloc. De fapt, să tot devii părinte, în fiecare zi cu cîte ceva complet necunoscut ţie, are, cred, ceva fermecat. Asta nu înseamnă că nu am dat-o de-atîtea ori în bară, în feluri foarte nefermecătoare, în rolul meu de părinte. Eşti tot timpul cu copilul tău şi se prea poate întîmpla să nu mai ştii cu precizie cînd şi cît să fii un părinte grijuliu şi iubitor şi atotsprijinitor, şi cînd şi cît să nu fii prea tare "peste" copilul tău. Merge ceva mai uşor în anii de început, cînd poţi să decizi tu că o să îi coşi costum de panteră ne-celebră pentru serbare, cînd alegi şi e nevoie să îi citeşti tu cărţile, cînd îi alegi tu filmele.

Vine însă repede şi vremea cînd ai de înţeles că deciziile în legătură cu multe lucruri pentru şi despre copilul tău nu îţi mai aparţin în totalitate. Cititul cot la cot, împreună, serile, se transformă într-o primă fază în ceva obsolet, apoi dispare cu totul. Azi, mă regăsesc cu copilul meu citind şi vorbind despre ce citim fiecare, dar din camere separate. Văzutul de filme împreună nu e un obicei dus cu totul, dar nu se mai întîmplă ieşind împreună la cinematograf, ci eventual folosind filmoteca şi videostream-ul de-acasă. Nu mai cîntăm, nici vorbă, împreună la structuri de fluiere plus tamburine, doar vorbim despre ce aud eu (şi vecinii, cînd e şi amplificatorul în priză) din camera mea că interpretează el la chitară în camera lui. Plimbatul cîinelui împreună, ieşitul de seară cu role sau biciclete sincron, badmintonul de noapte în cartier pe mijlocul străzii - care toate te făceau şi pe tine, părinte, să poţi împrumuta uşor de la el, copil, cîteva momente de mai mică responsabilitate şi mai puţine griji - parcă nici n-ar fi existat vreodată. Şi atunci te panichezi uşor, fiindcă începi să realizezi că nu mai eşti reperul principal, nici compania cea mai dezirabilă a copilului tău; că el (se) caută şi încă nu (s-)a găsit. Aproximativ aşa arăta situaţia noastră vara trecută cînd, în plus peste toate, la orizont mai stătea de neocolit şi examenul de admitere într-a IX-a.

Din fericire, lucrurile s-au refermecat la loc spre toamna trecută şi despărţirea de Matei copil m-a condus la întîlnirea cu Matei tînăr, liceanul (relativ) fericit că a făcut nişte alegeri proprii care i-au şi răsplătit căutările. Faptul că e unul dintre Brain-ii din aripa tînără a trupei e una din împlinirile lui recente.

Sună cam barbar la început, totuşi, Brain englezismul ăsta scurtătură mi-e şi mie acum cel mai firesc de folosit pentru Brainstorming, o trupă de teatru pentru tineri în Bucureşti.

O să mă avînt şi o să spun că Brainstorming nu e doar o trupă de teatru tînăr. La urma urmei, textele alese (le) pot fi mai facile sau mai dificile, de unele spectacole vor fi mai mulţumiţi, de altele mai puţin. Dar mai mult decît spectacolele pe care le produce, Brainstorming e o zonă în care tinerii, aşa cum se află ei la 15 înspre 18 ani, simt că au loc pentru a se face auziţi şi înţeleşi.

A trecut mai puţin de-un an şi, totuşi, parcă sînt şi eu de mult mamă de Brain. Adică, pentru mine experienţa Brainstorming
înseamnă să te trezeşti sîmbătă de sîmbătă şi duminică de duminică dis-de-dimineaţă, fiindcă astea sînt zilele certe de repetiţii
înseamnă să accepte iar pachet cu sandvişuri, pentru că sigur lipseşte şnur de 7-8 ore
înseamnă să fii întrebată dacă mai avem şi vreun alt Gogol prin casă
înseamnă să vrea să-şi rearanjeze el singur biblioteca
înseamnă să cădem în sfîrşit de acord că există momente în viaţă cînd e potrivit să porţi şi alţi pantaloni în afară de jeanşi, de preferinţă ceva lălîi şi comod, dacă activităţile presupun sărituri şi alte mişcări ample repetate
înseamnă să vrea iar să vorbească mai mult şi chiar despre el, uneori (sigur, în limitele a ceea ce poate dori un adolescent de 15 ani să vorbească cu un adult cu care împarte zi-de-zi-de-zi casa şi viaţa)
înseamnă că acum argumentează cînd se revoltă pentru ce nu-i convine
cu ceva părere de rău, înseamnă şi că vacanţele nu mai pot fi la fel de mult petrecute cu verişori, verişoare şi bunici departe de Bucureşti
şi cu o imensă imensă fericire, înseamnă să reajung unde eram cu vreo zece ani în urmă, şi să primesc o îmbrăţişare în văzul tuturor.

Admit că mi-e cam dor de Mateiul mic. Dar sînt aşa de mîndră pentru Mateiul tînăr de azi! Cam aşa o bucurie e să fii mamă de Brain.

Aş mai spune că Brainstorming reuşeşte mai mult acolo unde, din nefericire, şcoala (la modul general) reuşeşte mai puţin; că Brain-ul poate fi văzut ca un fel de şcoală; nu pentru cunoştinţe de înmagazinat în acord cu programe şi itemi de atins; dar o şcoală numai bună pentru inspirat oameni tineri, la început de drum; îl văd ca un spaţiu de real folos unui tînăr ce simte că ar avea nevoie să înveţe despre el, să se gîndească cum ar vrea el să devină - ce îl atrage şi nu ştia, ce i s-ar putea potrivi. La repetiţia deschisă părinţilor de Brain am realizat că, săptămînal, tinerii de-aici exersează ceva ce eu, de pildă, am strîns după un training de comunicare organizat la job într-un an, plus un modul de dans la CNDB într-un alt an, plus experimentînd grupuri, colaborare şi sinergii în mai mult decît un singur an. Şi cred că, de fapt, şcoala formală (în cazul de faţă mă refer la forma instituţionalizată în sistem public) înţelege beneficiile existenţei unor astfel de forme alternative / complementare de educaţie. Pentru mine, una din responsabilităţile de părinte cele mai dificile dintotdeauna a fost să am un discurs pro-şcoală cinstit. Şi nu fiindcă şcoala e grea, dar cum e şcoala azi pentru cei care trebuie să o frecventeze în scopul educaţiei lor, asta mi-a fost uneori dificil de susţinut în faţa copilului meu elev.

De-aici şi bucuria că există Brainstorming şi Replika şi Ideo Ideis, One World şi Anim`est şi EducaTIFF, şi încă altele. Am ajuns zilele astea la un spectacol Ideo Ideis - în seară lucrătoare de miercuri - şi nu am putut fi decît bucuroasă că a fost nevoie să mă înghesui la intrare cu o mulţime năvălitoare de tineri şi cu multe doamne / domni mai puţin tineri, oameni din Alexandria sau veniţi pentru festival din afara oraşului. Cred că toate astea nu sînt doar o sumă de evenimente reuşite de teatru sau film, sînt ocazii grozave pentru a le deschide tinerilor minţile, pentru a-i îndruma să se formeze ca indivizi liberi şi independenţi.




 Toate articolele despre Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2017


0 comentarii

Spacer Spacer