Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2003

Festivalul Transilvania (1): Totul pentru Lilya


Andrei Gorzo

Dilema, iunie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Atunci cînd cineva îmi spune că filmul preferat al criticilor, Cetăţeanul Kane, e supraestimat, pot să-l invit la o bere, ca să discutăm. Atunci cînd cineva îmi spune că filmul meu preferat, Al treilea om de Carol Reed, e o făcătură, pot să-l invit la o bere, ca să discutăm. Dar atunci cînd cineva îmi spune că filme precum Sciuscià şi Umberto D. de Vittorio De Sica, sau Pather Panchali de Satyajit Ray, sînt sentimentale, lipsite de rafinament sau sărace din punct de vedere intelectual, ştiu că orice discuţie s-a terminat, iar berea nu mai foloseşte la nimic (decît, eventual, la spart capul persoanei care a spus asta). Astfel de filme fac un lucru pe care cinematograful rareori îl face, deşi, ca artă populară, stă în puterea lui să-l facă; e un lucru pe care-l fac Dostoievski şi Dickens - amîndoi scriitori populari - în cele mai bune pagini ale lor. În termenii cei mai simpli: astfel de filme îţi arată oamenii într-un fel care te face şi pe tine să te simţi mai om. Cînd ieşi de la ele, te simţi terminat, dar vrei să intri din nou - şi asta nu din cauză că ţi-ar plăcea în mod deosebit să suferi, ci pentru simplul motiv că nu ţi s-a mai întîmplat, într-o sală de cinema (adevărul este că nu ţi s-a întîmplat prea des nici în viaţa de toate zilele), să te gîndeşti atît de intens la o altă fiinţă omenească, timp de 90 de minute, fără pauze, fără scăderi, fără să te cauţi de fapt pe tine, fără să-ţi doreşti vreo recompensă pentru concentrarea ta.

N-aş vrea ca toate filmele să fie aşa; filmul e o artă coruptă, nu-cu-totul serioasă, iar eu sînt unul dintre cei care o plac aşa cum e. Dar dacă o vizită la cinematograf se poate apropia uneori de o experienţă sacră, apropierea se datorează numai unor astfel de filme. Pentru a face un astfel de film, ai nevoie de o generozitate absolută, de o capacitate de a te exprima simplu (e vorba despre o simplitate care se cîştigă cu greu) şi (bănuiesc) de convingerea că arta ta poate schimba lumea - poate da elanul necesar unui salt. Ironia este că aceste mari filme populare sînt de obicei ocolite de popor (care vrea divertisment şi se teme de durere); iar unii cinefili educaţi le pot acuza că sînt sentimentale, lipsite de rafinament etc. (de fapt, şi ei se tem de durere, atunci cînd aceasta nu e sterilizată "artistic").

Lilya 4-Ever, cea de-a treia peliculă a regizorului suedez Lukas Moodyson, e un astfel de film. A doua zi după ce l-am văzut, la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania - TIFF (Cluj, 23-31 mai), m-am dus să-l revăd. Asta înseamnă că am ratat alte filme, dintre care unele puteau să fie formidabile - doar eram la TIFF, criticul Mihai Chirilov era selecţionerul, în program existau 70 de filme, iar una dintre secţiuni, SuperNova, reunea tot ce-a fost mai bun din tot ce s-a proiectat şi premiat anul trecut la toate festivalurile internaţionale. Dar eu am lăsat totul pentru Lilya 4-Ever. Din păcate, Lilya lipseşte din programul - altfel foarte generos - "TIFF la Bucureşti" (reluări la sala Elvira Popescu, 3-15 iunie), altfel m-aş duce să-l mai văd o dată. M-aş duce să-l văd oricînd şi oriunde. E genul ăla de film.

Presupun că, din moment ce m-aţi răbdat pînă aici, nu mai pot amîna scena în care eu vă spun despre ce e vorba, iar dumneavoastră decideţi că n-aţi vrea să-l vedeţi. E vorba despre o fată de 16 ani din fosta Uniune Sovietică (oraşul în care locuieşte e atît de uitat de Dumnezeu încît nici măcar nu pare să aibă un nume), care, după ce e părăsită de mama ei, ajunge prostituată, iar apoi, după ce întîlneşte un bărbat aparent cumsecade, care-i promite o viaţă mai bună, ajunge în Suedia, unde o aşteaptă ceva mult mai rău. Dar de fapt e vorba (şi aici am nevoie de vorbele lui Vladimir Nabokov, dintr-o nuvelă) "despre cantitatea incalculabilă de tandreţe care există pe lume; despre soarta acestei tandreţi, care este fie strivită, fie irosită, fie transformată în nebunie". Dar (şi prin asta filmul e mare) e vorba şi despre cum un artist poate să recupereze acea tandreţe, să ţi-o transmită şi, astfel, să o restituie lumii. Asta nu schimbă soarta Lilyei, nu anulează răul care i se face, dar cînd filmul se termină şi reintri în lume, duci cu tine ceva din cantitatea aceea incalculabilă. La TIFF au existat şi alte filme cu teme sociale, unele excelente - despre ele vom vorbi data viitoare. Dar n-a mai fost nici unul care să facă asta.



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2003


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Noi şi Gerry - Jurnalul unui jurat la TIFF 2003, Alex. Leo Şerban
 Filmul românesc la TIFF, Laurenţiu Brătan
 Festivalul de la Cluj la ediţia a doua, Laurenţiu Brătan
 Festivalul Transilvania (3): Din ciudăţeniile lumii, Andrei Gorzo
 Festivalul Transilvania (2): Puştani şi pistoale, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2003


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer