Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Cineclubul Cinematecii Bucureşti

Cinematograful de idei al lui Alexandru Tatos (70 de ani de la naştere)


Autori diverşi

Programul Cinematecii Române, martie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

"Tatos nu e numai regizor, e şi intelectual" (Eugenia Vodă)

Alexandru Tatos, născut pe 9 martie 1937 la Bucureşti, face parte, cronologic vorbind, din cel mai fertil grup din istoria filmului românesc de până în prezent, "generaţia 1970". De formaţie regizor de teatru, absolvent al secţiei de profil a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, asemenea altor mari regizori români (Jean Georgescu, Victor Iliu, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie), Tatos a trecut la film "via televiziune", primul său contact cu camera fiind prilejuit de serialul August în flăcări (1974), regizat împreună cu Dan Piţa.

Debutul în lung-metraj al lui Tatos are loc pe 9 aprilie 1976, cu un film dintre cele mai reuşite din întreaga carieră a regizorului: Mere roşii, realizat după un scenariu de Ion Băieşu, cu Mircea Diaconu în rolul principal, Ion Cojar în rolul antagonistului şi Carmen Galin, Ernest Maftei sau Florin Zamfirescu în roluri secundare. Filmul este un manifest la adresa birocraţiei, a mediocrităţii, laşităţii şi corupţiei, anti-valori cu caracter peren, se pare, în societatea românească. Povestea doctorului care luptă împotriva sistemului pentru a-şi putea face meseria, interpretat strălucit de Diaconu (la una dintre cele mai pline de vitalitate prestaţii din prima parte a carierei sale în film), aduce în prim-plan un conflict fundamental de valori între omul pasionat de profesiunea sa şi birocratul corupt care şi-o trădează de dragul banilor şi al funcţiei. Poate cel mai puţin "cifrat" film al lui Tatos, conţinând, însă, chiar în condiţiile acestea, o doză destul de consistentă de critică socială, Mere roşii are un firesc al situaţiilor foarte rar întâlnit în filmul românesc şi, chiar într-o proporţie şi mai mică, în filmele regizorilor "generaţiei '70". Tot acum se naşte şi unul dintre cele mai solide "cupluri" regizor-operator din perioada 1975-1990, Florin Mihăilescu aflându-se la prima dintre cele cinci colaborări cu Alexandru Tatos.

De altfel, Tatos, Băieşu şi Mihăilescu vor reveni pe marele ecran doi ani mai târziu, cu Rătăcire, o poveste despre dezrădăcinarea unei tinere fugite din ţară. Este începutul unei perioade foarte fertile pentru creaţia regizorului. În şase ani, Alexandru Tatos regizează cinci filme: 1979 este anul premierei Casei dintre câmpuri. În 1980, se lansează unul dintre cele mai cunoscute filme regizate de Alexandru Tatos, ecranizarea nuvelei lui D.R. Popescu, Duios Anastasia trecea... Fără actori de mare notorietate,cu excepţia lui Amza Pellea, filmul propune o figură aparte în rolul învăţătoarei Anastasia: Anda Onessa, o actriţă foarte expresivă, pe care o avantajează foarte mult rolul aproape mut propus de regizor. Practic, fiecare grimasă de pe figura Anastasiei constituie un eveniment într-un film static, o frescă construită de regizor poate cu prea multă răbdare, din dorinţa de a surprinde grotescul şi absurdul războiului şi al mutaţiilor provocate de acesta în psihologia colectivă a unui sat liniştit.

În sfârşit, în noiembrie 1982, regizorul se bucură de aprecierea largă a criticilor şi a spectatorilor (nu însă şi a organelor de cenzură), o dată cu lansarea filmului său-manifest, Secvenţe, de departe cea mai închegată şi mai coerentă creaţie a lui Alexandru Tatos, din nou alături de operatorul Florin Mihăilescu. Filmul constituie o meditaţie asupra condiţiei intelectualului, în general, şi a artistului, în special, în raport cu lumea din jur. Este vorba, de fapt, de două scurt-metraje şi de un mediu-metraj care constituie "secvenţele" naraţiunii, toate având în centru personaje care aparţin echipei de filmare: regizorul care nu reuşeşte să îşi găsească inspiraţia (Telefonul); un ospătar de cârciumă (din nou Mircea Diaconu, vivace şi autentic) care simte nevoia să se confeseze echipei de filmare (Prospecţia); doi figuranţi care, faţă în faţă pe platou, îşi dau seama că s-au mai întâlnit cândva (Patru palme). Incapabile să treacă peste propriile blocaje sentimental-intelectuale, personajele din Secvenţe sunt, toate, inadaptabile la coordonatele temporale ale perioadei în care le surprinde filmul. Poate şi de aceea, Tatos a avut de dus o luptă surdă cu autorităţile vremii pentru a-şi putea realiza şi distribui filmul, rulat destul de puţin înainte de 1990.

Următorul film notabil al lui Tatus este Întunecare (1986), o întoarcere a regizorului la textul literar, de data aceasta al lui Cezar Petrescu, interpretat în cheia prezentului, prin montaj paralel şi alternanţe de cadre-metaforă cu momente de acţiune şi prin suprapunerea a trei planuri temporale în film. Actorii importanţi nu lipsesc de pe generic: Ion Caramitru joacă rolul principal, iar George Constantin, Florin Zamfirescu, Vladimir Găitan sau Dan Condurache interpretează câteva dintre rolurile secundare. Ceea ce a ieşit este un film mai mult decât pesimist, cu o viziune mai întunecată chiar decât cea a lui Petrescu, care îşi solicită intens spectatorul, de altfel, la fel ca toate filmele lui Tatos: regizorul nu se adresează în niciunul dintre filme "spectatorului mediu", un film precum Întunecare fiind, fără îndoială, opera unui regizor intelectualist şi intelectualizat şi a unei epoci în care filmele erau mai mult decât filme - canale de difuzare cifrată a mesajelor S.O.S. ale artiştilor vremii. Tatos însuşi scria, în jurnalul său, la începutul "negocierilor" pentru difuzarea filmului Întunecare cu organele Ministerului Culturii: "Momentul este, în general, fără precedent, teroarea s-a abătut asupra culturii. Trebuie să mă pregătesc pentru un război rece de luni de zile. Totul se năruie."

În 1989, Alexandru Tatos revine pe ecranele din România cu Secretul armei... secrete, un mai mult decât evident basm-satiră la adresa stării de atunci a societăţii româneşti. Tatos şi colaboratorii săi (actorii Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Carmen Galin, Mitică Popescu, Horaţiu Mălăele, operatorul Vivi Drăgan Vasile, monteurul Mircea Ciocâltei) aduc pe ecran, sub forma unei poveşti cu zmei şi feţi-frumoşi, un solid mesaj pacifist, anti-totalitarist, intransigent cu prostia, non-sensul şi absurdul zilelor prin care trecea ţara la finalul anilor 1980.

Alexandru Tatos a fost răpus de cancer, la numai o lună după prăbuşirea sistemului care a impus creaţiei sale atâtea îngrădiri şi care, totodată, i-a menţinut activă conştiinţa propriei individualităţi. Deşi regizorul a murit pe 31 ianuarie 1990, operatorul Vivi Drăgan Vasile a dus mai departe procesul de producţie al ultimului film semnat Alexandru Tatos, Cine are dreptate?, în care, sub pretextul unei "avarii" dintr-o uzină, scenaristul Paul Everac susţine o nouă parabolă a degradării unei societăţi, aşa cum o vedea şi Tatos, corupte şi mincinoase până în măduva oaselor. În 1994, Liana Molnar-Tatos, soţia cineastului, a editat, într-un volum postum, Paginile de jurnal ale soţului său, într-un volum foarte important pentru oricine vrea să înţeleagă mai mult din opera lui Tatos şi din drama cinematografului românesc de autor, sacrificat de capriciile unui regim politic obtuz.

Ceea ce rămâne în urma filmelor regizorului român Alexandru Tatos, fie ele mai reuşite ori mai puţin izbutite, este o puternică lecţie de anti-totalitarism şi o idee despre "realismul intelectualizat" al creatorului de film ca artist cu o viziune profund excepţională. Cele mai potrivite cuvinte despre moştenirea lăsată de Tatos îi aparţin Magdei Mihăilescu: "Filmele lui Alexandru Tatos seamănă toate cu el însuşi. Semn indubitabil al personalităţii. Au tremurul acelor ape doar la suprafaţă liniştite, a căror soartă o decid curenţii subterani".

(Toma Peiu)




 Toate articolele despre Cineclubul Cinematecii Bucureşti


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Autori diverşi


Alte articole

 Secretul armei... secrete al lui Alexandru Tatos la CineClubul Cinematecii Union, Comunicat de presă
 Cannes, Oscar şi politică, în luna noiembrie 2008 la Union, Toma Peiu
 Musicalul hollywoodian - În februarie 2008 la Cineclubul Cinematecii Române, Andrei Rus
 CineClub - episodul 2, Andrei Rus
 Liviu Ciulei prezintă la Cinematecă Pădurea spânzuraţilor, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Cineclubul Cinematecii Bucureşti


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer