88 de minute fără Al Pacino - 88 Minutes

"Wen der kind, kind war" (Pe vremea când copilul era copil), e un citat poetic cu care începe filmul despre îngeri al lui Wim Wenders, Himmel über Berlin / Cerul deasupra Berlinului. O expresie de nostalgiei. A unui timp mitic, un "a fost odată ca niciodată". Poate cel de la The Godfather, Dog Day Afternoon, Serpico, până la Heat, The Insider.

Odată cu premiera la 88 Minutes, thriller penibil, obosit, s-ar putea parafraza, "Pe vremea când Al Pacino făcea filme." S-a zis încă de la Devil's Advocate (1997), că e cabotin, că a devenit acel "frapuccino" din glumele tip Vincent Gallo. Iar 88 Minutes e un film cu neîndoielnice probleme de producţie. Iese din tolba jigărită de la Millennium (Nu Image), casă de producţie cu o reputaţie îndoielnică, care a trecut de la Van Damme la filme de buget (v. investiţia lor în Black Dahlia), dar care, cum-necum, ajung să fie distribuite tot direct pe video (acum pe DVD). Se pare că executivii de la Warner, cărora le-a fost propus spre distribuţie, au cerut modificări drastice, pentru ca ulterior să paseze. Iniţial filmul trebuia să fie regizat de James Foley (care l-a dirijat pe Pacino în Glengarry Glen Ross, şi Two Bits), dar a ajuns pe mâna lui Jon Avnet, insipid realizator şi producător de mano sinistra (Red Corner).

Pacino e un psihiatru celebru, implicat într-un caz de ucigaş în serie, înconjurat de femei (asistente, paciente, iubite, studente, suspecte). Un fel de "Dr. Al şi femeile". Dincolo de acest aspect de bărbat alpha, stilul bombastic, "pacinesc vs. pacinoid", filmul rămâne un gunoi, rizibil sau penibil. Singurul lucru interesant pe care l-am văzut pe ecran era colecţia de vinuri a personajului, (doar un element de decor), care m-ar fi interesat poate, dacă mi s-ar fi oferit mostre spre degustare. Revista Re:publik la cel mai recent subiect al rubricii "plus / minus" l-a trecut pe Pacino la plus şi pe De Niro la minus. Eu cred că e exact invers, De Niro şi-a spălat păcatele cu The Good Shepherd / Agenţia secretă, ambiţiosul său proiect regizoral. Are o filmografie dublă faţă de oponentul său din Heat / Obsesia, deci mai permisibilă la dude, eşecuri sau "filme de plătit datoria la bancă". Produce filme şi a creat un festival.

Pacino în schimb a jucat, din 2000 încoace, în filme inegale, slabe sau care s-au ridicat doar datorită prezenţei lui. Remake-ul palid la thrillerul scandinav Insomnia, eşecul oarecum fascinant SImOne, duda The Recruit, sordidul People I Know, asepticul Two for the Money, plictisitorul teatru filmat Merchant of Venice, toate sunt însă mega-filme faţă de acest produs subcinematografic, care şi are o calitate istorică, este primul film cu Al Pacino care iese direct pe Dvd (Brazilia) şi nu are o premieră în sală (exceptând România, Israel). Ce tristeţe... ce dezamăgire...

Îmi amintesc că după eşecul lui Revolution, rateu epic de Hugh Hudson (1985) el n-a mai jucat 4 ani de zile într-un film. Acum în schimb face mereu acelaşi lucru, neglijent, de parcă ar avea grave probleme financiare şi nu numai. Să ne împăcăm cu gîndul că îl vom vedea în curând, flamboiant în rolul lui Salvador Dali (şi într-un cameo extins în Ocean's 13)? Şi să aşteptăm un Carlito Brigante francofon (în remake-ul la Rififi)? Sau să scoatem DVD-urile cu filmele lui de pe raft (Scarface, Panic in Needle Park, Bobby Deerfield)... "Wen der Pacino, Pacino war".

Notă: Acum şi pe blog la http://www.protv.ro/bloguri/ald-s-movieland

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.