Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul de film Cannes 2008

Pavilionul României la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2008


Comunicat de presă

mai 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc / Romanian Film Promotion, (A.P.F.R.) va fi prezentă, pentru a treia oară cu un pavilion exclusiv românesc, în Marche du Film, organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2008, ce va avea loc în perioada 14-25 mai 2008.

Prezenţa deja constantă a României în cadrul market-ului Festivalului de Film de la Cannes reprezintă o oportunitate de a continua promovarea făcută de către A.P.F.R. României şi industriei cinematografice româneşti, începută cu Festivalul Internaţional de Flm Transilvania, ajuns deja la cea de-a 7-a ediţie şi continuată cu organizarea Galei Premiilor GOPO, echivalentul românesc al unor evenimente de renume precum Premiile Bafta (Marea Britanie), Cesar (Franţa) sau Goya (Spania).

Această nouă prezenţă în marché-ul cannez e cu atât mai importantă încât vine la numai 3 luni distranta de la primul stand românesc autonom organizat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi reitereaza importanţa acordată de APFR industriei româneşti în totalitatea ei. Pe lângă prezentări de market, standul românesc de la Cannes are misiunea de a oferi cât mai multe informaţii despre activităţile cinematografice româneşti curente. În plus, APFR reeditează broşura Shooting România, un compendiu exhaustiv ce pune România pe harţa locaţiilor ideale de filmare, ce trece în revistă tot ceea ce înseamnă industria cinematografică românească şi care se doreşte a fi o invitaţie deschisă pentru companii din întreagă lume să vină să filmeze în România, fiind interesate de eventuale colaborări cu companiile româneşti de profil.

O misiune aparte a APFR la Cannes o reprezintă susţinerea românilor prezenţi în diferite secţiuni competitive sau noncompetitive ale Festivalului. Astfel, prezenţa românească la Cannes 2008, va fi cel puţin la fel de numeroasă ca şi în anii anteriori - Boogie, cel de-al treilea lung-metraj al regizorului Radu Muntean a fost selecţionat în secţiunea Quinzaine des Realisateurs, iar Megatron, scurt-metrajul lui Marian Crişan concurează pentru premiul Palme d'Or al secţiunii de profil. În plus, scurt-metrajul Interior, scară de bloc al lui Ciprian Alexandrescu e prezent în secţiunea Cinefondation iar Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf îşi dezvoltă proiectul Felicia, First of All, ce va constitui debutul lor în regie, în L'Atelier Cinefondation.

În acest context, pe lângă standul propriu-zis, APFR va organiza un eveniment la care vor fi invitaţi producători, distribuitori, reprezentanţi ai fondurilor de finanţare şi organismelor europene de audiovizual, directori de festivaluri, presă de specialitate etc. Aceştia vor avea posibilitatea să întâlnească regizorii, producătorii şi distribuitorii români prezenţi la Cannes şi să fie informaţi despre progresele cinematografiei româneşti. Recepţia organizată de APFR se va desfăşura la una din terasele de pe Croazetă imediat după premiera filmului Boogie.

Standul românesc de la Cannes este organizat în colaborare cu Centrul Naţional al Cinematografiei şi cu Institutul Cultural Român de la Paris.



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2008


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Acesta este Cannes-ul 2008..., Alex. Leo Şerban, un dialog cu Magda Mihăilescu
 The loneliness of the Long distance Cannes film runner * - Cannes 2008, Alin Ludu Dumbravă
 Cannes 2008: filmele altora, Andrei Creţulescu
 Sean Penn, între Scilla şi Caribda - Cannes 2008, Magda Mihăilescu
 Cannes 61: o lume care dă pe-afară, Alex. Leo Şerban
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2008


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer