Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Purificare

La teatru ca la eşafod - Purificare


Luiza Vasiliu

Suplimentul de cultură, ianuarie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Marţi mi-am cumpărat biletul la Purificare şi de marţi până duminică n-am făcut altceva decât să mă aştept la ce-i mai rău. Fusesem avertizată că e un spectacol crud, aşa cum poate nu mai văzusem niciodată, că s-ar putea să vreau să mă ridic brusc în timpul piesei şi să plec, că s-ar putea să nu-mi placă. De ce m-am mai dus, atunci? Pentru că, m-am gândit eu, nu e rău, din când în când, să mergi la teatru ca la eşafod. Nu e rău să te poţi oferi, ca spectator, întreg, să fii tu carne de tun pentru ce se va petrece pe scenă. Altfel, dacă nu faci asta măcar de câteva ori în viaţă, nu pricep ce rost mai are să mergi la teatru şi să vezi un şir nenumărat de piese asupra cărora poţi broda discursuri critice.

Purificare, în forma ei de două oră şi jumătate de tensiune maximă, nu lasă loc de discurs. Nu poţi perora, nu poţi construi, nu poţi face pe deşteptul cu ceea ce vezi, pentru că ceea ce vezi te ţine lipit de scaun şi, dacă i te laşi în voie, te eviscerează de tot ce e accesoriu, părăsindu-te dezgolit şi dezmembrat, în starea cea mai pură a conştiinţei. E un spectacol care pune la încercare limitele de sensibilitate ale fiecăruia, iar duritatea lui e motivată tocmai prin faptul că numai aşa putea fi zdruncinată anestezierea noastră. Am lăsat în urmă un secol al războaielor mondiale, al Holocaustului, al celor mai perverse forme de tortură, iar acum trăim permanent cu un televizor pe noptieră, cu imaginile lui de violenţă la care nu mai reacţionăm în nici un fel. Sarah Kane, autoarea piesei, a avut intuiţia genială că nu s-ar mai putea vorbi în mod autentic despre iubire decât după ce am extirpat-o dintr-un corp putrezit. Acest corp putrezit a scandalizat atâţia spectatori şi i-a făcut să dea din cap cu dezgust. Pe ei i-au şocat scenele de homosexualitate explicită, membrele ciopârţite, trupurile goale, sinuciderea şi disperarea. Sau cel puţin astea le-au rămas în minte. Permanent înfuriaţi că, fără voia lor, se întâmplă ceva în ei, n-au mai fost în stare să audă ferocele urlet de iubire al personajelor din piesă.

Da, chiar aşa, personajele. Îşi trăiesc, mai bine sau mai rău, drama propriei identităţi. Le vedem pe toate într-un azil, suntem obligaţi (decorul Adrianei Grand, urcarea spectatorilor pe scenă, ne sufocă şi ne înghesuie în spaţiul strâmt al azilului, fără putinţă de scăpare) să asistăm la chinuirea lor, dar, în acelaşi timp, şi la salvarea lor prin iubire. Grace e tânara care îşi doreşte să aibă un trup de bărbat în locul celui de femeie, permanent urmărită de imaginea fratelui care s-a sinucis şi cu care ea alcătuieşte perechea fără fisură, trupul total. Rob, iubitul lui Carl, nu crede la început decât în iubirea lui aici şi acum şi sfârşeşte prin a-şi da viaţa pentru Carl. Robin e nebunul fragil, însingurat, căruia i se refuză afecţiunea. Prostituata sentimentală iese din vitrina ei de peep-show şi îl ia de mână pe torţionarul Tinker. Îmi lipsesc acum instrumentele cu care aş putea face disecţia corpului actoricesc. Cei opt actori (cu toţii foarte tineri, în afara lui Hathàzi Andras) compătimiţi de unii pentru umilinţele îngrozitoare la care i-ar fi suspus Andrei Şerban, au făcut dovada unor capacităţi interpretative exploatate în contextul piesei, aş îndrăzni să spun, aproape de limita lor ultimă. Ca şi cum dincolo de joc, dacă s-ar fi păşit cu un pas mai departe, s-ar fi aflat depersonalizarea, căderea în gol. Piesa însăşi cerea un naturalism extrem, o îndepărtare de metaforic, iar jocul actorilor nu putea decât să-i răspundă printr-o sinceritate maximă.

Aveam 6 ani când se monta Trilogia la noi, iar Purificare e prima piesă a lui Andrei Şerban pe care o văd. Eram obişnuită, cu foarte mici excepţii, să fiu lăsată în pace, în fololiul confortabil al teatrelor de aiurea, pe întuneric, în timp ce în faţa mea se petrecea totul. Pentru prima dată, totul s-a petrecut în mine şi, la final, însuşi gestul de a aplauda mi s-a părut a veni din altă lume. După două ore şi jumătate în care tensiunea psihică s-a acumulat până la greaţă, finalul spectacolului a adus cu el eliberarea. Urletele disperate de iubire au fost auzite de cineva, lor li s-a răspuns, iar panoul din fundul scenei, pe care încă de la început scria "dead end" s-a ridicat, a dispărut pur şi simplu. Atunci n-a mai contat de ce a ales regizorul să monteze tocmai această piesă, cum s-a sinucis Sarah Kane în 1999 sau de ce piese aceasta e rescrierea în cheie modernă celei de- A douăsprezecea nopţi a lui Shakespeare, n-a mai contat nimic care venea din afară. Doar unicul moment în care am stat dezgoliţi în faţa noastră, în care orice gând a tăcut şi noi am devenit, la rândul nostru, un strigăt de iubire.

În finalul acestei curse, în care discursul s-a minat pe sine însuşi chiar de la primul cuvânt (pentru că, oricât am încerca, despre experienţele personale e prea greu să vorbeşti), poate ar trebui să-i asigur, pe cei care încă se tem, de poezia şi de tandreţea acestui spectacol. E o piesă care, cum se spune, îţi merge drept la inimă şi, odată ajunsă acolo, o răscoleşte până la leşin. Asta, bineînţeles, numai dacă ne oferim să trăim totul pe propria piele, până la capăt.


Purificare
de Sarah Kane
Traducerea şi adaptarea: Saviana Stănescu şi Andrei Şerban
Un spectacol de Andrei Şerban
Decorul şi costumele: Adriana Grand
Consultant artistic: Daniela Dima
Distribuţie: Cristian Grosu (Graham), Hathàzi Andras (Tinker), Ionuţ Caras (Carl), Adrian Cucu (Rod), Andreea Bibiri (Grace), Silvius Iorga (Robin), Ramona Dumitrean (Femeia), Anca Hanu (Copilul)






 Toate articolele despre Purificare


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Luiza Vasiliu


Alte articole

 Polemicile şi marketingul teatral - capcane şi strategii, Miruna Runcan
 Purificare la Festivalul Internaţional de Teatru de la Santander, 2009, Comunicat de presă
 Galerie foto - Purificare, Adriana Grand, Nicu Cherciu
 O dimensiune de poem global - Purificare, Basarab Nicolescu
 Între zis şi... văzut - Purificare, Miruna Runcan
 Toate articolele despre Purificare


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer