Minte filmică - Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull

Inteligenţa cinematografică a lui Steven Spielberg e un fenomen ?n faţa căruia merită să te minunezi. Nu mă refer numai la c?t e de strălucită, ci ?n primul r?nd la c?t e de cinematografică: pare aproape complet "necontaminată" de expunerea la alte arte, ba chiar şi la alte tipuri de experienţă pe l?ngă cea cinematografică; pare să se fi format numai cu filme - prin consumarea lor şi prin lucrul la ele. Nici unul dintre regizorii importanţi de p?nă la el nu lasă impresia asta: se vede că au dat cu nasul şi prin alte lucruri ?n afară de filme - prin literatură sau prin pictură sau prin teatru şi, ?n orice caz, prin lume.

Spielberg e prima minte cinematografică de m?na ?nt?i care pare să se fi hrănit doar cu cinema. De aici ?ndoiala care continuă să planeze (?n pofida unor succese ca Schindler's List şi M?nchen) asupra capacităţii acestei minţi de a se aplica pe "lucruri adevărate". Dar este o minte cinematografică de m?na ?nt?i. Hollywood-ul de azi e plin de minţi hrănite numai cu filme, de oameni care dacă nu s?nt ?n stare să g?ndească cinematografic, atunci nu s?nt ?n stare să g?ndească deloc. Şi majoritatea nu s?nt ?n stare să g?ndească cinematografic. ?n m?inile lor, blockbuster-ul (tipul de spectacol pe care Spielberg practic l-a definit pentru epoca modernă) a degenerat fie ?n expoziţie tehnologică, fie ?n bombardament de sunete şi lumini.

Spielberg ?nsuşi poate fi blamat că le-a deschis calea, dar nu se poate spune că filmele lui - inclusiv cel mai recent, Indiana Jones 4 - nu s?nt cinema. Ce altceva e secvenţa (lungă de 20-25 de minute) care ?ncepe cu o dispută sitcomistă ?ntre membrii familiei Jones, pe fundul unui camion care-i transportă legaţi, sub pază sovietică, prin jungla amazoniană, se transformă ?ntr-o ?ncăierare cu paznicii, se extinde pe o altă maşină plină de soldaţi sovietici, se transformă ?ntr-o partidă de na-ţi-o-ţie-dă-mi-o-mie cu un craniu de mare valoare arheologică, ?nzestrat cu puteri supranaturale, se continuă cu o partidă de scrimă ?ntre fiul lui Indiana Jones (Shia LaBeouf), crăcănat ?ntre cele două maşini hurducăitoare, şi o KGB-istă plină de vino-ncoace sado-maso (Cate Blanchett), se mută temporar pe domeniul lui Tarzan, cu t?nărul Jones sărind din liană ?n liană, ?nsoţit de un popor de maimuţe, revine pe păm?nt, care s-a umplut de furnici mari şi carnivore, cu excepţia unui cerc magic creat ?n jurul preţiosului craniu, ?n interiorul căruia Indiana Jones (Harrison Ford) boxează cu un colos sovietic, ?nainte de a se urca din nou ?n maşină şi de a sări cu ea ?ntr-o prăpastie, nimerind ?ntr-un copac care crescuse din peretele de st?ncă şi care acum se apleacă graţios, depun?nd maşina ?n r?ul de pe fundul prăpastiei, pentru ca apoi, destinz?ndu-se, să-i lovească pe sovieticii care coborau pe fr?nghii?

Criticii au dreptate să depl?ngă regresul cinematografului american (cel puţin pe perioada verii) la funcţia sa primitivă de spectacol de b?lci, fără mare ?nsemnătate, şi nu s?nt complet nedrepţi nici atunci c?nd dau vina pe Spielberg, dar la fel de adevărat e faptul că, ?n m?inile lui, forma asta de spectacol poate părea nu o funcţie primitivă, ci ?nsăşi menirea cinema-ului, ?mplinirea sa ?n propriii săi termeni - de cinema şi nimic altceva. Presupun că-i poţi găsi rădăcini ?n alte forme de spectacol (circul, vodevilul) şi că poţi vorbi despre "simţul muzical" al lui Spielberg, dar ce are el se cheamă, pur şi simplu, simţ filmic, iar marile lui scene de acţiune s?nt buchete de vechi specialităţi cinematico-cinetice - duelurile lui Douglas Fairbanks, tarzanismele lui Tarzan, cascadoriile comice ale lui Buster Keaton (acestea ?şi au rădăcinile ?n circ şi ?n vodevil) - re?nflorite luxuriant, ?mbătător.

Dar această prodigioasă minte filmică lucra cu mult mai multă agilitate (şi cu un buget mult mai mic) la vremea primului film din seria Indiana Jones, Raiders of the Lost Ark (1981). ?ntre timp a pus pe ea ceva os?nză. Noul film e stagnant ?ntre scenele de acţiune, supra?ncărcat de personaje nefolosite şi plin de gaguri, "faze" şi motive tematice pe care Spielberg le-a consumat de mult. Nu pare doar autoreferenţial, pare autoreverenţial: finalul e un fel de "Indiana Jones ?l ?nt?lneşte pe E.T." şi ?nt?lnirea n-are nici un fior - parcă ar fi două exponate dintr-un muzeu construit de Spielberg ?n cinstea propriei opere. P?nă la acest anticlimax, filmul e ?n general plăcut, dar nu decolează cu adevărat dec?t ?n vreo două momente (o dată, desigur, pentru secvenţa aceea de 25 de minute). ?n rest, e mai puţin o aventură ?n toată puterea cuv?ntului dec?t o vizită ?ntr-un parc tematic "Steven Spielberg" - bine administrat, dar prea aglomerat de atracţii care, ?n orice caz, nu s?nt dec?t reconstituirile spielbergheriilor care au atras o lume ?ntreagă.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.