Furios, verde şi iute, dar fără prea multă minte - The Incredible Hulk

Cînd, între Oscarurile pentru Crouching Tiger, Hidden Dragon (2001) şi cel pentru regia lui Brokeback Mountain (2006), Ang Lee le-a livrat celor de la Marvel Comics versiunea lui meditativă asupra uneia dintre cele mai stupide benzi desenate / inventate vreodată (povestea aventurilor namilei verzi şi inflamate pe nume Hulk), probabil că boşii imperiului s-au scărpinat în cap a mirare. După care au început să-şi roadă unghiile de dezamăgire cu privire la ceea ce speraseră să fie blockbusterul verii. Căci, deşi a strîns 250 de milioane de dolari, primul Hulk adaptat pentru marele ecran - mai existaseră un film şi un serial TV în anii '70 - n-a avut încasări pe măsura babanei lui staturi verzulii. Plus că taiwanezul Lee, fidel obsesiei sale pentru conflicte identitare, se concentrase pe psihologie şi romanţa damnată între savantul abuzat şi devenit literalmente monstru de furie Bruce Banner (Eric Bana) şi colega Betty Ross (Jennifer Connelly). Iar mulţi nu s-au putut opri din chicotit cînd matahala în izmene movulii, vînată de armata maleficului părinte al lui Betty, generalul Ross (Sam Elliott), ţopăia precum hopa mitică prin deşertul californian.

5 ani mai tîrziu, după numeroase prelucrări, şedinţe, calcule şi dezbateri şi la scurt timp după mega-succesul celuilalt monument de acţiune testosteronică venit din paginile comics-urilor, Iron Man, iată şi continuarea. Sau, mai precis, versiunea care să corespundă dorinţelor şi target-urilor <>nobr>companiei-mamă a trăsnăii. Evident, şi Marvel şi Ang Lee au zis "pas" unei viitoare colaborări, Edward Norton i-a luat locul lui Bana, Connelly s-a transformat în elfina Liv Tyler, generalul a împrumutat chipul lui William Hurt... Şi, desigur, regizorul a fost ales dintr-o clasă mult mai corespunzătoare - Louis Leterrier, meseriaşul (în toate sensurile cuvîntului) din spatele debil-simpaticelor Transporter 1 & Transporter 2 şi al aiurelii Danny the Dog. Şi la fel de evident, n-avem de-a face cu un caz de aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Să spunem doar, continuînd analogiile accesorice, că dacă The Hulk 2003 era un melon rătăcit într-o lume de şepci identice, realizarea lui Leterrier e un soi de tichie - în mare parte muncitorească; neimaginativă la capitolul vizual, montată ca la carte(a de B.D.-uri) şi pompieristică sonor. Şi asta cu tot presupusul aport scenaristic ori nuanţarea interpretării improbabilului star de acţiune Edward Norton, înclinat îndeobşte spre roluri mai cerebral-intelectuale (Fight Club, 25^th Hour, The Illusionist). E drept, Hulk 2008 - mai curînd banal decît "incredibil" - strîmbă din nas la izmenuţele mov şi nu mai ţopăie precum o broască mutantă gigantică, dar nici aceste amănunte, nici ocazionalele poante, nici focusul pe relaţia dintre Bruce, revenit din fabrica braziliană de îmbuteliat răcoritoare unde încerca să-şi controleze puseurile agresive şi Betty nu sunt prea interesante ori originale. Şi nici înfruntările verzişorului cu secţiuni para-antrenate ale armatei americane, conduse de expertul Emil Blonsky (Tim Roth), exploziile şi aruncările de tancuri, elicoptere ş.a. Şi da, confruntarea finală pe străzi new yorkeze dintre Banner şi Blonsky transformat în solzosul şi şopîrlosul Abomination e oarecum bombastic-spectaculoasă tehnic (i.e. efecte speciale), dar n-are mai mult suflet (ori minte) decît armata de Transformerşi a lui Michael Bay. Care, ca şi acest nou Hulk, se va întoarce.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.