Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Sex and the City: The Movie

CSMC - Sex and the City - The Movie


Alex. Leo Şerban

Libertatea, iulie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Carrie, Samantha, Miranda şi Charlotte urcă graţios de pe micul pe marele ecran în Totul despre sex - filmul. Nimic de obiectat, sînt la fel de incitante (sau iritante, după caz) ca la televizor. Întrebare: trebuiau să "facă pasul"? Răspuns: da.

Am auzit unele păreri cum că filmul - actualmente şi în cinematografele de la noi - nu ar fi altceva decît patru episoade de Sex and the City puse unul după altul... Sincer, nici nu mă aşteptam la altceva. În condiţiile în care serialul HBO a devenit un fenomen mondial (un fel de Biblie roz pentru milioane de femei urbane & emancipate), "continuarea" pe marele ecran era firească. Ar fi trebuit, oare, ca filmul să fie altceva? Probabil. Dar cum? Habar n-am.

Povestea începe cu un scurt "pe repede înapoi", care are scopul de a le explica celor căzuţi de pe Marte (bărbaţii sînt de pe Marte, femeile de pe Venus, cum ştim...) cine sînt cele patru femei, ce fac ele, cum, unde şi cînd. Apoi, Carrie este cerută de nevastă - în fine! - de vechiul ei iubit, "Mr Big". Este pusă să facă un pictorial pentru revista Vogue, primeşte cadou una dintre rochii (semnată Vivienne Westwood) şi, ocupată pînă peste cap şi ambetată absolut cu pregătirile de nuntă, nu observă că "Mr. Big" (cu puţin ajutor din partea uneia dintre prietene) nu mai e chiar atît de sigur... Lovitură de teatru: în ultima clipă, renunţă! Deprimată, Carrie este convinsă de celelalte trei fete să plece în Mexic, acolo unde trebuia să-şi petreacă luna de miere. Urmează partea cea mai bună a filmului: amuzantă şi neaşteptat de "fizică" (Charlotte trage pîrţuri!) - o vacanţă agreabilă în compania careului CSMC.

Totul despre sex este exact ce ne aşteptam să fie: un episod, extins la dimensiunile unui lungmetraj. Este spumos, agreabil şi fără pretenţii. Ideal pentru vară.



 Toate articolele despre Sex and the City: The Movie

Resurse

 Alte articole de Alex. Leo Şerban


Alte articole

 Prea mic pentru un ecran atât de mare - Sex and the City - The Movie, Iulia Blaga
 100% plastic - Totul despre sex / Sex and the City, Andrei Gorzo
 Totul despre sex, la 40 - Sex and the City: The Movie, Iaromira Popovici
 Al şaptelea sex - Sex and the City: The Movie, Mihai Chirilov
 Despre dragoste şi etichete - Sex and the City: The Movie, Carmen Mezincescu
 Toate articolele despre Sex and the City: The Movie


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer