Batman umilit de Joker - The Dark Knight

Să fie clar din start: nu sunt fan Batman. Şi nici n-am vrut să intru în corul de lăudători ai lui Heath Ledger doar pentru că (ce păcat!) a murit. Însă Ledger fură ultimul Batman. Confiscă tot filmul (bine, are şi cele mai tari replici). Şi-a pus amprenta atît de tare pe rol, că Jokerii dinaintea lui par nişte... glume. Cînd priveşti la Joker-Ledger, priveşti în hăul Răului. "A hell of a revelation", ca să-l cităm pe Sir Michael Caine. Scena în care iese din spital, îmbrăcat în asistentă, cu părul său încîlcit şi masca murdară, umblînd stîngaci la detonator, arată de ce e unicat acest Joker: e credibil şi totodată invulnerabil.

Societatea are reguli. Mafia are reguli. Joker n-are. "Sunt un cîine care aleargă după maşini. N-aş şti ce să fac cu una dac-aş prinde-o." Planul lui e să distrugă planurile celorlalţi. Într-un fel, The Dark Knight are un mesaj subversiv şi foarte actual despre violenţă şi terorism. "Cînd miza e mare, vei vedea că oamenii "civilizaţi" se mănîncă între ei." Răutatea lui Joker e contagioasă, scoate răul din ceilalţi (aşa cum face cu Harvey Dent, speranţa Gothamului, care devine monstrul Two-Face, excelent jucat de Aaron Eckhart).

Şi iată cum a reuşit Ledger să fure şi cronica asta. Nu înseamnă că fără el The Dark Knight ar fi zero. Ar fi un blockbuster obişnuit. Cu un montaj alert şi inteligent şi o muzică tenebroasă (Hans Zimmer). Dar aşa, avem Hollywood-ul în toată desfăşurarea sa de forţe. Spectacol care musai trebuie trăit în faţa marelui ecran. Altfel nu.