Am văzut, până la urmă, Ostrov, filmul lui Pavel Lunghin. Pe regizor şi pe interpretul rolului principal (Piotr Mamonov) îi ştiam din 1990, când Lunghin obţinea la Cannes Premiul pentru regie şi Premiul Juriului Ecumenic pentru electrizantul Taxi Blues. Am tot amânat vizionarea Ostrov-ului (devenit repede un film cult în rândul publicului evlavios, din spaţiul ortodox mai ales) pentru că îi bănuiam stilul explicit şi propagandistic, simplist şi informativ.
Aşadar, în 1942, un matelot fricos se predă trupelor naziste şi nu se dă înapoi de la crimă pentru a-şi salva pielea. Îl împuşcă, la somaţia nemţilor, pe căpitanul de vas şi scapă. Este salvat, în urma unei explozii, de nişte călugări. 34 de ani mai târziu, matelotul care - crede el - şi-a ucis camaradul în război este acum un excentric "nebun întru Hristos". Trăieşte într-o mănăstire izolată şi - prin lucrarea mâinilor, post şi rugăciune - încearcă să-şi ispăşească vina. Neavând pace-n suflet, reuşeşte - prin puterea rugăciunii neîncetate - să dăruiască pace altora, care-l vizitează din depărtări şi văd în el un făcător de minuni. Dăruind altora ceea ce el nu are, va dobândi până la urmă şi el pacea lăuntrică, după întâlnirea neaşteptată (oare?) cu cel pe care credea că l-a ucis.
Până aici toate bune şi frumoase, numai că prea adesea Ostrov e un film care se comunică mai cu seamă prin dialog şi printr-o naraţiune de ordin livresc, nu cinematografic. Ori filmul (ca artă, spre deosebire de filmul propagandistic) presupune altceva, presupune un limbaj propriu, cinematografic. Altminteri - pentru predici, de exemplu - ne-am duce la biserică sau am citi (ori asculta audio books). Imaginea Ostrov-ului (exotică şi simplistă, declamativ cucernică), ce poartă marca Discovery Channel, dă senzaţia că - într-un mod străin de apofatismul ortodox, de simplitatea şi măreţia icoanelor bizantine (care l-au inspirat cândva în chip strălucit pe un regizor nepereche precum Andrei Tarkovski) - îţi oferă totul pe tavă. Nici un "joc secund", niciun tâlc ascuns nu te seduce.
Literal, filmul lui Pavel Lunghin este fidel - prin ilustrarea repetată a unor tipicuri de rugăciune pravoslavnică, prin punerea pe tapet a unor frequently asked questions în mediul ortodox (avortul, spovedania, iertarea, exorcizarea, despătimirea, moartea etc.) - tradiţiei ortodoxe. În acest sens au poate dreptate cei care spun că, într-o formă sau alta, l-ar folosi ca "material didactic-moralizator", ca "instrument de catehizare". Totul este direct, "la vedere", ca-n basmele pentru copii. Să transformi însă Ostrov-ul în film-etalon pentru duhovnicia ortodoxă - aşa cum îl recomandă nu puţine feţe bisericeşti, zeloşi enoriaşi, ori diverse publicaţii aferente - sau să te raportezi la el de parcă istoria cinematografului (chiar şi a "filmului ca rugăciune") ar începe cu el (ca şi când n-ar mai exista, în lumea mare, şi alte filme care merită toată atenţia - remarcabile nu doar ca idee, ci şi ca formă, ca limbaj cinematografic: Pământ (Zemlya), Nazarin, Simion al deşertului (Simón del desierto), Viridiana, Evanghelia după Matei (Il vangelo secondo Matteo), Fragii sălbatici (Smuntrostället), A şaptea pecete (Det sjunde inseglet), Lumină de iarnă (Nattvardsgästerna), Persona, Pather Panchali, Povestirile lunii palide după ploaie (Ugetsu Monogatari), Cei şapte samurai (Shichinin no samurai), A trăi (Ikiru), Rashomon, Poveste din Tokyo (Tokyo Monogatari), întreaga creaţie cinematografică a lui Andrei Tarkovski şi încă altele - despre condiţia omului, despre despătimire), mi se pare cam câş.
Dar - cine ştie? - fiecare epocă îşi are poate operele şi capodoperele pe care le merită. Se poartă, iată, genul minimalist (concis, uşor de urmărit şi de digerat, fără niciun efort intelectual, fără niciun apel la tezaurul culturii universale) şi în filme ce se vor "duhovniceşti", cu "respiraţie spirituală" şi teme escatologice.
Regia: Pavel Lungin Cu: Pyotr Mamonov, Viktor Sukhorukov, Dmitri Dyuzhev, Yuri Kuznetsov, Viktoriya Isakova, Nina Usatova
10 comentarii
- o mică neînţelegere[membru], 22.11.2008, 16:45
Să afirmi că ar ţine de esenţa minimalismului (care, e adevărat, se poartă) să fie "concis, uşor de urmărit şi de digerat, fără niciun efort intelectual" - ASTA de-abia dovedeşte lipsa "apelului la tezaurul culturii universale" - însă din partea autorului afirmaţiei în cauză...
- RE: o mică neînţelegere[membru], 22.11.2008, 19:20
Mulţumesc de feed-back, van_alex. Observaţia ta este îndreptăţită în măsura în care am lăsat să se înţeleagă că exclud din "tezaurul culturii universale" prelucrările artistice "minimaliste". Eu însă mă gândeam - în cazul OSTROV-ului - doar la faptul că e - de anumite categorii de spectatori - overrated, că nu i s-a remarcat îndeajuns maniera ilustrativă a unor teze, dogme, judecăţi sau prejudecăţi "pravoslavnice" etc.. În privinţa producţiilor "minimaliste" îmi permit să am rezervele mele faţă de valurile de entuziasm care le întâmpină acum, chiar dacă urmăresc şi eu aceste filme. Altminteri, sigur că "tezaurul" cu pricina e atât de mare şi cuprinzător pe cât îl lăsăm noi - cu imaginaţia şi curiozitatea noastră intelectuală, cu deschiderea şi căutările noastre - să fie. So, no offence ;)
- RE: RE: o mică neînţelegere[membru], 24.11.2008, 11:59
None taken! Atât doar că formula folosită - trimiţând la gen ca atare şi la multitudinea manifestărilor lui în prezent, deschizând deci discursul spre spaţiul mai larg al discuţiilor de principiu -, precum şi amplasarea ei în coada textului, concluziv, adică, lăsau să se întrevadă o apreciere întru totul adversă fenomenului, o cronică pusă a ilustra o poziţie şi nu invers.
P.S. Nu ştiam nimic despre aprecierea de care filmul s-ar bucura în rândul clerului...
- o eroare de "optica"[membru], 03.02.2009, 14:33
cred ca filmul nu este "doar" simplist, "doar" minimalist, "doar" expozitiv, linear si egal cu sine. Egalitatea cu sine e un lucru mai degraba greu de obtinut, de atins. Este cred vorba de un film care tocmai ca incearca sa "aspire" cit mai multe reziduuri din privire. De ce ar trebui sa transfiguram mereu mari adevaruri/opere culturale? si in ce consta oare maretia lor? Nu in ceea ce ele disloca, nu in interioritatea lor - tocmai ea grea de sens?
Imi repugna sensurile cautate, sensurile la care ajungi elaborind, tu insuti, vaste "programe" noetico-noematice.
Filmul "ostrov" nu e deloc simplist. Ca a "placut" paturii ortodoxe... foarte bine. E un film nu despre norme, ci despre caz. asta il face film, dupa parerea mea. Nu doresc sa vad neaparat filme pretios filtrate, insa cu o putere nula de a transmite.
da, cred si eu ca fiecare epoca are nu ceea ce merita, ci ceea ce ajunge, in prefacere, sa o reprezinte. filmul asta trece de limita cunoscuta a reprezentarii: e cu un pas dincolo, se apropie de ceea ce inseamna a vedea fara a mai spune nimic in plus.
- RE: o eroare de[membru], 08.02.2009, 17:06
Mda, se prea poate sa fie si asa. Depinde, in ultima instanta, de asteptarile spectatorului, nu? Unii vor imagine "nuda" ("a vedea fara a mai spune nimic in plus"), altii cauta "jocul secund" si UNIVERSAL al intamplarilor. Cred ca trebuie sa precizez: nu sunt neaparat un adversar al naratiunii cinematografice din OSTROV, insa nici nu ma bucura isteria receptarii sale de catre "patura ortodoxa", docta sau semidocta, care pare sa uite lectia din totdeauna a icoanei, care nu e nici "imagine nuda", nici "fotografie" de tip realist-naturalist si, desigur, nici ilustrata simplista. Este, sorry, REPREZENTARE si PICTURA TRANSFIGURATIVA. Daca admitem ca radacinile duhovnicesti (ca imagine) ale OSTROVULUI sunt imaginile exotice de tip National Geographic, si nu icoana bizantina (asa cum, in foarte mare masura, este cazul filmelor lui Tarkovski), atunci n-avem de ce blama filmul lui Pavel Lunghin: si-a atins scopul. Cu asupra de masura.
- RE: RE: o eroare de[membru], 09.02.2009, 00:20
poate ca tocmai receptarea "a la national geographic" are o vina apriorica: nu mai poti recepta "filmul" (filmul acesta,in speta) pentru ca il vezi avind deja anumite asteptari/pattern-uri. Nu fac apologia "nuditatii vizuale"= lipsa de adincime, background, intentie. Dimpotriva, afirm ca acest mod de abordare e unul care incearca "sa arate", sa parcurga drumul de la semnificant la semnificat intr-un mod mai direct (desi, logic, imposibil: vederea noastra e interpretare si interpretarea e transcendere, sapare infinita la radacina sensului) Dar iata ca (asa cred) poti strabate cercul (hermeneutic, uman, daca vrei) lasindu-te expus, ori urmarind-deconstruind (intr-o miscare chemata sa fie simultana), depliind gindul propriu intr-o monocrmie, monoritmie a imaginii/text, a textului/mesaj, a mesajului/film. Nu stiu daca ma fac bine inteleasa: imi vine acum in minte felul in care se citste cu voce tare o rugaciune: poti sa ii dai amprenta ta, a vocii tale, a felului in care o "primesti" tu; poti insa sa ajungi la o spunere in care cuvintul ACELA sa se auda cit mai clar auzit, iar vocea sa fie in slujba acelui act. In care si ascultatori si rostitori ar fi acolo, si ar fi in aceasta mono-sonoritate care nu e deloc plata si nici impersonala;nici lipsita de adincime, perspectiva ori transparenta.
- vâslind pe ape repezi de fanta, cola, prin cinematograf[membru], 13.06.2009, 21:07
"uşor de urmărit şi de digerat,."
Daaaa, bineînţeles, e genul de film la care poţi sta liniştit în scaun cu cristelniţa doldora de suc în poală, plescăind prescură şi pop-corn, întorcând buza plină de sare spre iubita sprinţară de alături.
Cum nu, că doar în film e vorba numa' de un matelot, vodka lui, pac-pac, nemţi, "ţară, ţară, vrem ostaşi", o prinsa scurtă pe după babord-tribord-catarg, un "Doaaaaaaamneee, miluieşteeee!" cântat de un popă bezmetic, un "Hristosu' mumă-tii" spus printre dinţi şi gataaaaa, kanieţ filmaaaa!
Să ne punem, aşadar, pixu' după ureche şi s-o zbughim cu frenezie spre uşă că am mai bifat un movie, am mai scris o recenzie, am mai fluierat a pagubă prin cinematograf şi am jucat leapşa cu literele de n-am avut o treabă.
- RE: RE: RE: o eroare de[membru], 18.06.2009, 08:14
>>poate ca tocmai receptarea "a la national geographic" are o vina apriorica: nu mai poti recepta "filmul" (filmul acesta,in speta) pentru ca il vezi avind deja anumite asteptari/pattern-uri.
Pai e o 'defectiune profesionala'. Filmul nu e numai o poveste, e si maniera in care e povestit.
Repet: OSTROV poate sluji (si chiar slujeste, in unele - nu putine - medii ortodoxe) drept cateheza, drept 'expunere' a ceea ce va sa fie trairea ortodoxa...Mie nu mi se pare mult, altora da...
- RE: vâslind pe ape repezi de fanta, cola, prin cinematograf[membru], 18.06.2009, 08:29
Cand am scris "uşor de urmărit şi de digerat" m-am referit nu neaparat la ceea ce se povesteste in OSTROV. Subiectul nu e banal, facil, pe care sa-l urmaresti cum scrii tu, ironic, "liniştit în scaun cu cristelniţa doldora de suc în poală, plescăind prescură şi pop-corn, întorcând buza plină de sare spre iubita sprinţară de alături etc." M-am referit la modalitatea - superexplicita - aleasa pentru transmiterea mesajului.
Nu ma refeream la ceea ce filmul prezinta (tot tu scrii: "un matelot, vodka lui, pac-pac, nemţi, "ţară, ţară, vrem ostaşi", o prinsa scurtă pe după babord-tribord-catarg, un "Doaaaaaaamneee, miluieşteeee!" cântat de un popă bezmetic, un "Hristosu' mumă-tii" spus printre dinţi"), ci la felul in care este prezentat. Si-am spus doar atat: filmul face furori printre cei care nu au neaparat nevoie de o cultura cinematografica (nu iubesc patimas Filmul) ca sa se bucure de cateheza ortodoxa in imagini miscatoare si sunete a lui Pavel Lunghin. Am constatat personal cum un public de lupi tineri ortodocsi (ascoristi) au savurat din plin OSTROV-ul si, in alte saptamani, au strambat din nas la filme precum CONCURS, CIOCARLII PE SARMA, DREPTATE IN LANTURI, UMBRELE STRAMOSILOR UITATI, PAS IN DOI, MEANDRE etc. - filme care au rulat si ele in acelasi program de cinemateca si ale caror comentarii le gasesti chiar aici, pe Liternet. OSTROVUL e, de departe, filmul ideal pentru cei care nu vor probleme, ci doar solutii. In plus, nebunia intru Hristos a acestui personaj nu e nici ea la indemana oricui. Inainte de a o aplauda (sau copia epigonic), este nevoie sa o traiesti. Adica sa fii tu insati un nebun intru/pentru Hristos. Sa-mi fie cu iertare, dar n-am prea vazut in sala nebuni intru Hristos, ci dimpotriva, oameni care erau atenti la felul cum arata, care aveau o casa, pantofi in picioare, care se imbaiau si se acopereau cu plapuma cand le era frig.
Prin urmare: pot sa accept ca un film ca OSTROV este perfect pentru un calugar ce se fereste cat poate de sminteli, de cea mai mica sminteala. Acest film il menajeaza din plin. Ceilalti, ne-calugari, care aleg sa traiasca "in lume" au, cred, nevoie, de altceva. Menajamentele de acest fel nu-si mai au rostul. In plus, nici BIBLIA - Cartea Bisericii - nu te menajeaza de imagini shocking, nu? Putintel discernamant nu strica...
Si inca ceva: de ce nu scrii si tu un comentariu la OSTROV? Poate ca merita.
Resurse
Alte articole de Marian RădulescuCronici ale altor filmeArticole similare
Ostrov - Filmul şi cartea / Marian RădulescuTransfigurare sau ilustrare? - După dealuri / Marian RădulescuUn alt spaţiu - Ostrov / Lucian MaierOstrovul vizibil al lui Anatolie / Alina VoiculescuToate articolele despre OstrovScrieţi la LiterNet
Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.
Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.
Publicitate