Selecţia ca act performativ - FNT 2008

Există o diferenţă esenţială între o selecţie pasivă şi o selecţie activă.

Selecţia pasivă presupune lipsa riscurilor, bifarea numelor consacrate, invitarea într-un festival a acelor spectacole pe care ne aşteptăm să le vedem, cu alte cuvinte o strategie liniară de discurs selectiv. Fără prea mari surprize, fără prea mari tensiuni în percepţie şi analiză. Fără defrişarea unor zone de experiment care pot produce un alt tip de limbaj decît cel cunoscut.

O selecţie activă operează cu conceptul de criză, înţeles în sensul de ruptură în ordinea deja stabilită a unui fenomen atît de vulnerabil cum este, pînă la urmă teatrul, sugrumat şi invalidat atunci cînd i se cer certificate de garanţie pe termen lung. Faptul că lipsesc dintr-un festival anumite nume sau spectacole ţine, dincolo de criteriile selecţionerului, de o dinamică vitală a mediului performativ.

Selecţia activă îşi asumă cîteva riscuri importante pentru orice festival care nu e o simplă programare de spectacole cu grad zero de neaşteptat, şi care are o componentă extrem de importantă: laboratorul. Acest tip de selecţie recurge la un proiect de cercetare performantă care are la bază performarea unei practici de lucru. Mai simplu sus, selecţionerul cercetează activ lipsurile şi nevoile din mediul în care este investit să facă selecţia respectivă şi devine un performer capabil să acţioneze în imediatul spaţiului său de investigare. Devine un actant care provoacă acte critice, dezbateri, reflecţii avizate.

FNT 2008 a produs o nelinişte în receptare, legată de cîteva aspecte esenţiale din structura de adîncime a festivalului, propusă de Cristina Modreanu, care a performat o selecţie activă. A introdus o secţiune destinată debutului, care era absolut necesară în contextul în care, în România, sînt foarte puţini directori de teatru deschişi către absolvenţi. FNT a acoperit astfel o nevoie de spaţiu pentru cîţiva dintre cei care termină facultăţile de teatru şi despre care se ştie foarte puţin.

A acoperit, apoi, o nevoie de prezenţă - e vorba de spectacolele străine - de care ne plîngem de foarte multe ori, dar pe care o contestăm vehement atunci cînd ne este satisfăcută. Faptul că la FNT au fost prezenţi creatori de teatru care au inovat fundamental spectacologia contemporană - Rimini Protokoll şi Capitalul de Karl Marx - pare să nu fi impresionat prea mult pe nimeni. Să inviţi la Bucureşti artişti care sînt prezenţi, în acelaşi an, la Festivalul de la Avignon, e un merit despre care, nu-i aşa, nici nu merită vorbit!

Mi se pare inoportună întrebarea legată de utilitatea şi necesitatea traducerii unor cărţi într-un festival de teatru, în condiţiile în care avem atît de puţine volume de specialitate. Dar, cine ştie, poate nu avem nevoie nici de cărţi!

Cît despre frica pierderii specificului naţional, normal nici n-ar merita vorbit, atît de lipsită de fundament pare întreaga teorie. Se pare că spectrul poet naţional şi universal încă ne bîntuie!