Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Milk

Un om bun - Milk


Andrei Gorzo

Dilema Veche, ianuarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În comparaţie cu filmele precedente ale lui Gus Van Sant - Elephant, Last Days şi Paranoid Park -, Milk e tradiţionalist din punct de vedere estetic: o biografie, dacă nu chiar o hagiografie, despre primul homosexual declarat care a candidat cu succes la un post într-un consiliu orăşenesc californian. Dar pentru o hagiografie - şi, în general, pentru un film american cu un mesaj progresist - e admirabil de informal. Nu pare nicio clipă didactic, aşa cum pare pe alocuri un film ca Brokeback Mountain, a cărui ambiţie de a ajunge la inima spectatorului cu prejudecăţi este şi ea, desigur, admirabilă, dar produce şi momente la care spectatorul fără prejudecăţi poate simţi că i se bagă degetele în ochi. De exemplu, scenele de sex gay din Brokeback... (filmate de un hetero) strigă prea tare la spectator: "Priviţi! Nu e nimic dezgustător! E frumos!". Inocenţa lor edenică e prea apăsată; au ceva greoi şi un pic absurd - tocmai din cauză că regizorul e prea bine intenţionat ca să-şi permită să aibă umor. Dimpotrivă, sexul din Milk (filmat de un gay) e tratat atît de natural şi de fără farafastîcuri încît aş îndrăzni să prezic că eventualii spectatori cu prejudecăţi rătăciţi la acest film nu-şi vor aminti decît cu întîrziere să se simtă dezgustaţi. Homosexualitatea de-aici n-are cîrlig comercial: nu poate stîrni nimic comparabil cu amestecul acela de curiozitate şi dezgust care a vîndut atîtea bilete la Brokeback...

Milk nici nu e un film despre asta. E un film despre cum se organizează un partid, despre cum se cîştigă electoratul, despre cum se argumentează în favoarea unor drepturi cetăţeneşti elementare, astfel încît toată lumea să înţeleagă că sînt elementare: e despre politică. Dacă mulţi spectatori îl vor ignora sau vor ieşi din sală (şi mă tem că vor fi mulţi), n-o vor face atît din dispreţ pentru cultura gay, cît din dezinteres pentru cultura politică. Nu vreau să spun că Van Sant se adresează doar unui public restrîns. Bineînţeles că vrea să ajungă la cît mai mulţi oameni, inclusiv dintre cei care nu-i împărtăşesc convingerile, numai că înţelege să facă asta cu inteligenţă şi cu demnitate - în spiritul omului pe care-l omagiază. Dar Milk e un film perfect accesibil. Principala sa armă e, desigur, marele actor - şi heterosexual confirmat - Sean Penn.

În rolul lui Harvey Milk, Penn are una dintre cele mai grele misiuni care-i pot reveni unui actor: să joace un om fără defecte serioase, perfect de treabă, astfel încît acesta să iasă şi uman, şi atrăgător. În interpretarea lui, Milk are trei trăsături principale: credinţa ardentă într-un ideal - crearea şi menţinerea unui cadru legal în care drepturile homosexualilor să fie protejate; vocaţia de politician - un anumit histrionism, o plăcere reală de a organiza oamenii şi de a vorbi în public; şi doar în ultimul rînd sexualitatea. Marea artă e în întrepătrunderea acestor trăsături: inteligenţa politică e luminată de sufletism, sufletismul e colorat de inteligenţa politică şi sexualitatea, nedisimulată, dar discretă, îşi mai iţeşte din cînd în cînd capul printre ele (în unele surîsuri cochete sau în micile gesturi emoţionate pe care le face Milk atunci cînd e sărbătorit de prietenii săi). Aşa se face că, deşi de la un punct încolo nu mai aflăm lucruri noi despre Milk, deşi n-are mari conflicte interioare şi nu poartă feţe diferite în public şi în viaţa lui particulară (pentru asta a şi luptat: pentru o lume în care homosexualii nu vor mai fi siliţi să fie oameni cu două feţe), portretul e mereu dinamic, mereu vibrant.

Scenariul (Dustin Lance Black) are acelaşi tip de dinamism, datorat întrepătrunderilor subtile şi nu melodramei. Realizatorii unui film biografic sînt, desigur, obligaţi să identifice şi să reliefeze firele principale ale unei vieţi, conflictele ei centrale; sînt obligaţi să-i găsească forma dramatică. Problema e că forma spre care tinde o viaţă - aproape orice viaţă - redusă la "fire principale" şi "conflicte centrale", e aceea a melodramei. Dar firele principale ale vieţii lui Milk - cum ar fi relaţia lui cu un iubit care în cele din urmă s-a sinucis, sau relaţia lui cu un coleg din consiliul municipal, care pe 27 noiembrie 1978 a intrat cu un revolver în primăria din San Francisco şi i-a împuşcat atît pe Milk, cît şi pe primar - sînt urmărite şi alternate cu o asemenea fineţe, încît spectatorul nu le distinge decît tîrziu în dezordinea pozitivă, tonică, a vieţii. Poveştile de dragoste se întrepătrund natural cu luptele politice, victoriile cu înfrîngerile, facerea de noi prieteni cu facerea de noi duşmani; cu excepţia crimei, nu există "scene mari" şi, deşi lansează cîteva sugestii în privinţa motivelor din capul ucigaşului (Josh Brolin), Van Sant le lasă neelucidate. Pentru un film biografic despre un martir, şi încă despre unul pasionat de operă, Milk e uluitor de neemfatic. Tocmai din acest motiv, discursurile eroului sună foarte curat.




 Toate articolele despre Milk


1 comentariu

  • era timpul
    Beatrice Lapadat [membru], 02.01.2014, 20:19

    Îmi declar cu nedisimulat entuziasm încântarea față de perspectiva prezentată în această cronică de la primul până la ultimul rând. Probabil că trebuie să fii Gus Van Sant ca să faci un film atât de convingător și de puțin sentimental (adică deloc) pe marginea unui astfel de subiect. Cred că a reușit exact ce și-a propus: anume să mențină vie memoria unui personaj din păcate mult prea puțin cunoscut și omagiat.

    Și, dacă depășim puțin sfera strict cinematografică și deschidem o discuție despre activism, cred că nu mă înșel dacă spun că generația de astăzi are mult mai mare nevoie de figuri atât de inspiring precum Harvey Milk decât de ceea ce ne livrează "Brokeback Mountain". Sper ca pentru cât mai mulți acest film să fie doar începutul unei experiențe de documentare serioasă asupra personajului. Chiar și dacă filmul ar fi fost un rateu din punct de vedere artistic, ceea ce științific vorbind este imposibil când avem semnătura lui Gus van Sant (exagerez, but do I have any choice? :P), rămânea măcar meritul de a-l aduce pe Harvey Milk în centrul atenției.

    PS: Mă bucur că ați menționat și pasiunea pentru operă, care duce întregul film și toată construcția la un alt nivel. Fascinația lui pentru "Tosca" mi-a amintit de scena colosală cu opera din "Philadelphia". (Random connections, I know, but still...) Și apropo de muzică, fragmentul din trailer este ”The Infinite Descent” de Thomas Newman, care face parte din coloana sonoră de la "Angels in America". Ceea ce mă face să mă întreb sincer de ce Kushner nu face nicio aluzie, în potopul de comentarii politico-istorice din textul lui, la Harvey Milk...Nu înțeleg de ce acest personaj nu a intrat în cultura populară (sau mă înșel pentru că l-am descoperit eu prea târziu?)...


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Un cerc cinematografic - Milk, Lucian Maier
 Recomandat spectatorilor sub 15 ani - Milk, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer