Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Seven Pounds

Thrillenovelă - Seven Pounds


Mihnea Columbeanu

Cinemagia, martie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
*** Atenţie! Conţine spoilere!! ***

N-aş putea pentru ca să spun că Pursuit of Happyness mi-a produs cine ştie ce satisfacţii speciale - dar măcar beneficia de circumstanţele atenuante ale docudramei, care-ţi îngrădeşte drastic scenariul în parametrii poveştii din realitate, astfel încât nu-ţi mai rămâne decât să croşetezi la nivelul regiei - şi nici aici cu libertate deplină. Cu totul pe dos stau lucrurile în cazul actualului Seven Pounds, scos la iveală de exact aceeaşi echipă de producători (Todd Black, Jason Blumenthal, James Lassiter, Steve Tisch, Molly Allen şi, evident, Will Smith), acelaşi regizor (Gabriele Muccino) şi acelaşi Will Smith (în rolul principal). Faptul că aici scenariul e prost nu mai are altă scuză decât că au luat un ageamiu, Grant Nieporte, care până acum a mai scris fix... trei episoade din două seriale T.V. (de înaltă clasă, ce-i drept: Sabrina, the Teenage Witch, 2001, şi 8 Simple Rules... for Dating My Teenage Daughter, 2004-5). Totuşi, nici chiar amatorismul respectivului nu prea justifică nivelul incredibil de didactic, rudimentar, confuz, îngălat, demonstrativ, melodramatic şi neveridic al poveştii. (De-aici încolo, cei cărora le plac surprizele să nu mai citească; sunt invitaţi să citească cei cărora le plac aberaţiile.)

Deci, un băiat bun dar cu lipsuri (Ben Thomas pe numele lui, Will Smith pe-al întruchipeurului) conduce neatent şi buşeşte un microbuz, de mor şapte oameni. Remuşcat de masacrul astfel comis, se hotărăşte să-şi spele păcatele, făcând şapte fapte bune. Şi-acuma, să te ţii imaginaţie şi rafinament scenaristicesc! Îi donează un plămân unuia; jumate de ficat altuia; măduvă osoasă unui leucemic; ochii, unui orb cu cataractă; bani, casă şi maşină unei mămici agresate; inima proprie şi personală, unei cardiace. (Au ieşit doar şase? Posibil, înseamnă că pe una am uitat-o - da' nu-i nimic, aţi prins ideea.)

Şpilu-i că sustrage o legitimaţie de la I.R.S. (Internal Revenues Service - aşa se zice la "circa financiară", acolo la ei), intră-n baza de date, să găsească oameni cinstiţi dar strâmtoraţi, şi pe urmă-i investighează pe cont propriu, dându-se ba inspector fiscal, ba agent F.B.I., ba Dan Diaconescu, ca să se convingă că merită - nu care cumva, Doamne-fèri, să blagoslovească din preaplinul inimii lui cine ştie ce japiţe! Aşa că noi la început nu ştim ce şi cum, îl vedem doar la munca de teren, ne tot mirăm că Doamne ce-o fi, şi simţim gradual că-i groasă (mai ales că filmul începuse cum el suna la 911 s-anunţes-a sinucis!). Şi, ce-i drept, prin partea asta chiar te ţine. Una la mână, încă n-ai aflat ce gogoneaţă de motivaţie va ieşi la lumină în final; doi la mână, regia lui Gabriele Muccino nu-i tocmai de colea - omul are fior narativ, ritm, ştie să creeze suspense-ul, să te ţină elegant în şah, plus că filmează expresiv şi cu oarece stil. Cam prin aceste dintâi douăzeci de minute ale filmului, se localizează şi cele două secvenţe bune: una, când el vorbeşte la telefon cu orbul (nimeni alt decât Woody Harrelson - da' dacă nu l-ai mai văzut în alte filme, nu te prinzi), şi ca să se convingă că-i băiat de comitet şi-i merită corneele, îl tăvăleşte cu nişte replici de sarcasm macabru haioase foc; a doua, când filează un manager de spital care voia nu-ş' ce ajutor financiar, şi prinzându-l în ofsaid, constată că era o beşniţă care se purta cu pacienţii ca Zamfu-n Moartea domnului Lăzărescu, drept pentru care dă puţin cu el de toţi pereţii (la propriu).

În continuare, însă, avem o problemă - căci îi iese-n cale tânăra cea cu inima-n pioneze (Rosario Dawson, din Sin City, Grindhouse sau Eagle Eye, nu tocmai rea, în rolu-i de hârtie creponată) şi, fatalmente, se-namorează intempestiv, până la a-i dărui inima lui (tot la propriu - de unde deducem că junele Nieporte încă nu s-a dumirit cum e cu metaforele, convins pasă-mi-te fiind el că aşa-i frumos, să operăm cu simboluri). Începând de-aici, fiorul de thriller se moleşeşte ca şi cum n-ar mai fi, şi se pune nene de-o telenovelă melodramoidă de nici nu ştii când trec două ore şi trei minute, că ţi se par vreo cinci. În plus, povestea devine confuză de-a binelea, aşa că pe final sunt nevoiţi să-ngrămădească explicaţii - şi oricum multe chestii rămân în aer, la nivel nu atât de informaţie, cât de veridicitate. Bine măcar că avem un rapel istoric de prestij, întrucât eroul nostru are o febleţe pentru meduzele veninoase, aşa căci când vine momentul să dea colţul de bunăvoie şi nesilit de nimeni (aia cu "Alo, salvarea? Ajutor, m-am sinucis!" de la-nceput), pentru ca inima-i şi corneele-i să poată ajunge la binemeritorii destinatari, se pune-n cadă cu meduza şi stă - cum ar veni, Cleopatra şi mai multe nu!

După care, filmul se termină.
De vreo şapte ori la rând.
Adică, pentru fiecare personaj în parte.
Ca să ştim o socoteală.

10 martie, 2009, h. 18:30-19:30
Bucureşti, România





 Toate articolele despre Seven Pounds


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 Îngerul extern-donator - Seven Pounds, Alex. Leo Şerban
 Suferinţă pînă la capăt - Seven Pounds, Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer