Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Premiului Europa pentru Teatru, 2009

Cum se trezesc conştiinţele - Premiul Europa pentru noi realităţi teatrale, 2009


Alice Georgescu

Dilema Veche, aprilie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Premiul Europa pentru "noi realităţi teatrale" a avut, în 2009, cinci laureaţi. Distincţia este un fel de pui al Premiului Europa pentru Teatru, mai tînăr cu doi ani decît oul (sau găina) care l-a plodit, ajuns(ă) în această primăvară la a 13-a ediţie. Cele două premii sunt decernate împreună, în cadrul unei ceremonii itinerante, "lipită", de regulă, pe structura unui festival sau a unui alt eveniment sărbătoresc. Anul acesta, de pildă, Premiul Europa pentru Teatru şi mezinul său cvintuplat au fost găzduiţi de oraşul polonez Wroclaw, faimos în lumea scenei internaţionale prin faptul că aici s-a desfăşurat, vreme de peste trei decenii, cercetarea - unică, în felul ei - înfăptuită în şi prin spectacole de Jerzy Grotowski şi al său Teatr Laboratorium, cercetare cu urmări (teoretice şi practice deopotrivă) cruciale asupra artei actorului în epoca modernă. Cum anul 2009 a fost decretat de UNESCO "Anul Grotowski" şi cum el marchează aniversarea a jumătate de secol de la naşterea Laboratorului, Premiul Europa pentru Teatru şi-a găsit locul la Wroclaw cum nu se poate mai bine. În principiu, cel puţin.

Beneficiarul laurilor destinaţi să contribuie, şi pe calea culturii, la edificarea unui continent, dacă nu unit, măcar conştient de necesitatea acestei uniri a fost, fireşte, un polonez: regizorul Krystian Lupa, autor al unor montări extrem de diverse ca sursă de inspiraţie (de la texte clasice la biografii contemporane reale) şi, totodată, profesor la Academia de Teatru din Cracovia. Cîştigătorii coroniţelor mai mici (fiecare dotată cu 30.000 de euro, ceea ce nu e, totuşi, chiar de colo) au fost, în ordinea alfabetică respectată şi la ceremonie, olandezul Guy Cassiers, italianul Pippo Delbono, spaniolul argentinian Rodrigo Garcia, ungurul Árpád Schilling şi francezul François Tanguy, însoţit de al său Théâtre du Radeau. Ca justificare publică a alegerii operate de un juriu continental unde prevalează criticii de teatru, cei interesaţi au putut urmări şi o mostră (sau chiar mai multe) din opera fiecărui premiant. Personal, am verificat gusturile juraţilor în patru cazuri. Pe cel de-al cincilea l-am ocolit în mod deliberat.

Pînă să ajung la Wroclaw ştiam cîte ceva despre Rodrigo Garcia. Ştiam, de pildă, că e dramaturg şi regizor, uneori şi actor; ştiam că spectacolele lui sînt - cum se zice - controversate; ştiam că e un idol al tinerei generaţii anticonvenţionale; citisem o piesă de-a lui, tradusă, într-un volum apărut sub egida Fundaţiei culturale "Camil Petrescu" şi a revistei Teatrul azi (piesă este mult spus; un fel de monolog); îl contemplasem, în carne şi oase, înmînînd un premiu la una dintre Galele UNITER din anii trecuţi; auzisem că practică un soi de teatru extrem(ist), care cultivă oroarea, violenţa şi urîtul, cu intenţia declarată de a şoca publicul burghez, de a protesta împotriva decadenţei lumii de azi şi de a trezi conştiinţele.

Desigur, să auzi despre nu înseamnă să cunoşti. Eram, prin urmare, cît se poate de curioasă şi abia aşteptam să şi văd. Din cauză că asistenţa era foarte numeroasă şi din cauză că sala unde avea loc primul spectacol oferit de Garcia (dintre cele trei, diferite) era foarte mică, organizatorii prevăzuseră trei reprezentaţii cu spectacolul numit Accidens. Matar para comer / Accidente. Să ucizi ca să mănînci, care, de altfel, dura, conform programului, doar douăzeci şi cinci de minute. Cum nu m-am mişcat suficient de repede, nu am "apucat loc" la prima reprezentaţie. Am avut parte, în schimb, de relatări detaliate. Spectacolul consta, pare-se, în vivisecţia efectuată de interpret asupra unui homar atîrnat mai întîi, minute întregi, de un cablu electric. Ulterior, homarul, încă tresăltînd, era îngurgitat; pe parcursul operaţiunii, animalului i se ataşa în dreptul toracelui un microfon HiFi, care îi capta sunetul respiraţiei şi al bătăilor inimii. Pentru că şi homarii au inimă. Din cîte am înţeles de la un spectator mai experimentat, varianta prezentată la Wroclaw era una soft; prin alte locuri, protagonist fusese un iepure de casă.

Programul manifestărilor ce încadrează Premiul Europa prevede, în cazul fiecăruia dintre premianţi, o discuţie publică în care artistul în chestiune este prezentat pe larg asistenţei, după care omul ia cuvîntul el însuşi, răspunzînd întrebărilor adresate de moderatori sau de spectatori. În jurul lui Garcia, pe scenă, un număr de domni respectabili, cu păr alb, cu burtă, cu ochelari în ramă de metal, cu costum şi cravată, foloseau extrem de multe şi savante cuvinte; îşi frecau mîinile; zîmbeau şi îi zîmbeau; îşi dregeau glasul; îşi aranjau manşetele; îi spuneau că e geniu. Geniul stătea tolănit pe scaun, în blugi peticiţi şi cu bocanci enormi; îi privea; tăcea. Cînd a început să vorbească - glas răguşit-impersonal - ne-a înştiinţat că în Argentina natală, cînd era copil, a existat o dictatură militară care a torturat şi asasinat oameni; în rest, a fost mai degrabă incoerent; se adresa interlocutorului, indiferent de vîrsta, sexul şi naţionalitatea aceluia, cu "tu".

Că Garcia, pentru a-şi răzbuna, pasămite, copilăria nefericită, se joacă de-a Dumnezeu chinuind pe scenă fiinţe incapabile să se apere, poate fi, vorba ceea, treaba lui. Că persoane cu funcţii şi demnităţi, cu salarii corespunzătoare şi titluri academice îi acordă, pentru asta, un premiu continental ar trebui să fie treaba tuturor. Pentru cei ce au îndoieli, o scurtă informaţie, în încheiere: la a doua reprezentaţie cu spectacolul amintit, un tînăr din public a coborît în scenă, a desprins homarul (al doilea homar) din cîrlig şi i-a dat drumul în acvariul în care fusese păstrat în vederea actului artistic; artistul a scos din nou homarul din acvariu, după care l-a scos pe tînăr din sală cu urlete şi îmbrînceli. Probabil, ca pe un reprezentant burghez al decadenţei lumii de azi.



 Toate articolele despre Gala Premiului Europa pentru Teatru, 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Şapte zile la Wroclaw - Premiul Europa pentru Teatru, 2009, Ionuţ Sociu
 Un pariu - Premiul Europa pentru Teatru, 2009, Alice Georgescu
 Grotowski: Ce facem azi?, George Banu, traducere de Adina Diniţoiu
 Triumful teatrului european - Premiul Europa pentru Teatru, 2009, Iulia Popovici
 Undeva în Europa - Premiul Europa pentru Teatru, 2009, Crenguţa Manea
 Toate articolele despre Gala Premiului Europa pentru Teatru, 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer