Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Poliţist, adjectiv

Despre sens - Poliţist, adjectiv


Comunicat de presă

iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sinopsis: Cristi este un poliţist care refuză să aresteze un tânăr care le oferă haşiş colegilor de liceu. Afacerea este pedepsită de lege. Cristi crede că legea se va schimba şi nu vrea să aibă pe conştiinţă viaţa unui tânăr. Pentru superiorul său, noţiunea de conştiinţă are alt sens...

Cuvântul regizorului: Am vrut să fac un film despre limbaj, despre sensul său sau mai bine zis lipsa sensului său. Cristi este un poliţist care aplică o lege compusă din cuvinte. Într-o zi conştiinţa sa se opune acelor cuvinte şi îl împiedică să rezolve un caz minor de teama de a irosi viaţa unui adolescent. Dar în biroul şefului său, Anghelache, cuvintele capătă alt sens sub autoritatea dicţionarului. În spatele cuvintelor, există Dicţionarul; în alte ocazii cuvintele erau în spatele lui Dumnezeu, dar personajele mele nu au acces la acea lume.

Filmul poliţist este un gen care m-a atras dintotdeauna; uneori am participat numai ca telespectator. Este ca un puzzle în care ne implicăm şi care ne obligă să anticipăm imediat. În final totul se rezolvă şi capătă sens. Lucrând la acest film, am vrut să urmez într-un mod aproape drastic procedurile şi metodele de acţiune ale unui poliţist. Am urmărit poliţistul cum îşi filează suspecţii, motivat de convingerea că cinematografia este un martor al unei lumi fără sens.


Interviu cu Corneliu Porumboiu despre filmul său

Naşterea proiectului

Cum aţi început proiectul, dintr-o idee abstractă sau dintr-un element concret, cum ar fi personajul poliţistului de exemplu?
Coneliu Porumboiu: Găsesc ideile pentru filmele mele observând realitatea şi mediul meu. Am un prieten care lucrează ca poliţist şi mi-a povestit numeroasele sale experienţe profesionale. Într-o zi, citind ziarul, am dat peste cazul unui tânăr care şi-a denunţat fratele, traficant de marijuana. Acea poveste m-a intrigat.

Ce v-a intrigat în mod special la acea afacere minoră?
C.P.: Nu m-au interesat consecinţele acelui fapt simplu, dar povestea trădării între fraţi mi-a pus imaginaţia la treabă. Atunci am început să scriu un scenariu şi să mă documentez despre felul în care un poliţist îşi conduce ancheta şi prinde un suspect în filatură. Am fost fascinat foarte repede de procesul cotidian alături de un poliţist.

Filmul dumneavoastră continuă să exploreze subiectele primului lungmetraj A fost sau n-a fost? (2006)?
C.P.: După A fost sau n-a fost? am început să scriu patru scenarii... Şi am ajuns să filmez Poliţist, adjectiv deoarece consider că reprezintă o cinematografie foarte contemporană: relatarea unei poveşti absurde cu o abordare apropiată de un documentar. Am încercat să îmi pun deoparte raţionamentul şi acest film s-a învârtit în jurul sensului cuvintelor şi sensului legii. M-am intrebat care este semnificaţia cuvintelor precum "morală", "lege" şi "conştiinţa".

Să anchetezi şi să iei pe cineva în filatură se compară cu munca dumneavoastră de cineast?
C.P.: Da, într-o oarecare măsură. După prima mea versiune de scenariu, m-am documentat foarte mult despre sarcinile cotidiene ale unui agent de poliţie. Cred că ajungem să descoperim adevărul unui personaj prin munca sa. Atunci am ales să-l arăt pe poliţistul Cristi urmărindu-l pe suspect în timp real.


Decor / Societatea română

Vă întoarceţi pentru a doua oară în oraşul dumneavoastră, Vaslui, în nord-estul României. În ce măsură v-a ajutat acest loc în relatarea dumneavoastră?
C.P.: Să iau oraşul Vaslui ca o pânză de fundal este foarte important deoarece acest oraş înfăţişează lumea pe care o cunosc cel mai bine.

Arătaţi în timp real cum poliţistul observă suspectul deoarece acele goluri din timp observate de cei atenţi vă permite să exploraţi munca de poliţist, viaţa cotidiană în Vaslui şi să descrieţi o parte din societatea românească?
C.P.: Bineînţeles, arăt cum poliţistul evoluează într-o lume intermediară, de altfel toate personajele din film sunt în trecere de la vechea la noua societate românească. Într-o anumită măsură, filmul meu este un portret al României de astăzi. Ţara noastră s-a integrat de curând în Uniunea Europeană, dar este tot timpul în schimbare.

Sugeraţi prin personajele vide, peisajele triste, structurile birocratice complicate şi spirtele inflexibile că societatea românească refuză să se schimbe şi să progreseze?
C.P.: Nu caut să subliniez stagnarea societăţii noastre, incapacitatea sa de a se schimba. Am vrut mai degrabă să arăt personajul poliţistului Cristi în România de astăzi, aici şi acum. Tot acel trafic birocratic (obţinerea de nume, asamblarea dosarelor, colaborarea cu alte servicii) face parte din ancheta sa poliţistă.

Totul necesită timp şi multe eforturi deoarece munca lui Cristi este aceea de a descoperi adevărul. El încearcă să avanseze puţin câte puţin. Trebuie să-şi noteze observaţiile în mod constant, să ţină filatura şi să obţină dosarele persoanelor implicate în afacere. Toate acestea pot părea foarte birocratice, dar am adesea impresia că suntem cu toţii dosare pentru o terţă persoană.


Genul poliţist

Să prinzi pe cineva în filatură este foarte cinematografic. În ce fel aţi vrut să vă jucaţi cu thrillerul sau cu "filmul poliţist"?
C.P.: Mi-am dorit dintotdeauna să fac un film poliţist deoarece este ca un puzzle. Ca telespectator te implici imediat în genul acesta de poveste; o afacere criminala vă face să reflectaţi şi să reacţionaţi; vă obligă să vă faceţi o părere. Întotdeauna am iubit seriile poliţiste precum Hercule Poirot. Instantaneu am început să mă gândesc la acel gen în mod special şi cum aş putea să-l adaptez la felul meu de a relata poveşti.

În timpul filmărilor, am refuzat să urmez regulile dramatice ale genului poliţist deoarece mă interesa în primul rând viaţa interioară, funcţionarea internă a personajului meu. Presupun că nu am ajutat telespectatorul să înţeleagă uşor motivaţiile poliţistului Cristi. Filmul arată munca sa într-o manieră pe cât de realistă posibil fără a fi nevoie să ofer prea multe indicii.

Am preferat să mă comport ca o a treia persoană care îl urmăreşte pe poliţist în munca sa. Ideea genului nu mi-a dat pace şi la sfârşitul filmărilor am obţinut ceva ce aş califica drept "post poliţist".

Ultimul dumneavoastră film A fost sau n-a fost? a explorat într-un mod amuzant ideea de a deveni un erou istoric. De data aceasta aţi refuzat să construiţi un personaj eroic care anchetează o situaţie complexă deoarece aţi preferat să arătaţi un simplu poliţist care se zbate cu conştiinţa sa?
C.P.: Ca şi cineast, mă interesează persoanele obişnuite şi nu mă gândesc că o să fac filme cu eroi veritabili. În viaţa reală nu sunt decât puţini eroi, decât oameni buni sau răi. Îmi iubesc personajele pentru umanitatea lor. Ei îşi arată slăbiciunile deoarece nimeni nu este perfect.

Ideea mea de cinematografie este de a fi martor la vremurile noastre. La sfârşitul filmului meu A fost sau n-a fost? a apărut un număr impresionant de definiţii pentru cuvântul "revoluţie". De data aceasta m-am concentrat pe felul în care folosim şi abuzăm de cuvinte. Cum poate fi înţeles un cuvânt şi cum poate provoca o mulţime de puncte de vedere?

Filmul meu culminează în ultima scenă dramatică, când un dicţionar român este menit să explice semnificaţia cuvintelor "conştiinţă", "lege" şi "moral", numai că nu reuşeşte s-o facă.

Poliţistul dumneavoastră nu este plăcut la prima vedere. Telespectatorul are nevoie de timp pentru a-l cunoaşte, pentru a se apropia de el. Cum aţi construit această simpatie pentru Cristi şi cum păstraţi atenţia telespectatorului?
C.P.: M-am inspirat de la prietenul meu poliţist. Să-l arăt pe Cristi în focul acţiunii în timp real îl face şarmant într-un anume fel. În timp ce scriam scenariul eram atent la paşii mărunţi pe care îi face. Astfel, a apărut un personaj veritabil din detalii infirme.

Nu-mi place să pun telespectatorul să se identifice cu personajele mele, nu vreau să ofer o psihologie prea evidentă. Prefer să derulez povestea personală a personajului fără să adaug elemente care să-l facă simpatic şi îndrăgit.

La sfârşit, Cristi, care pe tot parcursul filmului se îndoieşte de misiunea sa, ne surprinde când acţionează într-o manieră pur profesională fără să-şi piardă propria identitate. Este un poliţist foarte profesionist şi devotat muncii sale, chiar dacă investighează un "caz minor". Asta face toată diferenţa.


Lege şi justiţie

Doriţi să ne faceţi conştienţi, prin acest poliţist turmentat, de diferenţa între lege şi justiţie?
C.P.: Da, deoarece care este adevărata semnificaţie din spatele cuvintelor? La începutul filmului, Cristi îşi păstrează raţiunea, conştiinţa sa morală. El nu vrea să provoace o tragedie între fraţi, să nu repete povestea lui Abel şi Cain. El nu vrea să distrugă viaţa unui adolescent care fumează jointuri pentru a servi justiţiei. Discutând cu superiorul său la sfârşit, Cristi este convins că înţelege cuvântul "conştiinţă": ceea ce mă împiedică să fac rău, ceea ce voi regreta mai târziu".

Şeful său, sigur de puterea sa, vrea să-l forţeze să respecte legea în vigoare. Dar ce se întâmplă cu conştiinţa voastră personală când sunteţi obligaţi să aplicaţi legea?


Actori şi personaje

Cum v-aţi ales actorii?
C.P.: Când scriam scenariul, singurul actor pe care îl cunoşteam era Dragoş Bucur, care a fost personajul principal. Pentru celelalte roluri am organizat un casting. De exemplu, l-am ales pe Vlad Ivanov, medicul cu avortul din 4, 3, 2, pentru a juca comandantul de poliţie cinic, întruchiparea perfectă a puterii. Şi apoi, pentru scena finală a filmului, lungă şi complicată, aveam nevoie de un actor la fel de puternic şi înzestrat ca şi el.

Cum v-aţi dirijat actorii, în special în secvenţele lungi?
C.P.: Cu Dragoş ne-am pregătit pentru film lucrând cu un consilier de poliţie. Dacă sunteţi un poliţist sub acoperire care urmăreşte un suspect sunteţi obligat să respectaţi câteva reguli de supraveghere. De exemplu, trebuie să păstraţi o distanţă mare faţă de suspect. Ne-am antrenat cu Dragoş la filatură încercând să fim tot timpul pe cât de realişti posibil. În acel cadru limbajul corpului său era foarte important deoarece Cristi trebuia să se comporte tot timpul ca un vânător.

Pentru a reuşi secvenţele cu soţia sa sau cu şeful de poliţie la sfârşit, am repetat mult şi am pregătit totul în câţiva paşi. Şi când am început să filmăm, munca cu actorii a fost foarte fluidă, agreabilă şi simplă.

Cu trei săptămâni înainte de filmări am început să repetăm cu actorii scenele de exterior la Vaslui şi dialogurile la Bucureşti. Filmarea în sine a durat 24 de ore. Din fericire, nu am avut prea multe surprize neplăcute.

Actorii au trebuit să se muleze modului dumneavoastră de filmare?
C.P.: Nu, deoarece îmi consider camera o a treia persoană, aproape la fel de neutră ca o cameră de supraveghere care îl urmăreşte pe Dragoş Bucur pretutindeni. Acest mod de filmare permite telespectatorului să descopere locurile şi spaţiile aproape în acelaşi timp ca şi personajul filmului.

Nu am vrut să intru în imaginaţia personajului meu, prefer să arăt acţiunile sale dintr-un punct de vedere exterior. În acest sens, structura estetică este organizată în trei etape. La începutul filmului, Cristi intră tot timpul în cadru, mai târziu suntem cu el constant şi după marea confruntare finală cu şeful său, iese din cadru.


Cuvinte şi dialoguri

Chiar dacă filmul dumneavoastră este mai puţin "vorbăreţ" decât precedentul, vă studiaţi mult dialogurile. Aţi ales dialoguri aparent mai puţin evocatoare şi realiste pentru a dezvălui mai bine indicaţiile ascunse în personaje şi în starea societăţii?
C.P.: Totul din film, scenele lungi, lipsa acţiunii, atenţia, cuvintele puţine vă aduc la absurditatea conversaţiei finale între poliţistul rebel şi şeful său. Deja pe parcursul filmului, când Cristi vorbeşte cu colegii lui, noţiunea timpului există aproape tot timpul: când ai luat acel dosar? Când îmi găseşti informaţiile despre suspecţi? Este o situaţie absurdă deoarece fiecare are altceva de făcut şi nimeni nu pare să considere importantă ancheta lui Cristi. Să acorzi timp altcuiva devine problema majoră a personajelor. Într-o anume măsură, Poliţist, adjectiv a devenit un film despre timp.

Poliţistul, idealist şi integru, se găseşte în faţa unui sistem poliţist cinic care încearcă să distrugă individualitatea sa şi să-l reducă la funcţia sa profesională. Aţi vrut să fie un personaj tragic?
C.P.: Nu, deloc! La sfârşitul filmului, şeful său, comandantul poliţiei, îi explică sensurile cuvintelor "lege" şi "conştiinţă" pentru a-l face să se întoarcă în rang şi Cristi acceptă ca pe o lecţie. Nu am vrut să conturez un personaj tragic ci pe cineva care încearcă singur să ajungă un poliţist bun.

Tragic sau nu, filmul se învârte în jurul dilemei de a avea convingeri personale care se opun obligaţiilor profesionale, nu-i aşa?
C.P.: Desigur, la sfârşitul filmului, poliţistul se găseşte într-o situaţie tragică, dar nu am vrut să subliniez acest aspect. Misiunea sa, să oprească un adolescent din cauza consumului de droguri, pare a fi un caz criminal minor.

Dar cred ca majoritatea oamenilor care se regăsesc blocaţi între convingeri şi obligaţii ar lua aceeaşi decizie ca şi Cristi. Există o regulă anume în cinematografia tradiţională: majoritatea filmelor produce rebeli care refuză să se supună presiunii sistemului. Am ales o abordare mai realistă.


Noul val românesc

În 2006 aţi câştigat Camera d'Or la Cannes, următorul an, în 2007, compatriotul dumneavoastră Cristian Mungiu aduce Palme d'Or-ul. Care este secretul forţei acestui Nou Val Românesc?
C.P.: Generaţia noastră de cineaşti nu are manifest sau teorie ca Noul Val Francez la sfârşitul anilor '50. Totuşi, împărţim acelaşi gust pentru cinema. Am crescut într-o lume comunistă în care cinematografia era considerată o unealtă importantă de propagandă. Probabil de aceea ne-am străduit să fim mai sinceri pe cât posibil oferindu-vă realitatea. În prezent, tinerii cineaşti din generaţia mea par a avea un stil coerent, dar cred că în viitor fiecare din noi îşi va explora propria lume. Astfel, cinematografia română se va diversifica din ce în ce mai mult. Pentru moment, nu am făcut decât două lungmetraje, dar sunt curios să ştiu în ce direcţie voi porni.


Biografia regizorului

Corneliu Porumboiu s-a născut în 1975 în Vaslui, România. A studiat regia de film la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Primul său scurtmetraj important Călătorie la oraş (2003) a primit premiul al doilea la Cinefondation la Cannes şi premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film Cinema Mediterraneen, Montpellier.

Mediu-metrajul Visul lui Liviu (2003) a câştigat premiul pentru cel mai bun film românesc la TIFF (2004) şi a plecat la Selecţia Oficială pentru Festivalul de Film Telluride, în secţiunea Grands Espoirs.

În 2005, Corneliu Porumboiu intră într-un program de rezidenţă la Cannes. În 2006 realizează primul lungmetraj A fost sau n-a fost? care este selecţionat la Quinzaine des Realisateurs şi câştigă Camera d'Or pentru debut şi Label Europe, premiul distribuitorilor de film. Au urmat mai mult de 20 de premii din întreaga lume. Filmul a fost distribuit în peste 30 de ţări.

Poliţist, adjectiv este ultimul film scris, produs şi regizat de Porumboiu.


Biografia actorilor

Sageata Dragoş Bucur

Dragoş Bucur s-a născut în 1977. A studiat actoria la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A interpretat roluri de teatru timp de cinci ani, lucrând cu regizori importanţi ai teatrului românesc precum Vlad Mugur şi Petre Bokor. Debutul său în lung-metraj a fost în 2001 cu Marfa şi banii, regizat de Cristi Puiu. Pentru al doilea rol principal din filmul Furia, de Radu Muntean, a primit premiul pentru cel mai bun actor din partea Uniunii Cineaştilor din România.

Dragoş Bucur a colaborat cu Corneliu Porumboiu pentru alte două filme Visul lui Liviu şi Post telefonic suspendat temporar. A mai jucat în Hârtia va fi albastră (2006) de Radu Muntean şi în Moartea domnului Lăzărescu (2005) de Cristi Puiu.

Sageata Vlad Ivanov

Vlad Ivanov s-a născut în 1969 în Botoşani, România. Realizarea sa cea mai memorabilă a fost rolul său din 4, 3, 2 (Palme d'Or, Cannes 2007) de Cristian Mungiu, pentru care criticii de film din Los Angeles i-au acordat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar. În 2009 a jucat în Concertul de Radu Mihăileanu şi în Mar Nero de Federico Bondi.

Sageata Ion Stoica

Ion Stoica s-a născut în 1955 în Zorleşti, România. A studiat teatrul la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. În prezent joacă la teatrul Elvira Godeanu din Târgu-Jiu unde interpretează printe alte roluri Sir Toby în A douăsprezecea noapte şi Ducele în Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare.

Sageata Irina Săulescu

Irina Săulescu a studiat teatrul la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. A jucat în filme precum Portretul luptătorului la tinereţe (2009) regizat de Constantin Popescu, Bunraku (mai 2008) regizat de Guy Moshe. A apărut în numeroase reclame şi a mai lucrat în producţie, pentru reclame şi filme.


Poliţist, adjectiv
România, 113 minute
Premiul juriului în cadrul secţiunii Un Certain Regard şi premiul FIPRESCI, Cannes 2009

Distribuţie: Cristi - Dragoş Bucur, Anghelache - Vlad Ivanov, Anca - Irina Săulescu, Nelu - Ion Stoica, Procurorul - Marian Ghenea, Costi - Cosmin Seleşi, Sic - Şerban Georgevici, Vali - George Reme, Dana - Adina Dulcu, Gic - Dan Cogălniceanu, Agentul de servici - Costi Diţă, Alex - Alexandru Sabadac, Doina - Anca Diaconu, Victor - Radu Costin, Tatăl lui Alex - Viorel Nebunu, Mama lui Alex - Emanoela Ţiglă, Băiatul cu tejgheaua - Daniel Bârsan, Negustoarea - Bungeanu Mioara

Echipa tehnică:
Regizor:Corneliu Porumboiu
Producător: Corneliu Porumboiu
Producător executiv: Marcela Ursu
Scenariu: Corneliu Porumboiu
Imagine: Marius Panduru
Scenografie: Mihaela Poenaru
Montaj: Roxana Szel
Costume: Giorgiana Bostan
Sunet: Alexandru Dragomir, Sebastian Zsemlye

Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.




 Toate articolele despre Poliţist, adjectiv


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Producţie, film - Metabolism, Lucian Maier
 10 ani cu filmul românesc. Episodul 9 - Anul 2009, Iulia Blaga
 Despre timp, spaţiu, cultură şi Corneliu Porumboiu. În două părţi - Poliţist, adjectiv, Liviu Ornea
 Cum mi-am petrecut Poliţist, adjectiv-ul?, Radu Enescu
 De la negru la alb - Poliţist, adjectiv, Eduard Ţone
 Toate articolele despre Poliţist, adjectiv


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer