Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Two Lovers

Legături bolnăvicioase - Two Lovers


Andrei Gorzo

Dilema Veche, august 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu luaţi în seamă titlul românesc (Iubire la New York). Two Lovers nu e un produs de serie, ci un film extrem de personal, cu o atmosferă foarte distinctivă - claustrofobică, un pic febrilă, cu siguranţă parfumată. Acţiunea se petrece în Brooklyn-ul zilelor noastre, dar lucrul ăsta e uşor de uitat, căci casa în care se petrece o bună parte din ea - casa unei familii evreieşti de origine est-europeană - respiră aerul unei alte epoci şi al unei alte lumi: mobila e greoaie, pereţii sînt plini de pozele înrămate ale strămoşilor, lumina electrică e de-un galben uşor bolnăvicios, uşor sufocant (în timp ce lumina de afară e lumină de noiembrie-decembrie).

Eroul, Leonard (Joaquin Phoenix), are în jur de 30 de ani, dar încă mai locuieşte acolo împreună cu părinţii lui (Isabella Rossellini şi Moni Moshonov). Are o slujbă la o spălătorie - afacerea tatălui său -, dar preferă să fotografieze peisaje dezolante sau pur şi simplu să zacă. Are la activ o logodnă întreruptă (din cauza unei obscure incompatibilităţi genetice) şi mai multe tentative de sinucidere (are şi un certificat de maniaco-depresiv). Cu părinţii lui e şleampăt şi ascuns ca un adolescent. Părinţii nu fac nici un comentariu, dar îl supraveghează discret şi iau măsuri pentru a-i asigura un viitor: căsătoria cu Sandra (Vinessa Shaw), fiica cea cuminte a celor mai buni prieteni ai lor, ar fi soluţia ideală, mai ales că tatăl Sandrei, proprietarul unei spălătorii mai mari, urmăreşte s-o cumpere pe-a lor. Leonard nu refuză căldura Sandrei: el are şi hămeseala emoţională a adolescentului, iar sinceritatea şi convenţionalitatea Sandrei îl fac să se simtă în largul lui. Însă nu-l excită aşa cum îl excită amestecul de somptuozitate blondă şi confuzie autovătămătoare al noii lui vecine de bloc, Michelle (Gwyneth Paltrow) - secretară la o firmă de avocaţi din Manhattan şi amantă isterică a bărbatului căsătorit pentru care lucrează.

Respins de Michelle, o sună imediat pe Sandra - la şase dimineaţa: deschiderea lui spre iubire e deschidere autentică (a ajuns la 30 de ani fără să se fi tăbăcit deloc: e cu toate frăgezimile pe-afară, expuse oricărei lovituri) şi în acelaşi timp e pur egoism - se agaţă de femei ca un înecat. Atunci cînd Michelle îi dă de ştire că şi-a părăsit amantul, se repede înapoi la ea. "Te cunosc" - îi declară el, deşi singurul sens în care o cunoaşte este că vede în ea o reflexie a propriei lui labilităţi. E prea atras de această reflexie, şi prea concentrat pe nevoia lui de a se dărui, ca să vadă evidenţa: sînt rătăciţi fiecare pe cărăruia lui, fiecare în narcisismul lui. A se arunca de la etaj, aşteptîndu-se ca ea să-l prindă (aşa cum îşi propune el să facă, aproape la propriu), e moarte aproape sigură: Michelle e în stare să uite de el în cele cîteva secunde cît îi ia să atingă pămîntul. Dar dacă Michelle e moartea, asta nu înseamnă că Sandra, cu frumuseţea ei blîndă, e neapărat vindecarea şi viaţa. Sandra e voinţa părinţilor lui, e presiunea discretă, dar permanentă a grijii pe care i-o poartă ei, e atmosfera de vechi din casă, e spălătoria care trebuie să rămînă în familie. Atunci cînd Leonard merge să cineze cu Michelle şi cu amantul ei, într-un restaurant din Manhattan, schimbarea de aer e un adevărat şoc, iar acordurile de Henry Mancini pe care se deschide secvenţa sînt ca o promisiune a evadării. Cînd o vede pe Michelle intrînd în restaurant, Leonard se preface absorbit de meniu: un puşti cu trucuri de puşti. Iritat de prezenţa amantului, el se răzbună anunţînd că are o prietenă; la care Michelle - deşi probabil că l-a invitat doar pentru a stîrni gelozia amantului - e lovită în plin: ei doi chiar seamănă unul cu celălalt.

Calitatea rară a regizorului-scenarist James Gray e aparenta lui abilitate de a descrie asemenea emoţii bolnăvicioase pe jumătate dinăuntru şi pe jumătate dinafară. Filmele lui au acea atmosferă de claustrofobie pe care o asociez cu experienţa de a citi proze şi scenarii foarte personale scrise de oameni foarte tineri şi foarte sensibili, unii dintre ei şi foarte talentaţi, dar care încă n-au învăţat cum să facă să circule un pic de aer între obsesiile lor şi lumea exterioară: oriunde s-ar petrece acţiunea, nu pot să uit nici o clipă că sînt în mintea autorului, încuiat în obsesia lui. Aşa şi cu filmele lui Gray. Diferenţa e că, în cazul lor, această componentă adolescentină de obsesivitate autoclaustrantă coexistă cu controlul lucid al unui artist matur (Gray s-a născut în 1969): e clar (inclusiv din lipsa lui totală de ironie) că nu e detaşat de emoţiile mîzgoase pe care le descrie; în acelaşi timp, e perfect precis în descrierea lor. N-o fi el, deocamdată, un autor important, şi poate că nici nu va fi, dar e unul foarte distinct în cinematograful american de azi. Iar Two Lovers e poate cel mai frumos film al verii.




 Toate articolele despre Two Lovers


0 comentarii

Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Sentimente umane, fără faţade cosmetizate - Two Lovers, Andreea Chiriac Hentea
 Intersecţii în dragoste - Two Lovers, Lucian Maier
 Biografii sentimentale - Two Lovers, Iulia David
 Melodramă idiş - Two Lovers, Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer