Râsul nemilos - Funny People

Funny People vorbeşte despre un animal aparte, pe cât de popular pe atât de imprevizibil în ipostaze obişnuite - actorul de stand-up, care poate fi şi om de familie, poate fi şi prieten, poate sta şi în spatele scenei. Dar chiar poate?! - e întrebarea pe care o pune Judd Apatow. Personajul lui, celebrul George Simmons (Sandler), nu poate. Ba chiar află că are un fel de leucemie şi se trezeşte singur şi părăsit de toţi (omul e un monument de egoism), drept pentru care nu se apucă să jelească, ci face spectacole cu un umor din ce în ce mai coroziv. La fel e tot filmul - plouă cu glume porcoase, spuse adorabil de firesc la o intensitate maximă pe scenă sau în viaţă. Traseul lui Simmons este cel al oricărui mare comediant, care dacă nu e ticălos, e profund nefericit dintr-un motiv sau altul, iar umorul e răspunsul (sau întrebarea) dat de el vieţii.

Nu trebuie să fii fan de stand-up comedy ca să-ţi placă. Felul în care Apatow foloseşte tehnica specifică acestui tip de show (punch line după punch line după punch line), apariţiile cameo ale unor grei ai scenei dau 146 de minute plăcere pură. Şi nu e numai atât: Apatow, un tip care a crescut făcând farse la telefon alături de Adam Sandler şi pentru care umorul moştenit de la idolii Lenny Bruce şi Jerry Seinfeld e o a doua natură, merge mai departe menţinând echilibrul perfect între un vag sentiment de milă (provenit din situaţie) şi râsul nemilos. Solidaritatea şi excluziunea, cele două componente ale comicului, devin mecanica de bază a unui film în care şi glumele cu mult P sunt un joc spiritual la înălţime.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.