Primul cuvânt
ce-mi vine în minte după
ce-am ieşit de la
Funny People - în afară de
funny sau
people - e lung.
Foarte lung. O sută patruzeci de minute, mai exact.
Funny People e un fel de magazin Victoria, cu trei filme
într-unul singur: povestea unui mentor, posac şi hachiţos, şi a ucenicului său; povestea a trei tineri comedieni şi lupta lor pentru afirmare (sau neatârnare, depinde de perspectivă...)
într-un Hollywood de care
ne-am (
or is it just me?...) cam plictisit, luptă presărată cu glume picante şi / sau de regim (adică nesărate); şi în final, dar cu siguranţă nu în cele din urmă, povestea - de dragoste? - a unui bărbat care încearcă
s-o recâştige pe cea
who got away...
Adam Sandler e aici
într-o ipostază inedită, una în care nu
l-am mai văzut de la
Spanglish şi
Punch-Drunk Love încoace, în care - vorba comentatorilor de fotbal - joacă ceva... Ce joacă? Pe Adam Sandler, sau o versiune (exagerată?) a sa: un actor de comedie cu un imens succes de casă (cu o filmografie ce include titluri precum
Merman şi
My Best Friend is a Robot, cred şi eu...), cu o casă - imensă - pe măsura succesului mai sus menţionat. Adam Sandler e şi aici un clovn, doar că dintre cei cu colţurile gurii întoarse în jos...
Altfel,
the usual suspects din filmele în care Judd Apatow
şi-a băgat coada (şi banii): Seth Rogen, Jonah Hill, Jason Schwartzman, Leslie Mann (cu menţiune specială), etc., etc. De menţionat (nimic special aici...) un exemplu că nepotismul e încă în floare la Hollywood: Leslie Mann, soţia lui Judd Apatow, joacă rolul unei mame cu două fiice, interpretate -
surprise, surprise - de Maude Apatow şi Iris Apatow, da, fetele lui Judd & Leslie...
Un alt vinovat de lungimea excesivă a lui
Funny People: numeroasele
cameo-uri (de la Ray Romano la Andy Dick, de la Eminem la Sarah Silverman), care nu aduc nimic în plus filmului, în afară de minute. În plus.
În rest,
ce-ar mai fi de spus? A, întrebarea cu care am rămas la sfârşitul filmului: care a fost cel mai des pronunţat cuvânt din film:
dick sau
penis? Obsesia lui Judd Apatow faţă de organul sexual masculin e mai evidentă ca oricând în
Funny People. Da, mai evidentă chiar decât în
The 40 Year Old Virgin,
Superbad,
Knocked Up şi
Forgetting Sarah Marshall la un loc. Toate personajele vorbesc despre apendicele cu pricina (al lor sau al altora) cu o frecvenţă demnă de
Brüno -
to the point it's not funny anymore...