Eddie's site / octombrie 2009
E greu de crezut, dar nu imposibil, că oamenii ar accepta vreodată să trăiască exclusiv prin intermediul unor roboţi. Treaba ar sta în felul următor: tu stai acasă, bine-merci, înfipt într-un pat conectat la nişte computere, în vreme ce nişte roboţi, pe care-i numim generic, surogate, desfăşoară o viaţă socială intensă şi normală, fiind controlaţi de tine prin intermediul acelor computere. "Surogaţii" sunt frumoşi, impecabili şi marea lor calitate e că dacă se întâmplă să-l ia gaia pe vreunul, pe tine te doare fix în lalea, fiindcă îţi poţi comanda altul, după chipul şi asemănarea ta sau... dimpotrivă. Când robotul vine acasă, îl bagi la-ncărcat iar eşti liber să desfăşori o viaţă foarte casnică, pe ideea că mănânci, te uiţi la televizor ca o legumă de canapea, din când în când te bărbiereşti sau îţi faci manichiura (deşi lucrurile astea nu prea ar mai conta), te cerţi cu partenera care s-a închis în dormitorul ei şi alte asemenea lucruri meschine.

Desigur, izolarea aceasta va face din tine, în momentul în care vei încerca să ieşi pe uşă pentru a intra în lumea reală a surogatelor, un oarecare proscris ameţit şi neadaptat. Cam asta e ideea filmului lui Jonathan Mostow, care nu se poate lăuda cu foarte multe lucruri în afară de partea a treia a seriei Terminator. În această lume dominată de surogatele create de un individ care a reuşit să controleze tot ceea ce se poate controla, agentul FBI Greer (Bruce Willis) îşi abandonează robotul şi merge în cel mai firesc mod uman pe urmele unor crime care aveau darul de a distruge nu numai replicile cu maţe de fier ci şi pe cei care le manevrau. Pentru a desluşi misterul, pune la bătaie propria viaţă şi reuşeşte, în final, să facă marea brânză fiindcă, nu-i aşa, dacă Bruce ar fi jucat în Titanic, i-ar fi salvat pe toţi.

Surrogates sfârşeşte aşadar prin a fi un film nu foarte spectaculos dar cu o idee simpatică şi căpoasă, pe care e imposibil să n-o aplauzi, gândindu-te pe termen scurt - parol că nu mai mult de 30 de secunde - cum ar fi să-ţi faci propriul robot care să joace fotbal în Liga Campionilor sau s-o agaţe-ntr-un bar pe roboata Angelinei Jolie. Ptiu, drace!

(3 stele)

Surrogates, 2009, 88 minute
Regia: Jonathan Mostow
Scenariul: Michael Ferris, John Brancato
Cu: Bruce Willis, Radha Mitchell

Regia: Jonathan Mostow Cu: Bruce Willis, Radha Mitchell

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus