Da, e adevărat! Vine la Bucureşti. În sfîrşit, ne-a descoperit pe hartă! L-au venerat generaţii întregi. S-au hrănit cu muzica lui, cu muzica lor. Jon Lord, organistul de la Deep Purple. Jon cu Ritchie, cu Ian, cu celălalt Ian, cu Roger. Şi nişte băieţi şi nişte fete care au îmbătrînit aşteptîndu-l şi cărora li s-au împăienjenit privirile uitîndu-se în zare după el. Mai apoi, alţi băieţi şi alte fete cărora le-au povestit părinţii şi care au descoperit că erau unii care cîntau un pic mai bine decît Limp Bizkit. Jon Lord, tatăl orgilor Hammond, părintele bun al lui Child in Time. Vineee!
Dar nu vă entuziasmaţi! Nu vă bucuraţi foarte tare! Puneţi frînă! Jon Lord vine să cînte, ceea ce nu e rău, dimpotrivă. Dar Jon Lord vine să cînte pe bani mulţi, foarte mulţi. Deci vrea să dea un tun! Domnul Lord, păcătoasă întîlnirea asta a limbii române cu engleza!, Lord, ziceam, vine să cîştige un ban grămadă la Bucureşti. El şi promotorii concertului din 5 noiembrie. O haiducie englezo-româno-bulgărească, fiindcă Jon al nostru va cînta alături de Filarmonica din..., din..., ei, hai, un pic de atenţie, din... Ruse, celebra, fabuloasa, nemaipomenita Filarmonică din Ruse, precursoarea şi inspiratoarea amărîtei ăleia de Filarmonică Regală din Londra pe care Purple o folosea pe timpuri, mă rog, o invita, la concertele de la Royal Albert Hall. Plus Steve Balsamo şi Kasia Laska, două ajutoare vocale, înlocuitoare / surogate de Ian Gillan, plus nişte băieţi la chitară, imitaţii emasculate de Ritchie Blackmore.
O ţeapă în sol major sau mi minor sau cum doriţi dumneavoastră, stimaţi şi iubiţi rockeri. Îl puteţi auzi şi admira pe mereu tînărul Jon Lord în vîrstă de 68 de ani bătuţi pe muchie contra sumelor de 360, 270 sau 180 RON şi de aici încolo nu mai contează, că la preţurile de 72 şi 90 RON aveţi locuri în parcarea Sălii Palatului. Obrăznicia nu are limite, se pare. 84 de euro pentru un loc bun la un concert la Sala Palatului! Cu o acustică aproape la fel de proastă ca la Polivalentă, cu problemele de sonorizare vechi de pe timpul stăpînirii romane în Dacia. La acest eveniment se presupune că ar trebui să se înghesuie rockerul român mai bătrîn sau mai tînăr. Că la Românica ţine, aici sînt mulţi fraieri. Mulţi pinguini, nici măcar pe cale de dispariţie.
Mda, sîntem buni să criticăm, aşa-i? Hai să vă dau un exemplu şi poate o idee. Porcupine Tree cîntă în noiembrie 2009 la Nurnberg, Viena şi Budapesta. Un bilet costă 35 de euro. Nu o să intru în detalii despre ce înseamnă în peisajul muzicii rock psihedelice şi progresive contemporane Porcupine Tree. Sînt vii, sînt încă tineri. Sînt inspiraţi, proaspeţi. Au atins apogeul puterii creatoare. Al măiestriei, fiecare pe instrumentul lui. Steve Wilson şi compania şi-au lansat acum o lună şi jumătate ultimul album, The Incident, iar acum sînt în turneul de promovare. Au început din America de Nord şi au continuat cu Europa. Anglia, apoi continentul. Vor ajunge lîngă noi, nu la noi. Ca mulţi alţii, se opresc la Budapesta. Dincoace e Estul Sălbatic. Aşa cum vă spuneam, aici e rost pentru haiduci şi haiducii. Mergeţi la Budapesta! Sau la Viena! Leka noş deţa!