Prea cald pentru luna aprilie - Capcana

Capcana (2009) este un documentar senzațional produs în studiourile OWH din Republica Moldova. Construit asemenea unui thriller, filmul (scenariu și regia: Leontina Vatamanu și Ion Terguță, producător: Virgiliu Mărgineanu, director de imagine: Marin Iliuț, Sergiu Ciorescu, Iogor Moșneaga; monteur: Ghenadie Pripa) te captivează și - frumos măiestrit, în imagini, sunete și culori impresionante - te fascinează. E foarte catchy și inteligent patetic.

Evenimentele prezentate în Capcana sunt sângeroasele ciocniri dintre protestatari și forțele de ordine următoare victoriei masive a Roșilor la alegerile parlamentare din capitala republicii de dincolo de Prut, în 6-7 aprilie 2009. O zi-două mai târziu, zeci de tineri care pur și simplu se aflau prin Piața Parlamentului (manifestațiile de stradă erau încă în plină desfășurare, clădirea Parlamentului fiind distrusă de "bande de huligani") au fost arestați, bătuți, torturați. Câțiva au scăpat și unii dintre ei (precum și unii apropiați ai celor torturați până la moarte) au acceptat să vorbească liber, în fața aparatului de filmat, despre chinurile suferite în beciurile Poliției. Când s-a întors acasă, povestește un astfel de supraviețuitor, familiei nu i-a venit să creadă că e viu. Socrul său, de 72 de ani, fusese până atunci un nostalgic comunist. După ce i-a ascultat cutremurătoarea poveste s-a lepădat de ideologia ce i-a fost sădită-n suflet din pruncie.

Mesajul lui Alexander Soljenițân din cartea sa, Arhipelagul Gulag (prima mărturie literară de anvergură despre monstruozitatea regimului comunist) este, iată, evergreen nu doar atunci când se referea la gânditorii de stânga ai Occidentului (care nu au cunoscut niciodată, pe pielea lor, fericirea cu de-a sila, impusă de un regim totalitar), ci și în cazul nostalgicilor comuniști din Mama Rusia (și statele-satelit): "Europa sigur nu va crede. Până când nu va fi zekuit ea însăși, nu va crede. A crezut în revistele noastre cu hârtie lucioasă, altceva nu-i poți băga în tărtăcuță. Cu cincizeci de ani în urmă, nici noi n-am fi crezut, în ruptul capului. Nici chiar acum o sută de ani n-am fi crezut. O, gânditori de stânga ai Occidentului, iubitori de libertate! O, voi, laburiști de stânga. O, studenți progresiști din America, Germania, Franța! Pentru voi toate acestea sunt puține. Pentru voi, nici această carte a mea nu înseamnă nimic. Doar atunci veți înțelege, numaidecât, când veți auzi: "Mâinile la spate!" și veți călca voi înșivă pe pământul Arhipelagului nostru. Hitler era un învățăcel, dar a avut mult noroc: abatoarele lui au fost mult popularizate, au devenit faimoase, ale noastre însă nu interesează pe nimeni."

Mai mulți din cei intervievați în acest documentar (lideri ai unor organizații democratice de la Chișinău, reprezentanți ai opoziției etc.) afirmă, în repetate rânduri, că traumele suferite de cei care au fost arestați și torturați abuziv (ca țapi ispășitori) în acele zile fierbinți de aprilie, vor avea in the long run - pentru ei, care au supraviețuit, pentru familiile și apropiații lor, pentru rudele și apropiații celor uciși - efecte dramatice. Iar finalul, cam apăsat ideologic, are un mesaj explicit și "la vedere" pentru moldoveni: Go West!