Providenţa, de Alain Resnais este unul dintre cele mai importante şi reprezentative filme ale dificilului cineast francez. Un scriitor celebru îşi trăieşte ultimele zile şi se gîndeşte cu încăpăţînare la personajele ultimului său roman, inspirate de mizerele, meschinele sale rude. Subiectul filmului nu spune, însă, mare lucru, pentru că, la fel ca întotdeauna la Alain Resnais, linia de demarcaţie dintre realitate şi ficţiune este foarte subţire, şi, tot ca la orice alt film de Alain Resnais, fiecare spectator înţelege ce vrea.
Subsumabil în istoriile cinematografului regizorilor nouvelle vague-ului francez al anilor ‘60, Alain Resnais nu are de fapt nici o legătură cu aceştia, el fiind în primul rînd un inovator programatic al limbajului filmic, care îşi face un titlu de mîndrie din a nu semăna cu nimeni altcineva. Greu de înghiţit şi, în orice caz, greu de descifrat, filmele sale dau, însă, întotdeauna seama de un cineast foarte personal, obsedat, cum spuneam, de împingerea cu un pas înainte a artei filmului: fie în ceea ce priveşte modul de a povesti, de a nara (care, de multe ori, la Resnais frizează incoerenţa şi confuzia totală), fie domeniile abordate de această artă atît de tînără (de la analiza inconştientului la biologia moleculară, trecînd prin multe altele, în poveşti pur ficţionale!), fie combinaţia dintre genuri sau cu alte arte (desenul animat în I Want to Go Home sau muzica franceză a ultimilor 50 de ani în On connait le chanson).
Legat la început de prozatorii în vogă ai Noului Roman, avînd ca şi aceştia drept principală temă "memoria şi timpul", Resnais şi-a continuat de unul singur drumul său atît de original, continuînd să provoace şi să experimenteze prin intermediul filmului pînă în prezent. Astfel sunt toate treptele acestei opere destul de întinse, cineastul avînd în prezent frumoasa vîrstă de 80 de ani: Hiroshima mon amour (1959, scenariu Marguerite Duras, cu Emmanuelle Riva şi Eiji Okada), L’année dernière à Marienbad (1961, scenariul Alain Robbe-Grillet, cu Delphine Seyrig şi Sacha Pitoëff), Muriel (1963), La guere est finie (1966, după Jorge Semprun, cu Yves Montand şi Ingrid Thulin), Je t’aime, je t’aime (1968, inspirat dintr-o povestire de Adolfo Bioy Casares, cu Claude Rich), Stavisky (1974, cu Jean-Paul Belmondo), Providence, Mon oncle d’Amérique (1980, cu Gérard Depardieu), La vie est un roman (1983), L’amour à mort (1984, cu Fanny Ardant, Sabine Azéma şi Pierre Arditi), Mélo (1986), I Want to Go Home (1989), Smoking/No Smoking (1993, două filme diferite, care pleacă de la aprinderea/neaprinderea unei ţigări, cu nenumărate bifurcaţii pe aceeaşi poantă cu ţigara aprinsă sau nu), On connait le chanson (1997, personajele îşi dau replicile cîntînd melodii celebre ale repertoriului francez).
Fişa tehnică :
Providence, Franţa-SUA, 1976
Regia : Alain Resnais
Cu : Dirk Bogarde, Ellen Burstyn, John Gielgud