În 2003, Departamentul de Artă Dramatică al Universităţii din Moncton ne oferea la Nottara singura reprezentaţie cu Mătrăguna în regia lui Andrei Zaharia, absolvent al IATC-ului, stabilit de mai bine de trei decenii în Canada. Regizorul Andrei Zaharia a fost din nou prezent la Bucureşti, de astă dată cu un incitant spectacol bazat pe un colaj de texte semnate de Eugène Ionesco, Pot-Pourri (care a avut un deosebit succes şi la Festivalul internaţional de teatru de la Sibiu). Spectacolul produs de Michel Buruiană şi Institutul Francez din Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei Canadei în România şi al firmei Avis, îi are drept autori pe Mélanie Léger şi Andrei Zaharia, care au extras din texte cunoscute (Lecţia, Cântăreaţa cheală) sau mai puţin cunoscute (Guturaiul oniric, Salonul automobil etc.) o substanţă dramatică diversă, orchestrată coerent şi bine ritmată, cu explozii de culoare şi pasaje de autentică virtuozitate.
Spectacolul declarat programatic “teatru al insolenţei” exploatează colajul pentru a reliefa provocarea deliberată, pentru a determina participarea publicului, pentru a se situa distanţat faţă de concesie, pentru a conferi agresivităţii verbale inconfortul necesar conştientizării marilor probleme existenţiale. Printre principalele atribute ale spectacolului se numără indicibila savoare a marcării hotarelor între dragoste şi moarte, între cotidian şi transcendent, între speranţă şi resemnare. Servit de dinamismul unei echipe tinere în care străluceşte un André Roy, secondat cu dăruire plenară de Janie Mallet, Sonya Doucet, Lisa Blanchard, Valérie Dubreuil, Marie-Thérèse François, Mélanie Léger şi Pierre Boudreau, textul propus ne descoperă un Ionesco deloc sofisticat şi intelectualist, cu o rară forţă a sarcasmului, dar şi a unui umor feroce, nu rareori dublat de poante de efect, cu mare priză la spectatori. Jocul vieţii şi al morţii, jocul mai profund al cuvântului şi al tăcerii capătă reflexele unei meditaţii ce cuprinde într-o semnificativă acoladă dragostea şi cruzimea, speranţa şi pesimismul, exprimate într-o rigoare scenică desăvârşită, unde nu rareori actorii devin marionete, iar firele acestora, depărtate de realismul convenţional, determină un inconfort generator de reflecţie. O coloană sonoră inspirată, decoruri simple, dar funcţionale şi eficiente, costume sugestive pentru un anume univers completează fericit Pot-Pourri-ul lui Andrei Zaharia.
Spectacolul prezentat de studenţii Universităţii din Moncton va inaugura în această toamnă Piaţa România din Montréal şi o statuie a lui Mihai Eminescu. Pofta de joc (şi de joacă) pe ofertantele texte ionesciene, decupate abil pentru un spectacol coerent şi unitar, îi face pe interpreţii canadieni autentici mesageri ai unui teatru de calitate, ce uneşte semnificativ cultura românească de cea franceză.