Man.In.Fest / iulie 2009
Nominalizat la Oscar pentru film străin, Revanche este combinaţia perfectă între o poveste puternică, având nuanţe parabolice, interpretări lo-fi ale unor actori necunoscuţi, o cinematografie precisă, directă, dezgolită de ornamente, preocupată să compună cât mai corect cadrul în care se desfăşoară evenimentele, fără demonstraţii de virtuozitate. Firul narativ îl urmăreşte pe Alex, fost deţinut, care plănuieşte jefuirea unei bănci din minusculul orăşel provincial din Austria în care locuieşte, pentru a putea să-şi salveze prietena, ucraineanca Tamara, de la prostituţie. Evident, ceva nu merge conform planului şi Tamara este împuşcată de un poliţist zelos, aflat din întâmplare în apropierea locului crimei, care încearcă să oprească maşina celor doi, şi moare. Alex se retrage la ferma bunicului său, care se învecinează cu casa cuplului Robert (poliţistul responsabil de moartea Tamarei) - Susanne, soţia sa casnică.

Contrastul dintre statura impozantă a protagonistului şi his wild ways (sălbaticul care respinge orice tentativă de comunicare sau apropiere), pe de o parte, şi confortul burghez, cald, al locuinţei cuplului perfect este contrastul dintre marginal (aflăm din dialogurile cu bunicul său că Alex e un fost deţinut) şi ideal, ca stil de viaţă. Cel puţin la prima vedere, pentru că soţii suferă în tăcere datorită incapacităţii lui Robert de a avea copii, lipsă materializată în camera pentru copil nefolosită. Masculinitatea brută a străinului o atrage pe Susanne, care îl ademeneşte stângaci în casa ei când soţul lucrează în tura de noapte.

În paralel se dezvoltă dorinţa de răzbunare a lui Alex, calculată şi reţinută, însă prezentă în insistenţa lui de a-l spiona pe aparent calmul Robert. Singurul lucru care îi este reproşat de către fugar este faptul că îşi poate continua viaţa imperturbabil, deşi a comis o crimă, fie ea una legitimă. Din nou, la nivelul aparenţelor. Setea de răzbunare este potolită în urma unei întâlniri accidentale între cei doi, în care remuşcările şi frământările criminalului fără voie irump, iar singura opţiune rămasă este de a-l compătimi şi de a-l ierta. Scenariul creează un traseu circular, între relaţia paradisiacă dintre Alex şi Tamara şi deznodământul poveştilor: Susanne rămâne însărcinată, iar Alex rămâne în casa bunicului său, împăcat cu sine şi la fel de retras; ultimele secvenţe din film sunt 1) Alex strângând fructe şi 2) vântul prin coronamentul copacilor înverziţi din sătucul uitat de lume.

În ciuda subiectului, care atinge mai multe teme controversate (prostituţia, crima) şi susceptibile de a degenera fie în tezism, printr-o tratare politically correct, fie în patetism, filmul reuşeşte să păstreze o abordare neutră, rece. Echivalentul în plan teatral (din perspectiva construcţiei scenice) este hiper-realismul, adică preocuparea pentru o situare cât mai exactă şi neutră a subiectului, mergând până la construcţia unui decor care să mimeze realul, inclusiv prin faptul că are o utilitate efectivă. Analogia este necesară în sensul în care postulează o raportare similară la produsul artistic: reflectare neutră, obiectivă, totală a subiectului pe care îl conţine implicit.

Altfel spus, obiectivarea punctului de vedere din care este spusă povestea nu corespunde perspectivei unui personaj, nici măcar a protagonistului Alex. Dimpotrivă, scenele în care fiecare dintre participanţi este privit în intimitate au rolul de a contura universul fiecăruia, singurătatea şi vulnerabilitatea fiecăruia, cu aceeaşi intensitate: Alex privind fotografia iubitei lui moarte, bunicul său entuziasmat ca un copil atunci când cântă la acordeon, Robert făcându-şi alergarea zilnică, Susanne aşteptându-l pe Alex în casa spaţioasă în timp ce bea vin.

Revanche nu se cantonează în comentarii social-politice (de altfel, câştigătorul Oscar-ului pentru film străin 2009 este Waltz with Bashir, cu o altă miză şi altă abordare), deşi surprinde atmosfera orăşelului austriac tipic şi pune în contrast două categorii sociale diametral opuse, ci relativizează etichetele pe care societatea contemporană le pune cu atâta uşurinţă şi transcende socialul ca factor restrictiv şi determinant. Miza filmului este deconstruirea clişeelor social-politice şi accentuarea canavalei general umane desprinse din particular, cu subtilitate şi meticulozitate.

Regia: Götz Spielmann Cu: Johannes Krisch, Irina Potapenko, Andreas Lust, Ursula Strauss, Johannes Thanheiser, Hanno Pöschl, Magdalena Kropiunig

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus