Cum de multă vreme nu s-a mai văzut un film în trei dimensiuni (în relief) în ţara noastră, probabil că recenta premieră semnată de Robert Rodriguez, Spy Kids 3D: Sfârşitul jocului, va avea un succes bun de casă. Mari vedete hollywoodiene - Antonio Banderas, Sylvester Stallone, George Clooney, Salma Hayek, Steve Buscemi, Bill Paxton şi Elijah Wood - se înhamă la această poveste pentru copii care se petrece în lumea virtuală a programelor de calculator; din această cauză spectatorii sunt nevoiţi să poarte pe timpul proiecţiei ochelari speciali (o lentilă roşie, una albastră) pentru a sesiza efectul de tridimensionalitate, realizat pe o peliculă special prelucrată. Inovaţia tehnologică nu aduce mult spor estetic poveştii, ţesută majoritar pe tipul încercărilor la care sunt supuşi eroii din basmele româneşti (şi nu numai). Fiind adresat prioritar spectatorilor tineri aflaţi la vârsta căutărilor pe Internet, filmul ne introduce în lumea virtuală a jocurilor pe calculator, unde efectele de spaţiu (mai puţin de timp) sunt spectaculoase, dar cam atât. Juni şi Carmen Cortez (Daryl Sabara şi Alexa Vega) se războiesc cu Creatorul de jucării (interpretat cu graţia sa bine cunoscută de Sylvester Stallone), un personaj malefic ce-şi doreşte preluarea controlului lumii.
Din fericire, nuanţele apocaliptice nu sunt exploatate la maximum şi, în final, virtuţile camaraderiei, ale spiritului de familie (expuse cam didactic) triumfă asupra forţelor Răului, după ce tinerii spioni traversează dificilele trepte ale unui program “diabolic”.
Din păcate pentru cele 70 de minute de film ce trebuie urmărite cu ochelarii speciali pe nas, spectatorii cu dificultăţi de vedere ar trebui sfătuiţi să nu vadă filmul înainte de a cere sfatul unui medic specialist oftalmolog.
În lume există o reţea specializată pe proiecţia filmelor în trei dimensiuni cu programe excelent alcătuite (în special, din documentare ştiinţifice sau de artă, pentru care efectul tridimensional este potrivit pentru reliefarea unor atribute imposibil de reflectat în două dimensiuni).
Dar cum numai în ţările cu mare potenţial al industriei cinematografice acest tip de cinematografe au o existenţă posibilă şi rentabilă, cred că experimentele de tipul 3 dimensiuni nu ar avea prea mult succes în România.