Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul internaţional Bucharest Masters of Jazz, 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jan Garbarek sau particula de farmec - Bucharest Masters of Jazz, 2009


decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe 25 noiembrie 2009 a fost la Bucureşti bucuria Jan Garbarek! I-aş spune fericire, dacă nu m-aş feri atât de tare de acest cuvânt şi de semnificaţia lui.

L-am ratat la Gărâna, în 2007, însă am trepidat anul acesta, cu câteva săptămâni înainte de concert, la gândul că vine, că îi voi vedea chipul liniştit şi că îi voi asculta muzica - un strop din perfecţiunea acestei lumi. Fiecare cu muzica lui, ar spune unii, însă pentru mine e muzicianul pe care îl ascultam la 20 de ani, când îi cumpăram casetele de pe tarabele de la Universitate şi împărţeam emoţii cu prietena mea Andra, în camera ei tapetată cu postere şi cu iluzii. Toţi banii pe care îi câştigam pe atunci din meditaţii îi dădeam pe muzică şi cărţi, nici pomeneală de farduri sau dresuri fine; ce cuminte eram!

Revenind la chipul la Garbarek - e cel mai seren chip pe care îl cunosc. Mă gândesc ce lume frumoasă are omul ăsta în interior dacă trăirile lui iau această formă perfectă.

Nu mai ştiu de când nu am mai ascultat muzică cu ochii închişi (da, ştiu, e o afirmaţie uşor ridicolă, dar mi-o asum!); trebuie să se fi scurs foarte mult timp. Ei bine, într-o seară de miercuri din toamna asta lungă, pe muzica lui Garbarek, am închis ochii şi am fost departe de tot ce m-a consumat în ultimii ani şi mă consumă în fiecare zi a ultimelor săptămâni. O performanţă rară, pentru că devine din ce în ce mai greu să laşi deoparte, pe de-a întregul, tumultul zilelor.

Am tremurat la gândul că nu vor fi prea mulţi oameni în sala pentru că se făcuse opt fără douăzeci şi erau doar vreo două sute. În spatele meu vorbeau oameni, dar eu îl aşteptam cuminte pe Garbarek. Cuminte, de fapt cu răsuflarea tăiată de emoţie, încremenită de ideea că el chiar va fi acolo, la câţiva metri de mine, şi ca îi voi asculta muzica live. Nu sunt ceea ce numeşte un fan, n-am fost niciodată, însă sunt oameni pe lumea asta care mă bucură profund şi intens cu piesele lor şi a căror muzică poate să răsune în mine zile în şir.

Am mai tremurat şi la gândul că se vor repeta - cum să le spun? - greşelile organizatorice din timpul primelor zile ale Festivalului Bucharest Masters of Jazz. În prima seară, la Eliane Elias s-a stins lumina pe scenă pentru câteva secunde bune! A avut prezenţă de spirit şi a spus că e un prilej pentru ea şi trupă să demonstreze că sunt muzicieni adevăraţi şi că pot să urmărească partitura chiar şi cu lumina stinsă!

În a doua seară, la Chick Corea, în timpul concertului, s-a auzit de trei ori binecunoscutul semnal sonor care îi invită pe spectatori să intre în sală şi apoi a intrat vocea care spunea: "Stimaţi spectatori...". Am simţit că îmi îngheaţă sângele în vene de jenă, iar cei trei magnifici de pe scenă au încetinit ritmul şi au scăzut volumul în intensitate, uitându-se puţin contrariaţi unii la alţii, apoi, în mod evident, foarte amuzaţi. Sigur că, deşi Chick Corea a venit în pantaloni de trening şi nu a vorbit deloc cu publicul, nu merita să i se întâmple aşa ceva! Nu vreau să fiu răutăcioasă, însă, în mintea mea, jazz-ul şi treningul sunt total incompatibile (minunaţii de la Branford Marsalis, arătau ca scoşi din cutie şi au cântat cu o energie şi cu o bucurie cum mi-am imaginat că făceau doar frumoşii din perioada interbelică!)

Dar pornisem de la Garbarek... omul care cântă dinainte de a mă naşte şi care primeşte şi dăruieşte vibraţiile bune ale acestei lumi într-un mod unic.

Are o melodie, Once I Dreamt A Tree Upside Down, care mi se pare a fi o dimineaţă. Îmi plac dimineţile pentru că ele reprezintă promisiunea zilei. Melodia asta e ca o dimineaţă de vară, caldă, luminoasă şi generoasă în promisiunea că ziua aceea va fi cu adevărat frumoasă.

Muzica lui s-a potrivit şi cu cartea pe care o citeam în perioada aceea, Poştasul lui Neruda, de Antonio Skármeta, şi parcă s-a creat un arc în timp. Spun asta pentru că tot în perioada studenţiei, despre care vorbeam mai devreme, am descoperit coloana sonoră a filmului Il postino, iar muzica asta m-a urmărit ani în şir. Am ascultat-o înainte să văd filmul, o revelaţie, care stă la loc de cinste, în bagajul cu filme de suflet. Nu m-am gândit la text, dar iată că a venit el spre mine.

Acest concert, prin frumuseţea muzicii şi a oamenilor de pe scenă, mi-a adus multă bucurie (fericire?) şi imagini frumoase în minte. M-am întors în timp şi parcă aş fi vrut să mai rămân puţin acolo, într-o perioada în care totul era mult mai simplu.

Când am plecat de la Sala Palatului simţeam că mă mişc dezarticulat, într-o realitate puţin prietenoasă, fără muzica lui Garbarek, doar cu zgomotul maşinilor, sunetul cel de toate zilele.

Cineva, cândva, mi-a vorbit despre particula de farmec, moment rar în care totul se comprimă şi se esenţializează. Concertul Jan Garbarek, undeva, în existenţa mea, cred că este un astfel de moment.

P.S.: Dacă ar fi să dau un final muzical acestor gânduri, atunci aş alege In Praise of Dreams, de Jan Garbarek, of course!




 Toate articolele despre Festivalul internaţional Bucharest Masters of Jazz, 2009


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Veronica Stancu


Alte articole

 Jazz sau pasiunea pentru clipa trăită - Bucharest Masters of Jazz, 2009, Virgil Oprina


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer