Şi la ediţia cu numărul 54 Festivalului internaţional al filmului de la Valladolid şi-a confirmat prestigiul de apărător al cinematografului de autor în inegala sa înfruntare cu cinematograful comercial. Manifestarea din oraşul lui Cervantes a rămas una adresată în principal cinefililor care iubesc noutatea dar şi revizitarea operelor aparţinând cineaştilor care au înnobilat statutul acestei arte. Fără a încerca să capteze atenţia cu strălucirea vedetelor hollywoodiene, organizatorii au pus în mod simbolic covorul roşu la dispoziţia tuturor spectatorilor (peste 80.000) care au umplut cele opt săli pe ecranul cărora s-au derulat peste 200 de filme. Peliculele selectate sunt semnate de nume noi dar şi de cineaşti cunoscuţi din ediţii anterioare ale festivalului din capitala provinciei Castilla y Leon.
Prestigii confirmate
Nu puţini au fost regizorii de notorietate internaţională, premiaţi în alte ediţii la Valladolid. Unul dintre ei a fost britanicul Ken Loach, semnatarul peliculei din gala de deschidere, Looking for Eric. Premiat în anii trecuţi (a câştigat Marele Premiu "Spicul de aur" pentru My name is Joe şi Sweet Sixteen), Loach a venit acum cu o comedie cu irizaţii de tristeţe despre un poştaş care, în plină criză conjugală şi de vârstă, se confesează idolului său, fotbalistul Eric Cantona, căruia îi cere sfatul. Legendarul Cantona îşi joacă propriul rol în acest film cu situaţii şi replici de un umor foarte british.
Sârbul Goran Paskaljevic, premiant el ediţiilor din în 1996 şi 2006 (cu Cealaltă Americă şi, respectiv, Optimiştii) a câştigat şi anul acesta Marele Premiu "Spicul de aur" şi Premiul FIPRESCI cu Luni de miere, o poveste despre fascinaţia Occidentului şi dezamăgitoarea experienţă a emigrării trăită de tinerii din ţări balcanice. Urmărim în paralel două cupluri, unul din Albania şi unul din Serbia, care cred că îşi pot schimba în bine destinul în Italia şi, respectiv, în Austria, dar sunt oprite brutal la graniţă. Construită cu mână de maestru, povestea din două segmente simetrice vorbeşte despre dezamăgirile şi agresiunile trăite de tinerii din ţările unde ideologia comunistă a fost înlocuită cu naţionalismul şi teama cu violenţa cotidiană.
Un alt obişnuit al festivalului, francezul Robert Guediguain a câştigat Premiul Special al Juriului şi Premiul pentru scenariu cu L'armée du crime / Armata crimei, film care a fost, cel puţin pentru mine, o mare surpriză. Acesta evocă un episod mai puţin cunoscut al rezistenţei franceze, legat de participarea străinilor emigraţi în Franţa la sabotaje şi atentate împotriva armatei germane ocupante. Bazată pe o minuţioasă documentare, povestea vorbeşte despre faptele de bravură şi căderea grupului rezistent condus de poetul armean Missak Manuikian. Printre membrii săi s-au numărat spanioli, unguri şi români. Cel mai proeminent personaj venit din România devine Olga Bancic, fostă luptătoare de partea republicanilor în războiul civil din Spania. Regizorul declară că a simţit nevoia să-i evoce pe aceşti străini care "au murit pentru Franţa, în timp ce milioane de francezi au fost colaboraţionişti". Filmat cu nerv şi cu simţul suspansului, L'armée du crime nu este însă un vârf în filmografia lui Guediguain, apreciat de cinefili pentru peliculele sale foarte realiste despre Marsilia de azi.
Nume foarte cunoscute au semnat filmele americane ale selecţiei oficiale. Steven Soderbergh, autorul unor ample superproducţii precum Traffic sau recentul Che, ne propune acum o producţie independentă, The Girlfriend Experience, care surprinde foarte viu pulsul societăţii americane în plină criză economică. Urmărind cinci zile din viaţa unei prostituate de lux, cunoaştem, prin clienţii acesteia, obsesiile unor new yorkezi pentru care buna plasare a banului rămâne subiectul preferat şi în pat. Celălalt regizor de mare notorietate, Paul Schrader (scenaristul lui Scorsese la Raging Bull şi Taxi Driver) semnează Adam Resurrected, o dramă despre un artist de varietăţi traumatizat de trecerea prin lagărul de la Auschwitz. Jeff Goldblum străluceşte în rolul marelui comic silit să facă pe câinele, pentru a supravieţui. Ca şi Quentin Tarantino în Inglourious Basterds sau Roberto Benigni în La vita e bella autorul nu ezită să recurgă la umor vorbind despre Holocaust, interesantul său filmul (turnat în mare parte în România) fiind reţinut în palmares prin Premiul pentru muzică acordat lui Gabriel Yared.
Alte titluri de reţinut ale selecţiei oficiale au fost semnate de regizoare femei: Le hérisson / Ariciul franţuzoaicei Mona Achache, o poveste tragicomică despre singurătatea citadină (Premiul publicului), Amreeka de Cherien Dabis, câştigătoarea Premiului pentru diversitate culturală graţie sincerităţii mărturiei sale despre dificultăţile de adaptare a emigranţilor musulmani la New York sau Lille soldat / Micul soldat al danezei Annette K.Olsen, portretul unei femei pe care cariera militară o face să se reintegreze greu în viaţa cotidiană (Premiul "Spicul de argint", Premiul pentru imagine şi Premiul pentru interpretare feminină - Tryne Dirholm).
Impresii spaniole
Mai mult ca în alţi ani, selecţia a fost o vitrină atrăgătoare a producţiei spaniole recente. Dintre peliculele selecţiei oficiale de la Valladolid au confirmat aşteptările Petit indi / Micul Indi de Marc Recha, povestea cu iz alegoric despre un adolescent confruntat cu primele decepţii ale vieţii, Castillos de carton / Castele de carton de Salvador Garcia Ruiz, istoria unui triunghi amoros ce devine ocazia evocării eliberării sexuale de la începutul anilor '80, şi mai ales La isla interior / Insula interioară de Felix Sabroso şi Dunia Ayaso. Aliind drama cu umorul, cel din urmă ne povesteşte despre o familie disfuncţională în care cei trei copii, deveniţi adulţi, sunt marcaţi de schizofrenia tatălui. În rolul mamei care încearcă să oculteze adevărul se remarcă Geraldine Chaplin, rolul fiului maniac almordinii aducându-i lui Alberto San Juan Premiul pentru cel mai bun actor.
Ceea ce impresionează în eşantionul de filme spaniole văzute în selecţia oficială şi în secţiunea Spanish Cinema este diversitatea stilurilor şi genurilor abordate, precum şi reprezentarea cineaştilor aparţinând unor generaţii diferite. Dintre tineri s-a remarcat Aidán Aliaga prin adaptarea, de rafinată concepţie vizuală, a unui roman grafic, Stigmate (Premiul pentru debut). De altfel, integrarea armonioasă a noilor tehnici digitale într-o poveste a adus şi succesul unei pelicule precum Camino de Javier Fesser (câştigătoarea Premiului Goya). Interesantă mi se pare obsesia bucătăriei în producţiile spaniole recente, cu atractive abordări cinematografice în Dieta mediteraneană de Joaquin Oristrell şi El pollo, el pez y el cangrejo real / Puiul, peştele şi racul uriaş de José Luis López-Linares.
Elogiul modernităţii
Una dintre marile atracţii ale ediţiei din 2009 a fost retrospectiva dedicată Noului Val francez cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la lansarea sa. Mişcarea de înnoire născută în sânul cinematografului francez caracterizată azi de Lars von Trier ca "o transfuzie de sânge tânăr" a fost considerată de majoritatea istoricilor de film începutul modernităţii."Valul" a reuşit să schimbe nu numai faţa cinematografului francez, ci şi pe aceea a cinematografului mondial. Despre naşterea acestui fenomen unic născut din cinefilia ardentă a tinerilor cineaşti grupaţi în jurul revistei Cahiers du cinéma a fost vorba şi în interesantul colocviu inclus în festival. Figurile rebelilor care au pus la zid aşa numitul "cinema de papa" şi au deschis drumul cinematografului de autor au fost evocate prin filmele lor, dar şi prin mărturia unor critici francezi, precum Jean Douchet, Pierre Henri Deleau şi Jean Michel Frodon. Gândit de criticii de la versiunea franceză a faimoasei reviste, Cahiers du cinéma España, ciclul dedicat Noului val a avut o incitantă structură, pentru că a inclus atât filmele protagoniştilor mişcării (François Truffaut, Jean Luc Godard, Jacques Rivette, Alain Resnais, Eric Rohmer, Jacques Doniol-Valcroze, Eric Rohmer), dar şi ale cineaştilor care i-au marcat: Jean Renoir, Roberto Rossellini, Howard Hawks, Alfred Hitchcock, Vincente Minnelli, Ingmar Bergman. Prin acest ciclu, Festivalul de la Valladolid şi-a îndeplinit cu brio misiunea de formare a cinefililor, care îi înnobilează profilul.