New Europe College (NEC) anunţă concursul anual pentru bursele de cercetare NEC 2010-2011 pentru universitari / cercetători români din domeniile ştiinţelor umaniste, sociale şi economice.
Condiţii de participare:
1. Candidatul trebuie să fie înscris la doctorat sau să aibă titlul de doctor.
2. Se va acorda prioritate candidaţilor sub 40 ani şi celor care nu au beneficiat încă de burse acordate de NEC.
3. O foarte bună cunoaştere a cel puţin două din limbile străine de circulaţie internaţională. O bună cunoaştere a limbii engleze este dezirabilă.
Prin profilul său, NEC pune accentul asupra dezbaterilor inter- şi trans-disciplinare. Se încurajează proiectele care permit această deschidere, fără a pierde din rigoarea disciplinară.
Condiţii ale bursei:
Bursa se acordă pentru un an academic (10 luni). Programul bursierilor presupune prezenţa obligatorie în Bucureşti cel puţin o dată pe săptămână timp de 9 luni. În intervalul de 10 luni, bursierii vor beneficia de un stagiu de cercetare într-unul din marile centre universitare/de cercetare din străinătate. Valoarea bursei lunare (acordată pe durata a 9 luni) este echivalentul în RON a 600 EURO (neimpozabili), la care se adaugă 2.600 EURO pentru stagiul de cercetare.
Modalităţi de înscriere şi termene privind concursul:
Formularul de participare la concurs poate fi obţinut de la adresa www.nec.ro sau prin e-mail de la [email protected]
De asemenea, formularul poate fi ridicat de la sediul New Europe College în zilele de luni-vineri, orele 10-17 sau poate fi primit prin poştă (în cazul candidaţilor din provincie).
Termenul limită de depunere a dosarului completat este 1 februarie 2010 (nu data poştei).
Formularele trimise prin e-mail trebuie să conţină la rubrica Subject următoarele cuvinte: "Burse NEC".
Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. (021) 307 99 10 - între orele 10-17 ale fiecărei zile lucrătoare - sau prin e-mail: [email protected]
Adresă: New Europe College, str. Plantelor 21, 023971 Bucureşti