Asemănările lui John Huston şi ale lui Malcolm Lowry cu personajul principal din La poalele vulcanului - un alcoolic cu tendinţe sinucigaşe - frapează pe oricine urmăreşte acest film. Ca şi personajul său, Lowry a fost o perioadă consul al Marii Britanii în Mexic. Acţiunea este plasată la Cuernavaca, în 1939, cînd întregul oraş sărbătoreşte "Ziua morţilor". Fostul consul britanic Geoffrey Firmin s-a refugiat aici pentru a se îneca în tequila, dar delirul lui nu este ce al unui beţiv obişnuit, ci apare mai mult ca o mărturie a eşecului său şi al lumii întregi.
Realizat în 1984, este penultimul film încheiat al marelui regizor John Huston şi unul dintre cele mai fascinante ale sale. Toată opera sa este străbătură de obsesia eşecului, eroii săi fiind întotdeauna cei care pierd, indiferent că acest lucru se întîmplă în filme poliţiste, în thrilleruri, în westernuri sau în filme cu mafioţi. Din lunga listă de filme, peste 40, semnate de John Huston, fac parte: Şoimul maltez, Key Largo, Comoara din Sierra Madre, Moby Dick, Inadaptaţii, Noaptea iguanei, Viaţa şi epoca judecătorului Roy Bean, Onoarea familiei Prizzi.
Rolul consulului britanic este interpretat de Albert Finney, actor lansat de filmele "tinerilor furioşi" englezi şi care a abordat ulterior în mod strălucit partituri dificile, precum în Shot the Moon şi Cabinierul. Interpretarea din La poalele vulcanului i-a adus lui Albert Finney o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun actor.