Patetica Francesca da Rimini

Într-adevăr, accentul patetic a fost mai prezent în prima parte a premierei coregrafice a Operei Naţionale din Bucureşti, Francesca da Rimini, în care coregraful francez Olivier Patey a evidenţiat pregnant ideea ce rămâne un fir roşu al spectacolului: drama homosexualităţii reprimate a lui Ceaikovski.

Două personaje principale masculine – experimentaţii prim-solişti Tiberiu Almosnino şi Cristian Crăciun – au descris prin mijloace coregrafice austere, mizând mai mult pe expresivitatea gesturilor şi mai puţin pe spectacolul tehnic, tragismul unei iubiri neîmplinite. Cuplul „tânăr” Ovidiu Matei Iancu – Oana Popescu – dacă se poate vorbi despre tinereţe şi bătrâneţe în balet – a fost conceput într-o notă intens senzuală, dar în continuare fără a apela la arsenalul baletului clasic, tot expresivitatea corporală fiind cea adusă în prim plan. Chiar dacă acest scurt moment coregrafic pe muzica lui Ceaikovski la Francesca da Rimini este transparent ca semnificaţii şi elegant dominat de jocul frămîntat şi puternic expresiv al lui Tiberiu Almosnino, şansa succesului la public a acestei premiere stă în partea a doua, Patetica, din motive extra-artistice şi anume homofobia mai mult sau mai puţin recunoscută a publicului românesc tradiţional (cel puţin a celui de operă şi balet). Aşa se face că, ignorând remarcabila interpretare a cuplului Tiberiu Almosnino – Cristian Crăciun, spectatorii de la premieră s-au rezumat la aplauze politicoase.

În „povestea” din programul de sală, ideea patetismului ce domină personalitatea lui Ceaikovski, obligat să-şi ascundă homosexualitatea, este dezvoltată în continuare, însă mai voalat. Aşa se face că baletul construit de Olivier Patey pe muzica Simfoniei a VI-a „Patetica“, este mult mai colorat, mai acrobatic, mai viu, atrăgând privitorul prin numeroase elemente spectaculoase. Suava, dar experimentata Corina Dumitrescu, cu ale sale braţe ce vibrează emoţionant completând perfecţiunea gestului coregrafic plin de romantism este personajul principal, în jurul căruia pendulează cei doi tineri balerini Ovidiu Matei Iancu şi Eugen Dobrescu. Aflaţi într-un permanent duel coregrafic, cei doi îşi etalează tehnica precisă, purtătoare de căldură expresivă. Aflată la apogeul carierei, Corina Dumitrescu are un rol extrem de dens, pe care îl susţine cu nerv, dinamism, dar şi cu o intensă vibraţie emoţională. Toate acestea sunt înveşmântate în plăcuta evoluţie a ansamblului (atâta vreme cât accentul nu este pus pe mişcările sincrone) susţinută superb de costumele de bun gust şi debordând de culoare ale Adrianei Urmuzeascu.

La capitolul muzică însă (pentru că se dansează pe muzică live, interpretată de orchestra ONB dirijată de Vlad Conta) situaţia este mult mai tristă, deoarece superbele opusuri simfonice ceaikovskiene sunt puternic afectate de faptul că în multe cazuri sonoritatea este jalnică (cu tristeţe ne amintim toate temele partidei de violoncel, în care un instrumentist cântă, iar ceilalţi... se prefac). Trecând peste valoarea intrinsecă a acestor instrumentişti, poate s-ar putea găsi o soluţie să fie determinaţi să-şi dea silinţa; pentru că dacă există câteva excepţii pozitive, ele sunt sufocate de dezinteresul celorlalţi.

Totuşi, revenind la ceea ce se petrece pe scenă, duceţi-vă mîine seară (19 iunie) la Operă. Aveţi de văzut o impresionantă etalare de forţe solistice în Seară de balet Ceaikovski, cu două balete care s-au mai montat la noi doar în 1973 (Patetica) şi 1968 şi 1985 (Francesca da Rimini).