Zombieland, Shmombieland.

N-am să vă spun cine este actorul (bine murat!) care apare "as himself" în cea mai acătării scenă din acest film. În primul rând pentru că nu se face, în al doilea rând pentru că atunci chiar n-aţi mai avea nici un motiv să-l vedeţi. Filmul.

Regizorul, clipangiu de meserie, s-a bucurat aşa de tare că a primit undă verde că nu s-a mai obosit să le ceară scenariştilor şi o poveste, dincolo de conceptul (America e răvăşită de zombies, punct) care se vrea cult dar nu e nici măcar "o". Drept care avem un june intelectual (Jesse Eisenberg) şi un redneck magistral (Woody Harrelson) care bântuie post-apocaliptic, căsăpesc zombies, joacă ia cana, na cana cu două fătuci precoce şi basta.

Regizorul clipangiu zice că a făcut filmul din dragoste pentru clasicul Shaun of the Dead - e ca şi cum eu aş zice că scriu cronica asta pentru că mi-a plăcut Don Quijote. Başca, Shaun... avea story, avea umor şi avea creier - Zombieland are o glumiţă cu Eddie Van Halen (previzibilă, dar pertinentă), un opening montat abil pe Metallica (For Whom the Bell Tolls, piesă care durează "decât" 5 minute - a bon entendeur!) şi nişte zombies. Atât. Plus scena acătării de care pomeneam mai sus. Care scenă se petrece în casa din Beverly Hills a actorului bine murat (să-i spunem BM) şi prilejuieşte, în fine, un schimb de replici hazliu: "Cine-i BM ăsta?!" "Cum cine-i BM?!? E ca şi cum ai întreba cine-i Gandhi!" "OK, cine-i Gandhi?". Prea puţin, prea târziu.