Am văzut aici unele dintre cele mai bune animaţii şi scurt-metraje de anul acesta. Am văzut animaţia ca pretext şi posibilitate pentru poveşti de oameni mari şi, mare fericire pentru mine, şi animaţia ca desen animat, cu tot soiul de experimente, unele bune chiar de serii. Iar în ceea ce priveşte scurt-metrajul, dincolo de faptul că au fost filme din absolut toată lumea, de la Egipt, Africa de Sud, SUA, Rusia şi aşa mai departe, ceea ce e un mare plus, fiindcă vizionarea lor îţi dă o idee mai amplă asupra anumitor concepte şi "şcoli", atât la nivel general cât şi ca specific, ele au fost foarte "apetisante" şi ca experimente vizuale sau / şi tematice. De pildă, luând lucrurile comparativ, am văzut două scurt-metraje israeliene, unul acum doi ani, care chiar a luat marele premiu, intitulat Identitate, şi cel de anul acesta, numit Film memorial, care tratează cam în acelaşi stil, cu aceeaşi doză de umor şi dramă problema identităţii din perspectiva femeii, într-o ţară în care totul se învârte în jurul războiului, a soldăţiei şi a unor idei foarte relative de eroism, asta cu privire la partea de native din titulatura festivalului. În ceea ce priveşte alter, avem ca exemplu minunat filmul Zeilpunkte der Stadt / Obiective turistice, o excelentă ilustrare a ideii că oraşul reuşeşte cumva să fie foarte viu chiar şi fără oameni, a unei calităţi cumva megalitice pe care o au clădirile în mod intrinsec, o imobilitate atât de mare şi de totală încât pare a le face vii, în mod paradoxal. Acest scurtmetraj inspirat la nivel tehnic de La jetée, a lui Chris Marker, poate sta foarte bine atât în categoriile de "lucrare conceptuală", şi "documentar urban" şi video-art, fără a dori, de fapt, niciun fel de etichetă.
Alte filme care mi-au atras atenţia sunt Vent, o animaţie olandeză comică despre perspectivă, The Tale of How - o superbă poveste despre păsările Dodo, propusă de "The Black Heart Gang" din Africa de Sud, animată foarte original şi străbătută pe toată lungimea de puternica influenţă a lui Tim Burton, înţeleasă şi asumată minunat, Subway Score - despre un căţel care face pasienţe şi provoacă diavolul la duel, numai bun de transformat într-o serie, Dr. Kill & Mr. Chance - nouă abordare a temei din Pantera Roz şi Shipwrecked, prima încercare reuşită de animaţie "cu morală" pe care am văzut-o vreodată, cu un umor excelent (şi un "dialog" rezumat la "Money! / Freedom" absolut dement).
Before:
Primul festival de film la care am fost era Alter-Native, ediţia 12, anul 2004. Tocmai scăpasem de bac, tocmai intrasem la facultate, nu văzusem nici un TIFF până atunci. Am fost foarte plăcut impresionat de Alter-Native şi pe bună dreptate - scurt-metraje din toată lumea, bine alese, acoperind întreaga arie dintre animaţie şi film, dintre comedie şi reinventări ale tragicului, de la video-art la documentar. Şi erau multe! Câte şase ore pe zi am stat cu ochii în ecranul de proiecţie, aplaudând şi luând notiţe, încercând să-mi fac şi eu un top, paralel cu juriul şi toate astea ca un aperitiv la filmele de lung-metraj din fiecare seară.
Acolo am văzut Kontroll, o capodoperă în opinia mea, regizată de Nimród Antal, un film în care echilibrul dintre psihanaliză, artă vizuală, artă a străzii, comedie, nebunie, tragedie, face Maşinistul lui Brad Anderson de ruşine. Ca să folosesc o frază care-mi sună inevitabil a parafrază, aş spune că un festival reuşit e unul din care pleci ştiind că măcar unul dintre filmele văzute n-o să-l uiţi niciodată. Ei bine, lăsând consideraţiile simpliste la o parte, Alter-Native, ediţia 12 mi-a plăcut aşa de tare încât am regretat destul de amarnic absenţa mea de la ediţia a 13-a din 2005 (alesesem să merg la Festivalul Naţional de Teatru).
After:
În sfârşit! Din nou la Târgu-Mureş! Direcţia la Palatul de Cultură, pentru un program oficial, eventual bilete (foarte fain sistem au - o brăţară cu care ai acces în sală o zi întreagă, cu 8 lei), postere, discuţii, poate un Gyros făcut de Grecul fost brutar, acum cu business propriu care ar trebui să se bucure de renume naţional... Dar nu prea era nimeni la Palat, nu prea erau programe, bilete, mai nimic. Ca să nu zic de lipsa suspectă de postere de pe străzi, de reclamă la radio. Eh, nu face nimic, filmele contează.
Din fericire am avut dreptate. Filmele au fost foarte bune, din nou, alese pe sprânceană, un festin de mare amploare, de la video-clip la parodie de musical, la ce vreţi voi. Se vede că e festival veteran, are standarde ireproşabile. Dar... nu prea se vede că e festival. Aş spune că e unul dintre festivalurile cele mai faine, cu cea mai proastă atmosferă. Oameni puţini şi vag informaţi, critici şi mai puţini, organizare destul de dubioasă (se blocau filmele cam des, deşi erau de pe DVD toate, cu efecte comice pe alocuri - blocaj în puncte cheie de impact vizual - la Marele sărut sau la Dansul final), puţine activităţi "in off", cum ne-a "dresat" TIFF-ul în ultimii ani. O altă problemă, din cauza căreia mi se rupea inima şi acum doi ani, este faptul că sunt pauze foarte-foarte scurte între calupurile de filme, care nu-ţi permit nici să fumezi o ţigară sănătoasă şi adeseori nu-ţi permit nici să faci schimbările de sală pentru a prinde o alternativă. Dar, într-un fel, sentimentul de urgenţă şi de agitaţie dintre filme face parte dintr-un specific al festivalului.
A wrap:
Aş mai veni. Poate că n-aş mai veni dacă s-ar găsi filmele date la festival pe DVD. Şi totuşi...
