Un astfel de rar, din păcate, exemplu de constanţă a prospeţimii artei spectacolului are loc la Constanţa în fiecare an, de preferinţă în luna iunie, aşa cum s-a întâmplat şi acum.
Şi la această ediţie a Festivalului internaţional de operă şi balet, iese la rampă cu succes entuziasmul şi competenţa unor organizatori – directorul Operei din Constanţa, dirijorul Gheorghe Stanciu şi consultantul artistic Doina Voivozeanu – ce aduc la un loc artişti valoroşi (cântăreţi, dirijori, regizori, scenografi) din întreaga lume, dând faţă mereu nouă spectacolelor de stagiune. Acesta este, de altfel, motivul pentru care (aşa cum consemnam şi în alte articole dedicate ediţiilor trecute) există un record de „tinereţe fără bătrâneţe" al producţiilor de stagiune deţinut de colectivul Operei din Contanţa.
Deşi datele obiective de desfăşurare, cel puţin a spectacolelor, sunt, din păcate, mai puţin favorabile decât în alte locuri din ţară, totuşi aici colectivele artistice şi tehnice au înţeles că doar atitudinea profesionistă (pe care un manageriat inteligent a ştiut să o impună, devenind acum un lucru de la sine înţeles), poate face diferenţa dintre o carieră funcţionărească lipsită de perspective şi una artistică, ce poate aduce atât de doritele raze ale succesului, de pe plajele litoralului până în cel mai întunecat ungher al fosei. Aşa au devenit posibile şi colaborările cu artiştii veniţi de peste hotare, parte din ei deveniţi între timp colaboratori constanţi ai festivalului, alcătuind împreună cu nucleul autohton un ansamblu artistic valoros şi divers.
Aceste gânduri mi-au revenit în memorie (pentru că ele mi s-au concretizat de-a lungul mai multor ediţii recente la care am participat) după unul dinte spectacolele acestui festival maraton (29 mai – 26 iunie), ce s-a înscris în media constant ridicată a unei cote artistice devenită cel puţin pentru o lună pe an o obişnuinţă pentru iubitorii de gen, fie ei localnici sau turişti din ţară şi străinătate. Este vorba despre Trubadurul, piesă de rezistenţă a trilogiei romantice verdiene, operă al cărei spirit este, paradoxal, greu de susţinut tocmai datorită statutului de „şlagăr” pe care multe dintre ariile şi corurile ce compun această operă l-au căpătat, devenind, fiecare luate în parte, piese de mare popularitate şi făcând astfel nu tocmai uşoară sarcina celor ce au curajul de a se confrunta cu interpretările celebre existente în memoria afectiv-auditivă a spectatorilor de operă, acum în epoca discului compact.
De această sarcină s-a achitat cu bine o distribuţie din care nu lipsesc acei artişti străini despre care am scris mai înainte. Două apariţii valoroase au fost tenorul Kamen Chanev în rolul Manrico – cu o voce plină de forţă şi strălucire, cu un acut luminos şi, în plus, în perfect acord temperamental cu rolul sau mezzo-soprana Bojka Vasileva (venită din Egipt, dar provenind şi ea din Bulgaria), în complexul rol al bătrânei ţigănci Azucena – cu un glas amplu, egal pe toată întinderea, cu o tehnică vocală foarte bună şi o vocaţie teatrală certă. Lor li s-a alăturat soprana teatrului Stela Sârbu, care ne-a reamintit calităţile unei voci dense, calde, puternice, plină de emoţie. Poate singurul aspect discutabil (justificat şi de plasarea scenei şi fosei) este lipsa nuanţelor delicate, atât în privinţa soliştilor şi corului, cât şi a orchestrei, toată muzica curgând în nuanţe pendulând între mezzo-forte şi forte. O menţiune aparte se cuvine corului pregătit de Adrian Stanache, dar şi orchestrei, aceleaşi surprize plăcute (mai ales dacă facem comparaţia în ceea ce priveşte orchestra) pentru orice participant la un spectacol recent de la Opera Naţională din Bucureşti.
Până la finalul festivalului mai sunt programate un spectacol cu Aida în seara de 23 iunie, închiderea urmând a consta într-un Concert de gală programat sâmbătă, 26 iunie, de la ora 19, în care vor evolua acompaniaţi de Orchestra Operei din Constanţa dirijată de Gheorghe Stanciu, atât artişti constănţeni, cât şi oaspeţi din Bulgaria şi Italia.