Am idei fixe dar nu sunt ultra-conservator. Ca atare, nu mă deranjează din cale-afară când franţujii se apucă să facă filme "à l'américaine". Dipticul OSS 117 le-a ieşit mai bine decât toţi "Austin Powerşii" şi "Fat Bastarzii" la un loc, horror-ul Martyrs bate la fund toate Hostel-urile din lume (ca să nu mai pomenim interminabila serie Saw) iar Le pacte des loups e mai spectaculos şi mai isteţ decât toate adaptările americăneşti după jocuri video. Poate pentru că NU e bazat pe un joc video? Enfin. Se zice că urciorul cu Bordeaux nu merge de multe ori la apă - cazul în speţă, filmul de faţă.
Largo Winch vine din banda desenată omonimă şi de tradiţie şi comportă un june aventurier care moşteneşte imperiul financiar al tatălui adoptiv - urmează trădări, maşinaţiuni şi răsturnări. De situaţie, plus o maşină, la un moment dat. Căci sunt puţine scenele de acţiune (după fiecare urmărire sau caft mă aşteptam ca musiu LW - neras, atletic, ochi albaştri - să-mi recomande un nou model de Gilette): autorii au preferat vorbărie multă despre afaceri, fuziuni, ciordeli. Distribuţia internaţională (Miki Manojlovic, cândva bun amic cu Kusturica, Steven Waddington, dolofan, Kristin Scott Thomas, "multilingvistă", Gilbert Melki, cicatrizat, Karel Roden, aproximativ acelaşi personaj din RocknRolla) întregeşte aerul de miş-maş al întreprinderii... Iar vestea bună am păstrat-o pentru final: Largo Winch 2 e în pre-producţie.