Se ia un
sound indie-pop, se amestecă împreună cu ritmuri de orchestră şi se asezonează cu versuri romantice. Nu se bagă la cuptor, ci se trimite pe scenă. Mai întâi pe scenele din Glasgow, începând cu anul de graţie 1996, apoi pe cele din întregul Regat Unit. După cinci ani în care ingredientele rămân cam aceleaşi dar se schimbă cei care le mixează, oamenii care
i-au ascultat realizează că le place din ce în ce mai tare. Şi cer mai mult. Rezultă un prim produs cu etichetă:
Biggest Bluest HiFi. Şi un promiţător start în zona "independent", una în care, dacă scotoceşti bine, scoţi la iveală diamante veritabile.
Zgârciţi în proverbe dar generoşi în muzică, scoţienii au inspiraţie şi apar peste trei ani cu un alt album:
Underachivers, Please Try Harder.
Într-adevăr, s-au străduit mai tare din moment ce a fost startul către primul lor turneu american şi, aproape imediat, către al treilea (şi cel mai bun) disc:
Let's Get Out of The Country. Corect: nu mai erau foarte multe de făcut în Scoţia. Camera Obscura devenise o trupă cunoscută, cu un trecut destul de agitat la nivelul membrilor, dar cu un viitor interesant.
În 2009 au scos albumul
My Maudlin Career, despre care este, de fapt, vorba în propoziţie. Şi care poate fi numit unul dintre cele mai bune albume ale anului.
Ascult-o pe Tracyanne Campbell şi vei descoperi o voce plină care ştie cum să jongleze între timbrul nostalgic şi cel hotărât, pe fondul unor ritmuri surprinzător de tandre şi proaspete, cu profunde intruziuni orchestrale. Piesele Camera Obscura îţi dau senzaţia că, deşi ai crezut că ai venit la un concert minor
într-un club periferic, te trezeşti
dintr-o dată faţă în faţă cu o trupă profesionistă despre care nu ştiai mai nimic dar care te cucereşte pe loc prin emoţia pe care ştie să o transmită în fiecare acord.
Ascultă mai jos
single-ul French Navy. Şi reţine un nume care spune mai multe decât un banal termen fotografic: Camera Obscura.