Golden Before Globes - Globurile de Aur, 2010

Nu mai e mult - duminică spre luni, 17 spre 18 ianuarie 2010, ca să fim mai precişi - până la ediţia cu numărul 67 a ceea ce tot omul cu niscai pretenţii de cinefilie ştie că reprezintă repetiţia generală pentru Oscaruri. Mai apropiate, în ceea ce priveşte organizarea festivităţii, de un banchet decât de sobrietatea unei gale (lumea stă relaxată la masă şi, între două categorii, bea o şampanie sau mănâncă un fursec), aşa cum e la Oscaruri, Globurile de Aur reuşesc, totuşi - deşi luată la bani mărunţi, Asociaţia Presei Străine de la Hollywood n-are nicio tangenţă cu Academia Americană de Film - să ofere o perspectivă destul de corectă asupra a ceea ce se va întâmpla peste alte două luni. Evident, minus premiile pentru televiziune (din acest punct de vedere, Globurile reprezintă un soi de punchline la premiile Emmy) şi, începând din acest an, cu ceva marjă de eroare apropo de categoria cel mai bun film - în premieră, Academia a decis să nominalizeze 10 titluri (în loc de 5) şi "guild-ul" producătorilor şi-a manifestat deja preferinţele (The Hurt Locker, Up in the Air, Invictus, Precious: Based on the Novel Push by Sapphire, Inglourious Basterds, An Education, Avatar, District 9, Star Trek XI şi Up), ştiut fiind că, foarte probabil, tot astea vor fi şi filmele de la Oscaruri. Dar, vorba cuiva, să nu anticipăm şi să vedem, mai bine, care-i situaţia pe la cele mai importante categorii...


Cel mai bun film - Dramă

Avatar (2009)
The Hurt Locker (2008)
Inglourious Basterds (2009)
Precious: Based on the Novel Push by Sapphire (2009)
Up in the Air (2009)

Cel mai bun regizor

Kathryn Bigelow - The Hurt Locker (2008)
James Cameron - Avatar (2009)
Clint Eastwood - Invictus (2009)
Jason Reitman - Up in the Air (2009)
Quentin Tarantino - Inglourious Basterds (2009)

Lăsând la o parte Up in the Air şi Precious: Based on the Novel Push by Sapphire, nevăzute până la acest moment (dar sunt două dintre filmele cel mai bine cotate la critică ale anului), restul de trei nominalizate nu prezintă, practic, nicio surpriză. Avatar nu este, nici pe departe, o lumină în materie de plot (toată lumea a menţionat asemănările cu Dances with Wolves şi cu Pocahontas) sau interpretare, dar reprezintă o revoluţie vizuală (pe care, în treacăt fie spus, cei cu probleme de ochi o regretă, deja) iar Cameron nu-i tocmai omul pe care să-l treci cu vederea (sic!). The Hurt Locker este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai bune filme independente ale anului 200... 8 (cu premiera la Veneţia). The Hurt Locker e un subtil film anti-război, atât de subtil, încât unii i-au criticat tonul propagandistic - protagonistul (Jeremy Renner, revelaţia anului), genist, e atât de dependent de adrenalina pe care ţi-o dă pericolul morţii iminente, încât singurul mediu în care mai poate funcţiona e cel al frontului - şi au trecut netulburaţi peste evidenta şi muşcătoarea ironie a întregii premise. În fine... Filmul a fost ţinut "la sertar" până ce a început s-aibă ceva buzz, şi-a fost aruncat în marea luptă (re-sic!) de-abia prin vara acestui an (timp suficient cât să se întipărească în memoria colectivă drept obligatoriu candidat la premii - semn că sindromul Cenuşăreasa mai funcţionează, din când în când).

Cu ce-am rămas? Ah, desigur! Basterzii lui Tarantino, aclamaţi la Cannes, născători de veritabile războaie bloggeristice şi forumistice (e prost Brad Pitt! ba este bun!) şi premianţi la categoria "cel mai entertaining film despre cinema făcut vreodată". Pentru că, da, IB este un film despre cinema, nu despre WW2 (care e doar dressing-ul), despre puterea cinema-ului, despre tot ceea ce implică mersul la cinema, despre ceea ce-ţi transmite un film - premisa greu de înghiţit ("scăparea" Shoshanei), dénouement-ul borderline invenţie etc., toate acestea vin din ceea ce înseamnă cinema, adică make-believe. În termeni sclifosiţi, e un eseu executat în cheie postmodernă şi împachetat în film de război, spionaj şi dragoste (de unde şi aparentul dezechilibru dintre acte). De acord, Tarantino e pasionat de cinema şi-şi pune personajele să discute despre regizori şi filme, dar aici e niţel mai mult - fiecare act emulează un gen cinematografic şi referinţele nu-s simple name-dropping-uri ca-n Pulp Fiction, de exemplu, ci au legătură directă cu plotul. Cinema-ul e personaj principal al filmului - el oferă atât miza cât şi soluţia. Ar fi frumos să câştige (în ceea ce mă priveşte, e cel mai bun film difuzat în 2009 în cinematografele mioritice), dar hai să fim realişti - rămâne un film de divertisment şi cei ce votează categoria "dramă" simt nevoia să fie serioşi în opţiunea lor. Prin urmare, the winner is... (probabil) Up in the Air!

Staţi că n-am terminat. Firesc şi logic ar fi ca cine ia premiul de film să-l ia şi pe cel de regie (în fond, primul nu se face fără cel de-al doilea şi cum nu există categoria "regie de musical sau comedie", implicit, toţi cei nominalizaţi au făcut drame). De această dată însă, nu prea cred să se întâmple: Cameron şi Eastwood sunt nominalizaţi din oficiu şi atât (dacă regizorul Avatarului poate oferi, totuşi, o surpriză, "părintele" lui Invictus - unul dintre cele mai emoţionante filme cu sport şi despre spiritul uman făcute în ultimii ani - a fost suficient de premiat în ultimii ani pentru a-i ajunge), Tarantino... ar fi frumos, dar ar fi interpretat ca o glumă bună iar Reitman ar putea fi o soluţie, dar ar fi interpretat ca o glumă proastă (nominalizaţi din oficiu, okay, dar cum să-i bată pe Jim şi Clint, başca Quentin?). Prin urmare, Kathryn Bigelow are toate datele (a făcut un film excelent şi e femeie - sunt prea puţine în branşă pentru a le desconsidera) să-şi adjudece statueta. Şi noi, evident, ne-am foarte bucura, nu?


Cel mai bun film - Musical sau comedie

(500) Days of Summer (2009)
The Hangover (2009)
It's Complicated (2009)
Julie & Julia (2009)
Nine (2009)

Oare de ce nu mă miră că doamna Streep are nu mai puţin de două filme nominalizate? În fond, post Mamma Mia!, totul e posibil şi cum am văzut It's Complicated (nu şi J & J, însă) - care se încadrează perfect la categoria "de ce să ne obosim cu replici deştepte, când avem trei minunaţi actori (Meryl Streep e secondată / încadrată de Alec Baldwin şi Steve Martin) capabili să facă "din rahat bici" - mă opresc aici cu eventualele comentarii apropo de cea mai nominalizată şi mai premiată cu Oscaruri & Co actriţă ever.

Nine... Ei bine, când vine vorba de "noul" Rob Marshall, atitudinea mea e ceva în stilul caricaturii cu cele trei maimuţe (ştiţi voi: nu vede, n-aude, nu vorbeşte) - nu de alta, dar cu ceva ani în urmă am cam apărat Chicago şi încă mă simt cu musca pe căciulă. Prin urmare, ar trebui să aleg între o tuşantă comedie romantică (şi nu prea), (500) Days of Summer, care mai are şi un soundtrack de excepţie (protagoniştii sunt fani The Smiths, ceea ce explică multe, şi în materie de subiect şi în materie de "mie mi-a plăcut filmul") şi cea mai de succes comedie a anului (până şi în România a făcut săli pline, ceea ce nu-i deloc uşor!), Hangover, care dincolo de umorul irezistibil, mai are şi-o latură profund educativă (nu te pune cu Mike Tyson!). Ar fi frumos să câştige, dar hai să fim realişti - nici unul, nici celălalt, nu-s nici independent-cool (à la Juno), nici glamour-dansante (à la Chicago)... Prin urmare, prima categorie neavând reprezentant, the winner is... (probabil) Nine, deşi aud că-i un flop usturător la box-office.


Cel mai bun actor - Dramă

Jeff Bridges - Crazy Heart (2009)
George Clooney - Up in the Air (2009)
Colin Firth - A Single Man (2009)
Morgan Freeman - Invictus (2009)
Tobey Maguire - Brothers (2009)

Cea mai bună actriţă - Dramă

Emily Blunt - The Young Victoria (2009)
Sandra Bullock - The Blind Side (2009)
Helen Mirren - The Last Station (2009)
Carey Mulligan - An Education (2009)
Gabourey 'Gabby' Sidibe - Precious: Based on the Novel Push by Sapphire (2009)

Uuups! Iată zece nume care, strict în contextul nominalizărilor aici de faţă, nu-mi spun absolut nimic, nada, zit! Toate filmele au rulat, desigur, prin festivaluri, şi cele mai multe s-au lansat şi în America. Ce să vă spun? Că, foarte probabil, unele dintre ele (Crazy Heart, A Single Man, Brothers, The Last Station, Precious: Based on the Novel Push by Sapphire sau An Education) nu vor veni la noi la cinema şi singura şansă de a le vedea stă în mărinimia selecţionerilor IFF-urilor româneşti (sau a download-urilor ilegale)? Că, poate, avem noroc şi pe unele dintre celelalte le vom vedea, totuşi înainte de Oscaruri? Din păcate, asta e situaţia - ţară mică, pretenţii puţine, normalitate ioc. Să-ncerc, totuşi, un pronostic? Poate Morgan Freeman (pe post de Nelson Mandela), căci face o partitură absolut fabuloasă şi ştim ce bine prind rolurile biografice, Colin Firth (pe post de gay), căci toată lumea îi laudă prestaţia şi ştim ce bine prind rolurile controversate sau George Clooney (pe post de motivational speaker sau aşa ceva), căci... ei bine, ştim cu toţii cât de mult prinde şarmul respectivului. La fete, situaţia ar putea părea mai simplă (Carey Mulligan e revelaţia anului), dar Sandra Bullock într-un film decent e aşa o raritate încât... cine ştie? Cât despre newcomer-iţa Gabourey 'Gabby' Sidibe, aceasta este, totuşi, protagonista câştigătorului din acest an la categoria "the little indie that could". And the winners are... Puteţi da liniştiţi cu banul.


Cel mai bun actor - Musical sau de comedie

Matt Damon - The Informant! (2009)
Daniel Day-Lewis - Nine (2009)
Robert Downey Jr. - Sherlock Holmes (2009)
Joseph Gordon-Levitt - (500) Days of Summer (2009)
Michael Stuhlbarg - A Serious Man (2009)

Cea mai bună actriţă - Musical sau de comedie

Sandra Bullock - The Proposal (2009)
Marion Cotillard - Nine (2009)
Julia Roberts - Duplicity (2009)
Meryl Streep - Complicated (2009)
Meryl Streep - Julie & Julia (2009)

Slavă domnului cu musicalul şi comedia, ca pot vorbi şi eu în cunoştinţă (parţială) de cauză... Pe cât e de inegal The Informant! (Dramă?, Comedie?, Satiră?, Tragedia unui om ridicol?), pe atât de perfect e Matt Damon în fază non-Bournescă (e gras, poartă ochelari şi minte cu pasiune şi convingere până ce distruge tot în jur). Pe cât de hiperactiv e Sherlock Holmes (dacă vreţi o ecranizare conformă cu Sir Conan şi cu ritmul epocii victoriene, renunţaţi la o eventuală vizionare), pe atât de typecast începe să pară Robert Downey Jr. (excesiv de sarcastic şi cu alură de om veşnic beat). În acest context, favorit personal ar fi Joseph Gordon-Levitt, copilul de suflet al noului film independent yankeu (Mysterious Skin, Brick, The Lookout) dar, din ce ne-nvaţă pe noi istoria, când Daniel apare, iarba-n jur răsare (scuze, n-am găsit altă rimă) - aşadar, foarte probabil, metodicul Day-Lewis va câştiga (din nou) statueta - acum pe ritmuri de musical şi pe post de Marcello. La fete... Jesus Christ, acum văd: Sandra Bullock?! În The Proposal?!! Sandra Bullock, wtf?!!! În fine, îmi revin din şoc, îmi amintesc de faptul că Meryl Streep e nominalizată cu ambele filme pomenite mai sus şi că, în ciuda faptului că It's Complicated e un film minor, lui MS nu i se poate reproşa nimic, ba din contră - rolul ei are toate datele să inaugureze o serie de filme cu amoruri la vârsta a doua spre a treia, în care protagoniştii îşi etalează piei lăsate, riduri consistente şi extra şunci fără teama unui eventual ridicol. And the winner is... (probabil) Meryl Streep.


Cel mai bun film de animaţie

Cloudy with a Chance of Meatballs (2009)
Coraline (2009)
Fantastic Mr. Fox (2009)
The Princess and the Frog (2009)
Up (2009)

Cel mai bun film străin al anului

Los abrazos rotos (2009)
Baarìa (2009)
Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte (2009)
La nana (2009)
Un prophète (2009)

Iată două categorii în care mă simt mai în elementul meu. Nu, nu pentru că aş fi văzut toate filmele nominalizate (lipsesc la apel Cloudy..., Mr Fox, şi The Princess..., respectiv Baaria şi La nana), ci pentru că sunt cam 95% sigură apropo de câştigători. Up la animaţie - primele 15 minute reprezintă unul dintre cele mai elocvente şi mai de impact eseuri (color) despre iubire făcute vreodată devenind, aproape instantaneu, una dintre cele mai memorabile secvenţe din istoria cinema-ului - şi Das weisse Band la film străin (în treacăt fie spus, la Cannes Haneke a avut "ghinion" să fie premiat de amica lui Isabelle Huppert, căci întotdeauna va plana o nemeritată umbră de dubiu asupra corectitudinii întregii afaceri), unul dintre cele mai percutante şi mai freudiene eseuri (alb-negru) despre felul în care istoria tinde să se repete iar oamenii tind să nu înveţe nimic din ea... deşi, dacă ar câştiga Un prophète al lui Jacques Audiard eu aş fi cel puţin la fel de fericită.

Trecem la televiziune... Cum văd că am scris, deja, niţel cam mult şi gândindu-mă că, probabil, nimeni n-are răbdare să lectureze romane fluviu, promit să tranşez lucrurile mult mai rapid. Prin urmare, rugându-vă să citiţi aşa cum se rostesc la televizor contraindicaţiile la medicamente, iată ce mi-aş dori şi ce cred că se va întâmpla - la dramă sper să ia Mad Men (America anilor '60, agenţie de publicitate, luptă surdă între tradiţie şi modernitate, etc.), favorit personal şi posesor, deja, a 3 Globuri (cu tot regretul pentru True Blood şi Big Love, fenomenul Sopranos nu se mai repetă), iar la comedie sper să ia 30 Rock (America anilor '00, televiziune, luptă surdă între normalitate şi nebunie, etc.), favorit personal şi posesor, deja, a 5 globuri (cu tot regretul pentru Entourage şi The Office, zilele lor de glorie au cam apus). În rest, totul e posibil, căci categoriile destinate televiziunii tind, cel mai adesea, să se comporte cât mai împăciuitor, "s-ajungă la toată lumea".

Enfin, rămâne de văzut. Revenind, totuşi, la cele spuse în finalul primului paragraf, cu un sâmbure de nemulţumire apropo de întreaga poveste cu covoare roşii, decolteuri şi pinguini tot pornesc. Iniţial, când s-a anunţat că Academia va avea 10 producţii la categoria Cel mai bun film, mulţi (sper) ne-am zis că, în fine, comedia va fi repusă în drepturi (în ceea ce mă priveşte, separarea filmelor, la Globuri, în drame şi comedii reprezintă o teribilă formă de discriminare a celor din urmă care, vezi doamne, trebuie recompensate cumva, dar în nici un caz puse pe picior de egalitate cu suratele lor "serioase"). Din păcate, după cum se vede din acelaşi final de paragraf 1, nici vorbă de aşa ceva. În cel mai fericit dintre cazuri, putem spera că Pixarul va spăla insulta. Wishful thinking, cum grano salis...