Elling, noul spectacol al Teatrului de Comedie din Bucureşti, este o poveste înduioşătoare despre resuscitarea minţilor pierdute. Elling şi Kjell Bjarne, doi prieteni care s-au cunoscut într-un ospiciu, sunt mutaţi într-un apartament obişnuit de bloc, pentru a-şi regăsi locul în societate. Cei doi intră în sufragerie purtând după ei geamantane burduşite cu teamă. Le este frică de noutate şi resping din start ideea de comunitate. Dar, dacă nu vor cumva să se întoarcă într-un loc în care vor fi din nou "răsfăţaţi" cu pastile, trebuie să se reobişnuiască cu lumea şi cu noua realitate. Elling este un spectacol despre o mare prietenie, despre un curaj de-a dreptul nebunesc şi despre depăşirea tuturor limitelor.
Elling (Marius Florea Vizante) şi Kjell Bjarne (Sandu Pop) încep să-şi trăiască viaţa aproape fără să-şi dea seama şi fac împreună mici paşi către libertate. Se susţin necondiţionat, pentru că altruismul le este scris în ADN. Micul lor apartament din Oslo este o colivie cu uşa deschisă, dar pe care sunt incapabili s-o părăsească. Să iasă pe stradă e ca şi cum ar păşi în craterul unui vulcan activ. La ospiciu, nevroticul Elling se izola deseori cu Kjell în dormitor, unde împărţea cu el aceeaşi noptieră şi mereu aceleaşi poveşti. Ieşeau în lume cu ajutorul fanteziei, într-un paradis în care Elling îi descria tăcutului Kjell plăceri carnale pe care le-a dobândit în preajma unor femei fictive. Elling hrănea o veche, permanentă şi niciodată îndeplinită obsesie pentru sex a lui Kjell.
Kjell visează să iubească, iar Elling se închipuie poet, se vede publicat şi apreciat măcar în Norvegia. Fiecare dintre ei îşi vede visul cu ochii. Kjell cunoaşte o vecină gravidă, de care se îndrăgosteşte, iar Elling strecoară hârtiuţe cu poeziile sale în pachetele cu biscuiţi din supermarketuri şi este de-a dreptul exaltat când află că un ziar i-a citat în întregime o strofă. O cumpărătoare nemulţumită alertase OPC-ul lor, iar presa de fapt divers speculase momentul.
O poveste spusă sincer
Regizorul Vlad Massaci nimereşte tonurile corecte şi nu transformă naraţiunea în dulcegărie sau în empatie trucată. Nu arată că ar vrea să demonstreze ceva, ci doar că preţuieşte foarte tare povestea şi oamenii din ea. Marius Florea Vizante şi Sandu Pop formează un cuplu excelent sudat. Sandu Pop joacă bine rolul unui bărbat uşor autist, încă nematurizat sexual, împiedicat, nătâng şi posedat de ideea că într-o zi ar putea să aibă şi el parte de o femeie (sau chiar de mai multe). Marius Florea Vizante cucereşte instantaneu publicul prin nesiguranţa lui comică. Îi duce pe spectatori de la râs la plâns cu uşurinţa unui comedian de mare clasă. Ca fan al lui, îl rog, totuşi, să iasă din zona rolurilor care îi multiplică tot ce îi este la îndemână ca actor. Şi în American Buffalo, şi în Fantoma, dragostea mea, foloseşte acelaşi arsenal de gesturi şi priviri, şi ar fi bine dacă ar accepta un rol care să îl scoată din automatisme. Vizante ar trebui să vadă cum reuşeşte Pavel Bartoş să se reinventeze de la un rol la altul şi apoi să îşi reprime toate comodităţile.
Elling este un spectacol puternic ca mesaj al reuşitei, un spectacol vesel atunci când nu e trist, şi invers.