Ştefan Gheorghiu, un înţelept al pedagogiei violonistice româneşti a încetat din viaţă

L-am cunoscut şi admirat mereu pe maestru Ştefan Gheorghiu. Asistând la unele lecţii de vioară şi la unele cursuri de măiestrie ţinute de maestru am putut constata că transmitea pur şi simplu un flux benefic pe care îl transmitea învăţăceilor. Le trezea bucuria de a cânta, ca nimeni altul. Îi încuraja, arătându-le calităţile (Ai un sunet frumos, cald). Avea şi ironii, îi şi dojenea uneori când debitau banalităţi (ce mă întrebi prostii). Destăinuia cu generozitate principii violonistice cu o valoare excepţională în frazarea muzicală. Asemăna trăsătura de arcuş cu respiraţia umană (de pildă, inspiraţia o asemăna cu efortul, echivalentul sensului în sus, iar expiraţia cu relaxarea, corespunzând trăsăturii de arcuş în jos. De aici deriva regula plasării cezurii - adică a punctuaţiei muzicale - la vârful arcuşului; maestrul explica: pauza între expiraţie şi inspiraţie e mai mare decât cea între inspiraţie şi expiraţie).

Personalitate de notorietate internaţională, unul dintre reprezentanţii de frunte ai artei şi pedagogiei violonistice, maestrul Ştefan Gheorghiu va rămâne mereu în conştinţa multor muzicieni. În 17 martie 2010, la aproape 84 de ani ne-a părăsit, însă prin valoroşii săi discipoli, arta sa violonistică dăinuie.

Născut la Galaţi, la 23 martie 1926, Ştefan Gheorghiu a început studiul viorii la vârsta de cinci ani, cu Arthur Zelicovici, fost elev al lui Eduard Caudella. La recomandarea profesoarei Constanţa Erbiceanu, în 1934 a fost audiat de o comisie formată din Ion Nonna Otescu, Mihail Jora, George Enacovici, Mihai Andricu şi George Breazul, fiind admis la Conservatorul din Bucureşti. În 1937, împreună cu fratele său, pianistul Valentin Gheorghiu, a plecat la studii în Franţa, la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris. Acest lucru a fost posibil în urma recomandării făcute de George Enescu, care i-a ascultat şi a remarcat talentul fraţilor Gheorghiu, solicitând ministrului Educaţiei de atunci, Victor Iamandi, acordarea acestor burse de studiu. După ce a beneficiat de îndrumările lui Maurice Heditt, dar şi de cursurile de măiestrie ale lui Enescu, la Institutul Instrumental Francez, şi-a încheiat studiile în 1939, cu o medalie de aur pentru teorie şi solfegiu. Reîntors în ţară, va studia vioara cu Vasile Filip, iar contrapunctul, compoziţia şi dirijatului cu Mihail Jora şi Ionel Perlea, la Conservatorul din Bucureşti. Din anul 1950 a studiat vioara cu Garabet Avachian, apoi între 1959 şi 1961 a beneficiat de îndrumările lui David Oistrah, la Moscova. Activitatea solistică a lui Ştefan Gheorghiu a început încă de la vârsta de şapte ani, prin recitaluri la Galaţi şi Brăila, ca solist concertist la Bucureşti şi cu orchestrele simfonice din ţară. Din 1948 devine solist al Filarmonicii George Enescu din Bucureşti. Câştigă Premiul I la Prima ediţie a Concursului Internaţional George Enescu, împreună cu fratele său, pianistul Valentin Gheorghiu, pentru cea mai bună interpretare a Sonatei a III-a în la minor, «în caracter popular românesc», op. 25 de George Enescu. A efectuat turnee de concerte şi recitaluri camerale (trio împreună cu fratele său şi cu violoncelistul Radu Aldulescu) în Franţa, Italia, Elveţia, Anglia, Cehia, Chile, Rusia, Germania, SUA, Canada şi Austria. Discografia sa cuprinde, alături de creaţia enesciană pentru vioară (Suita Impresii din copilărie, Sonata a III-a, pentru vioară şi pian, op. 25, Cvartetul nr. 2 cu pian), Concertul pentru vioară şi orchestră, Sonata pentru vioară şi pian de Pascal Bentoiu, Triplul concert de Paul Constantinescu, Trioul de Valentin Gheorghiu. La acestea se adaugă înregistrările unor piese şi sonate la Radiodifuziunile din Berlin, München, Lausanne, Moscova, Bâle şi Bucureşti.


După 1960, maestrul Ştefan Gheorghiu a activat în domeniul pedagogiei viorii, îndrumând numeroşi violonişti care au câştigat peste 100 de premii internaţionale, devenind, mulţi dintre ei nume de referinţă. Amintim doar câteva, însă lista este foarte întinsă, deoarece mulţi instrumentişti au trecut prin filtrul îndrumărilor sale, chiar dacă studiau cu un anumit profesor oficial. Astfel, îmi vin în minte nume precum: Alexandru Tomescu, Gabriela Ijac, Mariana Sârbu, Adelina Oprean, Silvia Marcovici, Radu Iancovici, Liviu Câşleanu, Florin Paul, Magdalena Sârbu, Ştefan Pizaro, Mircea Călin, Mihaela Martin, Eugen Sârbu, Vladimir Nemţeanu, Andrei Roşianu, Cristina Anghelescu, Gabriel Croitoru, Cristof Giovaninelli, Angela Debeau, Luminiţa Duncă, Florin Croitoru, Florin Ionescu-Galaţi, Ruxandra Constantinovici, Ruxandra Simionescu, Bogdan Zvorişteanu, Irina Mureşan, Dan Claudiu Vornicelu, Corina Belcea, Cosmin Bănică, Eugen Ţichindelean, Iunia Frandeş.

Notorietatea lui Ştefan Gheorghiu ca violonist şi pedagog a făcut ca maestrul să fie invitat frecvent în jurii ale unor prestigioase concursuri internaţionale de vioară precum: Jacques Thibaud - Paris, Paganini - Genova, Tibor Varga - Sion, Kreisler - Viena, Ceaikovski - Moscova, Regina Elisabeta - Bruxelles, Bach - Leipzig, Indianapolis - SUA, Curci - Neapole, Wellington - Noua Zeelandă, Wieniawski - Poznan, Szigeti - Budapesta, Kulenkampff - Köln, Concursul Radiodifuziunii Bavareze - München, Freiburg şi Kloster Schönthal - Germania, George Enescu - Bucureşti, Montreal, Florenţa şi altele.

Maestrul a ţinut numeroase cursuri de măiestrie în Toronto, Quebec, Amsterdam, Schönthal, Saarbrück, Trieste, Florenţa, Nantes, Paris, Cluj şi altele. (O serie de date sunt preluate din cartea lui Ion Sârbu: Vioara şi maeştrii ei, de la origini până azi; Editura INFOTEAM, Bucureşti, 2000, pag. 476-480 - nota autorului).

Îmi amintesc câteva idei ale sale privitoare la timbralitate (în stabilirea digitaţiei violonistice, maestrul recomanda evitarea schimbării planului de coardă pe un intervalul minim de secundă mică, în scopul înlăturării stridenţei), ori vizând estetica repartizării unui şir de sunete izoritmice pe lungimea arcuşului (recomanda simetria în secţionare). Raporturile de mişcare (tempo) dintre macrosecţiunile unei lucrări erau stabilite clar, logic (aparent spontan). Prin gesturi dirijorale, prin murmurul vocii sale adânci, îi conducea pe violoniştii pe care îi îndruma, făcându-i să intuiască sensurile muzicale ale opusului studiat. Elevii şi studenţii maestrului îl iubeau nu doar pentru profesionalismul lui, dar mai ales pentru jovialitatea sa. Iradia optimism. Mereu avea o glumă de bun gust, un joc de cuvinte, poreclea cu tandreţe. Povestea cu mândrie cum se lupta, argumentat, pentru candidaţii români aflaţi în competiţii interpretative, atunci când era în juriu. Colabora mereu cu pianişti acompaniatori de mare calitate, ceea ce ridica nivelul general al prestaţiei interpretului.

Nu se poate rezuma viaţa unui asemenea maestru al viorii şi al pedagogiei violonistice în câteva rânduri sau pagini. Probabil o carte despre Ştefan Gheorghiu ar putea reda câteva aspecte ale activităţii sale muzicale, precum şi multe din trăsăturile sale nobile.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!