Muzeul Ţăranului Român - cunoscut pe vremuri şi ca Muzeul de la Şosea, va continua şi în cursul anului 2010 ciclul său de conferinţe vizând dezbaterea publică a problematicii vaste a tradiţiilor în cultura română actuală. Conferinţele se adresează publicului larg, în mod special tinerilor specialişti din domeniile umaniste şi se organizează în fiecare lună, la Clubul Ţăranului.
Joi, 25 martie 2010, de la ora 18:00, la Clubul Ţăranului, vom dezbate tema Maneaua: Istorie, alcătuire, rosturi, înţelesuri.
Maneaua este un fenomen de largă amplitudine socială şi totodată obiectul unor dezbateri publice reiterate periodic, cu o patimă care blochează înţelegerea sa reală. Conferenţiarii de la Muzeul Ţăranului - Anca Giurchescu (Danemarca), Speranţa Rădulescu, Costin Moisil, Florin Iordan şi Mirela Radu - vor încerca descrierea sa etnografică, punctată cu o seamă de interpretări etnologice care îi vor ajuta să răspundă la întrebări preocupante pentru români:
Ce este maneaua? Este ea un fenomen vechi sau nou ?
Care sunt semnificaţiile sociale pe care le încifrează?
Cine creează manelele? Cine le ascultă? Cine le respinge şi de ce?
Sunt manelele ţigăneşti?... sau româneşti?... sau pan-balcanice?
Conferenţiază: Anca Giurchescu (etnocoreolog) şi Speranţa Rădulescu (etnomuzicolog)
Participă: Costin Moisil, Florin Iordan (cercetători Muzeul Ţăranului Român) şi Mirela Radu (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti)
Moderator: Vintilă Mihăilescu (director Muzeul Ţăranului Român)
Despre celelalte ediţii ale Conferinţelor de la Şosea puteţi găsi texte, fotografii, înregistrări audio şi loc de comentat, pe blog la: http://www.muzeultaranuluiroman.ro/conferinte/
Partener: Clubul Ţăranului
Parteneri media: 24-Fun, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Port.ro, Hot News, webpr.ro, www.calendarevenimete.ro, LiterNet, Observator cultural