Filme de (re)văzut: Burţi (simbolice şi simetrice) - The Belly of an Architect

Peter Greenaway s-a autodefinit, la un moment dat, drept cel mai mare cineast în viaţă - şi ultimul, totodată. Dar, pentru acest britanic cu o solidă cultură vizuală (a făcut, de altfel, studii de artă plastică), obsedat de simetrii perfecte, erudit post-renascentist pasionat de Borges şi de Robbe-Grillet (L'Année dernière à Marienbad de Alain Resnais este cel mai bun film pe care Greenaway nu l-a făcut), megaloman melancolic şi manierist (barocul e-ntotdeauna strălucitor şi trist, fiind simbolizat de perlă) care consideră că cinematograful e mort, drept care s-a reorientat înspre hiperbolice proiecte de proiecţii digitale pe operele marilor maeştri ai picturii (hobby mai lucrativ decît cinematograful pe care-l făcea), pentru Greenaway - aşadar - bombasticismul e la fel de natural pe cît e universul său de artificial.

The Belly of an Architect din 1987 e considerat de unii (americani, mai ales) cel mai mare film al său. Nu este; dacă ar fi să aleg unul, acesta ar fi mai degrabă The Cook, the Thief, his Wife and her Lover din 1989. Dar şi pînă la The Belly of an Architect, Greenaway făcuse două filme extrem de originale (în măsura în care arta postmodernă, bazată pe reciclare şi referinţe, permite acest epitet): primul, The Draughtsman's Contract, era o foarte inteligentă revizitare a plotului din Blowup în decor de secol XVIII; al doilea, A Zed & Two Noughts, era încă şi mai ilustrativ pentru stilul lui Greenaway: amestec de umor negru, manie a simetriilor, joc al coincidenţelor şi gust pronunţat pentru nuditate, descompunere şi morbid.

Al treilea său lungmetraj, aşadar, plasat într-o Romă contemporană în care ruinele antice sînt martore somnolente ale unei lente descompuneri - corporale şi conjugale -, coagulează ideile primelor filme într-un mod mult mai accesibil marelui public, cu simbolurile la vedere precum viscerele prăfuite ale Cetăţii Eterne. Burta arhitectului american Stourley Kracklite se ciocneşte - simbolic, deci - cu domurile imaginate de arhitectul francez Etienne Boullee în sec. XVIII şi cu cele romane. Imaginea este somptuoasă, iar morala foarte la îndemînă: "ars longa, vita brevis"...