Potrivit opţiunilor exprimate de criticii literari, Orbitor, de Mircea Cărtărescu, este cel mai bun roman românesc al ultimilor zece ani. Specialiştii au ales cele mai importante romane ale scriitorilor români publicate în perioada 2000-2010.
Cum primul deceniu al secolului XXI se apropie de sfârşit, Adevărul literar şi artistic a vrut să afle de la specialişti care sunt cele mai bune romane româneşti apărute din anul 2000 până în prezent. La invitaţia noastră, criticii literari au propus, fiecare, un top 5 al romanelor publicate de scriitorii români în acest interval, romane pe care le consideră cele mai importante.
Sistemul de notare folosit a fost următorul: 5 puncte pentru poziţia 1, 4 puncte pentru poziţia 2, 3 puncte pentru poziţia 3, 2 puncte pentru poziţia 4 şi 1 punct pentru poziţia 5. În urma calculelor, trilogia Orbitor, de Mircea Cărtărescu (din care numai ultimele două volume au fost publicate după 2000, primul apărând în 1996), a întrunit cel mai mare număr de puncte. Pe locul al doilea se situează Asediul Vienei de Horia Ursu, urmat la 1 punct diferenţă de Teodosie cel Mic, romanul lui Răzvan Rădulescu.
Potrivit calculelor noastre, topul 5 al celor mai bune romane româneşti ale deceniului este următorul:
1 Orbitor, de Mircea Cărtărescu - 23 de puncte
2 Asediul Vienei, de Horia Ursu - 17 puncte
3 Teodosie cel Mic, de Răzvan Rădulescu - 16 puncte
4 Pupa Russa, de Gheorghe Crăciun - 15 puncte
5 Povestea Marelui Brigand, de Petru Cimpoeşu - 10 puncte
Redăm în continuare topul propus de fiecare critic literar, împreună cu justificarea opţiunilor exprimate:
Paul Cernat
1 Orbitor. Corpul, de Mircea Cărtărescu, 2002
2 Întoarcerea huliganului, de Norman Manea, 2003
3 Teodosie cel Mic, de Răzvan Rădulescu 2007
4 Asediul Vienei, de Horia Ursu, 2007
5 Cartea şoaptelor, de Varujan Vosganian, 2009
Criteriul selecţiei nu a fost dat în primul rând de preferinţele subiective, ci de anvergura şi exemplaritatea fiecărui volum, în interiorul propriei categorii ficţionale. Sigur că o doză importantă de subiectivism şi de arbitrar există, inevitabil, dar n-am ce face: trebuie să mi-o asum. Ca de obicei, selecţia este valabilă prin ce include şi invalidă prin ceea ce lasă pe dinafară. Nu am inclus în acest top întreaga trilogie Orbitor întrucât primul volum (cel mai bun) a apărut în 1996, iar al treilea este, din punctul meu de vedere, mai curând o decepţie.
Aş fi putut, apoi, să includ fără probleme şi alte titluri remarcabile: Pupa Russa de Gheorghe Crăciun, Simion Liftnicul de Petru Cimpoeşu, Întâlnirea de Gabriela Adameşteanu, Cine adoarme ultimul de Bogdan Popescu, Povestirile mameibătrâne de Radu Ţuculescu, Medgidia, oraşul de apoi de Cristian Teodorescu, Proorocii Ierusalimului de Radu Aldulescu şi... altele. Poate, cine ştie, chiar din rândul lor se vor alege primele cinci titluri ale deceniului zece, peste ani.
Marius Chivu
1 Trilogia Orbitor, de Mircea Cărtărescu, 1996, 2002, 2007
2 Teodosie cel Mic, de Răzvan Rădulescu, 2006
3 Medgidia, oraşul de apoi, de Cristian Teodorescu, 2009
4 Muzici şi faze, de Ovidiu Verdeş, 2000
5 Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, de Ion Iovan, 2008
Consider trilogia cărtăresciană unul dintre cele mai ambiţioase, mai complexe şi mai importante romane din întreaga noastră literatură. Fantasy-ul lui Răzvan Rădulescu este o operă admirabilă, apărută într-o literatură română fără tradiţia genului. Cristian Teodorescu reuşeşte dubla performanţă de a scrie în acelaşi timp şi un roman, şi un volum de povestiri (titlu ce va deveni de referinţă pentru proza scurtă românească).
Ovidiu Verdeş a dat capodopera oralităţii juvenile, Ion Iovan fiind maestrul ficţiunii apocrife de la noi. Cinci cărţi fără echivalent direct în literatura noastră, ambiţioase, aproape perfecte, cu calităţi stilistice admirabile, deopotrivă româneşti şi universale (ca şi următoarele cinci, de altfel, dacă lista ar fi permis zece titluri).
Al. Cistelecan
1 Simion Liftnicul, de Petru Cimpoeşu, 2001
2 Pupa russa, de Gheorghe Crăciun, 2004
3 Orbitor. Corpul, de Mircea Cărtărescu, 2002
4 Asediul Vienei, de Horia Ursu, 2007
5 Întâlnirea, de Gabriela Adameşteanu, 2003
Romanele pe care le-am ales sunt, toate, romane bune. Nu cred că s-ar putea plânge cineva de ele. Cu toate astea, n-aş zice că opţiunile mele pot fi luate ca un "top" al deceniului (oricât de personal şi subiectiv, fireşte). N-aş sfătui pe nimeni să le trateze astfel. Şi asta pentru că ele sunt, după gustul meu, cele mai bune romane dintre cele pe care le-am citit, dar nu ştiu cu ce procent de romane citite m-aş putea lăuda. Cred că unul atât de mic, încât e eminent irelevant pentru orice anchetă. Aş vrea, însă, să-mi toleraţi două abateri peste restricţiile pe care le-aţi impus.
Prima se referă la trilogia lui Cărtărescu, al cărei prim volum a apărut înainte de 2000 (1996, cred) şi m-a obligat astfel să-l notez doar cu volumul al doilea (al treilea nu prea ar merita); dar, de fapt, am în vedere toate trei volumele. A doua priveşte romanul Gabrielei Adameşteanu, care e, de fapt, transformarea unei nuvele apărute câţiva ani mai înainte. E vorba, se poate vedea, de romane foarte diferite, dar unite măcar de un singur lucru: nu bat apa-n piuă (fie ea epică, fie de altă natură).
Daniel Cristea-Enache
1 Asediul Vienei, de Horia Ursu, 2007
2 Maramureş, de Dumitru Ţepeneag, 2001
3 Proorocii Ierusalimului, de Radu Aldulescu, 2004
4 Medgidia, oraşul de apoi, de Cristian Teodorescu, 2009
5 Fantoma din moară, de Doina Ruşti 2008
Topul a fost greu de făcut, fiindcă a trebuit să aleg din vreo douăzeci de titluri de vârf. Avem Roman (cu majusculă) în acest deceniu? Da, avem. Iată cinci autori la deplina maturitate artistică şi în "vână" creatoare. Cinci mari romane (perfect traductibile) şi cinci tipuri aproape complet diferite de proză autohtonă. Un bonus pentru D. Ţepeneag, care cu Maramureş a încheiat en beauté o impresionantă trilogie.
Mihai Iovănel
1 Povestea Marelui Brigand, de Petru Cimpoeşu, 2000; Asediul Vienei, de Horia Ursu, 2007
2 Textele de la Monte Negro, de Octavian Soviany, 2003; Teodosie cel Mic, de Răzvan Rădulescu, 2006; Cine adoarme ultimul, de Bogdan Popescu, 2007
3 Degete mici, de Filip Florian, 2005; Fantoma din moară, de Doina Ruşti, 2008
4 Fairia - o lume îndepărtată, de Radu Pavel Gheo, 2004; Imperiul Marelui Graal, de Sebastian A. Corn, 2004
5 Întoarcerea huliganului, de Norman Manea, 2003; Medgidia, oraşul de apoi, de Cristian Teodorescu, 2009
Sunt surprins eu însumi de cantitatea romanelor de calitate din lista de mai jos. N-am o părere prea grozavă despre romanul contemporan: cu excepţia lui Petru Cimpoeşu, Horia Ursu, Răzvan Rădulescu, Filip Florian, Doina Ruşti şi, pentru genul freak-SF, Sebastian A. Corn, nu cred că avem romancieri cu gândire de romancieri (şi încă Ursu & Rădulescu publică extrem de rar).
Totuşi, când am făcut lista celor mai bune romane de după 2000, nu am putut să mă opresc la 5 titluri. Prin urmare, forfecând la greu o primă "listă lungă", am îngrămădit 11 cărţi pe 5 poziţii, încercând să asortez criteriul valoric cu cel tipologic. Rezultatul e relativ şi valoric, şi tipologic, poziţia 2 putând fi schimbată cu poziţia 3 etc., după cum şi perechile pot fi rupte şi regrupate.
Ion Bogdan Lefter
1 Pupa Russa, de Gheorghe Crăciun, 2004, neapărat cu complementul din Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), 2006
2 Povestirile mameibătrâne, de Radu Ţuculescu, 2006
3 Medgidia, oraşul de apoi, de Cristian Teodorescu, 2009
4 Trilogia Orbitor, de Mircea Cărtărescu, 1996, 2002, 2007
5 Derapaj, de Ion Manolescu, 2006
O primă rezervă: n-am putut face rapid o documentare amănunţită, deci vor fi fiind şi scăpări în listele mele, aceasta şi cele care urmează. Apoi, bineînţeles că limita de doar cinci "nominalizări" e prea strâmtă pentru a cuprinde cărţile cele mai merituoase dintr-un întreg deceniu. Mai rău, cu atât de puţine titluri nici nu se poate măcar schiţa un peisaj de epocă. Drept care mă grăbesc să adaug că destule altele le-ar putea lua locul celor deja numite: Cum se face de Mircea Horia Simionescu (2002), Oameni şi umbre, glasuri, tăceri de Alexandru George (2003 - însă cu o primă versiune comprimată în 1996, sub titlul, de asemenea mai scurt, Oameni şi umbre), Raport asupra singurătăţii de Augustin Buzura (2009), Ecluza de Radu Mareş (2006), Zodia scafandrului de Mircea Nedelciu (2000 - din păcate, neterminat, însă excepţional în secvenţele pe care autorul a apucat să le scrie), Gerda de Constantin Stan (2004), De departe spre aproape de Mihai Dragolea (2001), Nichita Danilov, Tălpi. Şotronul (2004), Maşa şi extraterestrul (2005) şi Locomotiva Noimann (2008), Misterele Castelului Solitude de Daniel Vighi (2005), Sindromul de panică în Oraşul Luminilor de Matei Vişniec (2009), Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian (2009), Teodosie cel Mic de Răzvan Rădulescu (2006), Intrarea Soarelui de Cecilia Ştefănescu (2008), alte romane de Alexandru Sever, Nora Iuga, Ion Vianu, Virgil Duda, Norman Manea, Iolanda Malamen, Ioan Lăcustă, Mircea Pora, Ştefan Agopian, Horia Ursu, Diana Adamek, Dora Pavel, Gabriel Chifu, Florin Toma, Ovidiu Pecican, Andrei Bodiu, Filip Florian, Dan Perşa, Florina Ilis, Ara Şeptilici, Dan Lungu, T.O. Bobe, Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici, Daniela Raţiu, Ioana Nicolaie, Ana Maria Sandu şi - cu siguranţă - alţii (încerc să urmez în aceste liste ordinea "generaţională"). Istoria genului nu va trebui să uite nici romanele scrise de autori de alte etnii şi care scriu în alte limbi decât cea română: după 2000 au apărut - de pildă - Atemschaukel de Herta Müller (2009), Miss Bukarest, Habseligkeiten şi Das reiche Mädchen de Richard Wagner (2001, 2004, 2007), Die Tür zur hinteren Küche şi Das Feld räumen de Johann Lippet (2000, 2005) etc...
Dan C. Mihăilescu
1 Trilogia Orbitor, de Mircea Cărtărescu, 1996, 2002, 2007
2 Degete mici, de Filip Florian, 2007
3 Mut, de Dan Stanca, 2006
4 Mirii nemuririi, de Radu Aldulescu, 2006
5 Cruciada copiilor, de Florina Ilis, 2005
Uff! Urâciosul, necruţătorul sadism cifric al topurilor! Căruia, însă, trebuie să i te supui, ca-n faţa regulilor oricărui joc. Glosând iute, "la pachet", asta înseamnă geniul fabulaţiei şi transfigurării onirice a realului în creuzetul romanului total. Ingeniozitate, calofilie, texturi în filigran, dar şi dostoievskianism, cazuistică pitorească, ceremonializarea cruzimii, neoexistenţialism.
Energii vizionare în contextele deriziunii macerante. Simbolism alchimic, şarjă satirică, argoul pegrei, abisalitate, istoria şi destinul individual, ratare, sublim, tragic grotesc, parabolă morală... Mari teme ale marii proze dintotdeauna, altoite, însă, pe hipersensibilitatea unei fiinţe narative care în anii \'90 părea în pragul apoplexiei, pentru a ne surprinde apoi printr-o vitalitate uneori de-a dreptul hipnotizantă.
Simona Sora
1 Pupa Russa, de Gheorghe Crăciun, 2004
2 Oameni şi umbre, glasuri, tăceri, de Al. George, 2003
3 Trilogia Orbitor, de Mircea Cărtărescu (1996, 2002, 2007)
4 Degete mici, de Filip Florian, 2005
5 Teodosie cel Mic, de Răzvan Rădulescu, 2007
Andrei Terian
1 Povestea Marelui Brigand, de Petru Cimpoeşu, 2000
2 Teodosie cel Mic, de Răzvan Rădulescu, 2006.
3 Asediul Vienei, de Horia Ursu, 2007.
4 Cruciada copiilor, de Florina Ilis, 2005
5 Mirii nemuririi, de Radu Aldulescu, 2006 şi (ex-aequo) Pupa Russa, de Gheorghe Crăciun, 2004.
Ca orice top de cărţi (carevasăzică, nu de autori), şi acesta îi dezavantajează inevitabil pe scriitorii care au publicat, în intervalul dat, nu doar unul, ci mai multe titluri valoroase. Am acceptat şi eu, din dorinţa de a aduce în faţa cititorilor Adevărului cât mai multe nume de prozatori români contemporani, această convenţie tacită de tipul "un om - o (singură) carte". Altminteri, într-un eventual "clasament al adevărului", podiumul meu ar fi fost ocupat doar de Petru Cimpoeşu, din a cărui operă aş mai fi menţionat Simion liftnicul (Editura Compania, 2000) şi Christina Domestica şi Vânătorii de suflete (Editura Humanitas, 2006). Romanul românesc de după 2000 e mai bogat decât pare.
De aceea, aş pleda pentru un top lărgit, un Top Ten în care aş include, pe lângă cele opt titluri deja amintite, Proorocii Ierusalimului de Radu Aldulescu (Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004) şi Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian (2009). Nu am inclus în topul meu "corpul" sau vreo "aripă" din populara trilogie Orbitor de Mircea Cărtărescu deoarece consider că volumul cel mai reuşit al romanului rămâne acela apărut în 1996 (Aripa stângă). Cât despre celelalte două, Corpul (2002) mi se pare onorabil spre mediocru, iar Aripa dreaptă (2007) - slăbuţ spre penibil.
Alex. Ştefănescu
1 Raport asupra singurătăţii, de Augustin Buzura, 2009
2 Zogru, de Doina Ruşti, 2006
3 Cei calzi şi cei reci, de Dan Stanca, 2008
4 Copilul de foc, de Mirela Stănciulescu, 2006
5 Istoria romanţată a unui safari, de Daniela Zeca, 2009
Adevărul (literar şi artistic!) este că nu pot ierarhiza aceste cinci romane (de aceea le-am şi aşezat în ordine alfabetică, după numele autorilor lor). Dar sunt sigur că toate cinci sunt foarte bune, se citesc cu interes şi au ecou în conştiinţa cititorului. Augustin Buzura scrie într-un mod zguduitor despre bătrâneţe. Doina Ruşti creează un personaj imaterial şi multiform, un spiritus loci, despre care îţi vine să crezi, la sfârşitul lecturii, că există în realitate.
Dan Stanca priveşte dintr-o perspectivă metafizică prozaica noastră viaţa noastră de fiecare zi. Mirela Stănciulescu (care a tradus, printre altele, în română, Pluta de piatră de Saramago) arată, cu un umor subtil, ce înţelege meschinul Grigore Micu, "un erou al timpului nostru", din povestea de dragoste sublimă trăită de un bărbat şi o femeie trecuţi de prima tinereţe. Daniela Zeca ne oferă un Maitreyi feminin, care are drept protagonişti o europeană şi un arab (şi este comparabil ca valoare cu romanul lui Mircea Eliade).