După fiecare film vizionat, e preferabil să nu te grăbeşti să scrii despre el. Aştepţi cîteva zile, în speranţa că îţi vei pune gîndurile în ordine şi lucrurile cu adevărat importante vor apărea la suprafaţă. Din nefericire, în cazul celui mai recent film al regizorului Marius Th. Barna e taman invers. Odată cu trecerea timpului, fiecare secvenţă ţi se şterge definitiv din memorie şi după cîteva ore cauţi frenetic pe Internet acţiunea filmului. Nu idei, nu nuanţe, nu detalii mai mult sau mai puţin semnificative, ci acţiunea în mare, sinopsisul.
Filmul începe brusc cu o reclamă la prezervative ce se vrea a fi provocatoare, dar e mai degrabă ridicolă. Protagonista acesteia şi, totodată, eroina principală, Ioana (Maria Dinulescu), e renegată de tatăl ei, ofiţer în armată. Astfel, aceasta suferă un fel de traumă şi caută compania prietenilor înţelegători. Cum nici ei nu o mai privesc cu aceeaşi ochi (a se înţelege că imaginea sa de model într-un clip erotic fie tulbură imaginaţia, fie stîrneşte invidia), Ioana e nevoită să fugă din nou. Dezgustată de amploarea incidentului şi nevoită să se întreţină într-o lume haină, acceptă, la insistenţele lui Gicu (un tip cu o ocupaţie incertă), să danseze lasciv la show-uri erotice. Ipostaza de animatoare e, desigur, nesatisfăcătoare pentru ambiţiile unei fete decise să schimbe lumea într-una mai bună. Un prim pas în atingerea acestui măreţ obiectiv e angajarea în campania de susţinere a unui candidat la primărie, Ionescu.
Cu ajutorul publicitarului interpretat de Mimi Brănescu obţine o nouă slujbă, cît şi o nouă locuinţă. Paradoxal, tot ea e cea care pune condiţiile, de unde începem să ne întrebăm dacă nu vizionăm cumva un basm idiot cu o fetiţă pe post de îngeraş irezistibil. Campania electorala e condusă după ideile naive ale Ioanei, idei născocite, probabil, în nopţile de amor cu publicitarul într-o garsonieră decorată romantic. Aceste idei au de-a face cu afectul (cum altfel?) şi pot fi sintetizate astfel: "trebuie să înţelegeţi ce simt oamenii". Minunea se produce (nu uitaţi că vizionaţi un basm) şi Ionescu e ales primarul oraşului. Dar nici în noua ipostază Ioana nu se simte confortabil şi se întoarce acasă, devenind, între timp, asistentă la un centru pentru copii.
Aceasta e, în mare, acţiunea filmului. Mai apar multe alte personaje şi întîmplări minore, dar ele sînt tratate (probabil) ca accidente inerente pe platoul de filmare (o prostituată confuză, un ziarist şantajist, dar şi bătut din senin, un bătrînel libidinos, o arestare a Ioanei complet aiurea etc.). Nu pricepem rostul lor, dar cum nici regizorul nu pare să înţeleagă, singura soluţie e să le ignorăm. Totul e anapoda în acest film: jocul execrabil al actorilor (te întrebi la ce bun s-or fi inventat dublele), regia neglijentă, montajul amatoricesc şi povestea fără pic de construcţie.
Nimic nu rămîne de pe urma vizionării filmului Casanova, identitate feminină. Ţi-ai dori, măcar pentru o clipă, să ai cea mai mică reacţie, dacă nu de încîntare, măcar de debusolare. Îl priveşti sec, ca şi cum te-ai uita preţ de 100 de minute la un perete alb. Nu poţi schiţa nici o grimasă. Din păcate, acest perete alb a fost făcut cu banii CNC-ului. Cam mult pentru o lucrare atît de ştearsă.