Spectacolul Cu dragostea nu-i de glumit, regizat de Alexandru Dabija la Piatra Neamţ, e ca un concediu la Olăneşti, staţiune în care nu se întâmplă nimic. Textul scriitorului romantic Alfred de Musset este perimat, pare o conservă nedeschisă de mult, are o naivitate aproape ostentativă, este lipsit de tensiune şi de miză şi nu trage linii concluzive sub marea temă a dragostei.
Spectacolul îşi porneşte motorul cu orgoliul iubirii tinereşti, atinge o viteză de bandă unu cu nebuniile pe care le poţi face din dragoste şi este tras pe dreapta de un happy-end mai mult decât previzibil. Montarea nu-l reprezintă pe Alexandru Dabija, dar nici nu-i viciază cariera, pentru că regizorul lasă să i se vadă foarte bine intenţiile. Spectacolul este o încercare de a destinde publicul prin ceva nepretenţios, neproblematic şi care nu obligă la decodificări obositoare.
Dabija merge natural pe firul naraţiunii, fără a tulbura textul prin imersiuni stilistice. Prin această producţie, regizorul se odihneşte pe o piatră, între două alergări extenuante, între producţii cu adevărat solicitante, cum ar fi, de exemplu, Un duel (Teatrul Naţional Bucureşti) sau Pyramus & Thisbe 4 you (Teatrul Odeon din Bucureşti).
Dragoste plictisitoare
Povestea nici măcar nu are mare importanţă. Este o telenovelă a vremii ei, cu un băiat de 21 de ani, îndrăgostit şi respins de o fată de 18 ani; un tânăr care, din răzbunare, îşi duce iubirea în altă parte, amăgind o ţărăncuţă. Phillipe îşi termină studiile la Paris, devine doctor şi se întoarce în locurile natale. Christine părăseşte mănăstirea şi primeşte o zestre. Se întâlnesc. Îşi vorbesc. Se ceartă. Se plac. Se sărută. Se căsătoresc. Naraţiunea este relaxantă până la somnolenţă, iar actorii, cuminţi, nu încearcă să epateze prin interpretări elaborate.
Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ oferă un caiet-program mult mai bun decât montarea în sine, o bijuterie făcută de mână, din colaje cu texte originale (Genţiana Ionescu) şi fotografii (Alexandru Boicu, Mihaela Jipa, Ciprian Iorgu). Dacă ajungeţi la Piatra Neamţ, nu rataţi acest caiet de colecţie care are ca bonus un spectacol banal şi neglijabil.
Singura reuşită (minoră) poate fi aceasta: Cu dragostea nu-i de glumit este o poartă spre un paradis pierdut, populat de oameni care nu mai seamănă cu cei de azi. Aventura poate fi cel mult pe placul unor spectatori care vor să se trezească plasaţi într-o atmosferă nespecifică secolului XXI.