O altă imagine a circului - Circul vesel

Am văzut de curînd, în sfîrşit, un film despre circ: Circul vesel, în regia lui Claudiu Mitcu, o producţie HBO. La început, nu ştiam ce să cred, filmul îşi avea ritmul lui, şi-şi dezvăluia tacticos subiectul, fără grabă şi senzaţionalism. Carol Zdebski, ceh de origine, este fiul lui Toma, unul dintre primii proprietari de circ ambulant din România. În 1922, Toma Zdebschi vine din Cehoslovacia cu un circ care se numea chiar Globus, pentru a da spectacole aici. Şi aici rămîne. Ba se pune şi pe făcut copii: întîi cu Helena, de la gura Humorului, cu care îl face pe Carol, personajul filmului; apoi cu Aneta, artistă de circ şi acrobată, cu care are două fete, Carolina şi Rica.

Mai departe, povestea devine, puţin, telenovelă: după mulţi ani, Toma se întoarce la Gura Humorului, şi-l cunoaşte, în sfîrşit, pe Carol, care se angajează în circul lui ca băiat bun la toate. Tatăl lui îl recunoaşte oficial abia după zece ani. Tocmai atunci, însă, se îmbolnăveşte. Fiul său, discipol silitor, preia circul şi continuă turneele împreună cu mama sa vitregă şi cele două surori. Viaţa de familie nu durează mult, pentru că, în lipsa lui Carol, tatăl şi surorile lui sînt luaţi de nemţi şi închişi într-un lagăr din zona Ardealului. Tatăl şi una dintre surori se întorc din lagăr, dar se instaurează regimul comunist. Circul lui Carol este naţionalizat. El reuşeşte să se recalifice - după noile standarde socialiste - ca dresor. O cunoaşte pe viitoarea lui soţie, Mina, şi ea artistă de circ şi, împreună, îşi cumpără un vagon şi pun pe picioare propriul circ - Circul vesel. Cu care bat ţara în lung şi-n lat în ciuda condiţiilor nu foarte roze ale epocii (afişele trebuiau să conţină lozinci proletcultiste, fetele cu care colaborau să nu fie prea sexy şi neapărat să poarte dresuri...).

De aici încolo, povestea fiind clar narată, reflectoarele cad strict pe cei doi protagonişti, Carol şi Mina. Poveştile lor sînt înduioşătoare. De fapt, nu mai sînt doar poveşti, ci şi impresii: cînd Mina spune cît de mult îi place să-şi petreacă timpul în vechiul vagon, acum aşezat în curtea lor din Rahova, şi să audă ploaia cum cade pe el, aproape că îţi dau lacrimile. La fel se întîmplă şi atunci cînd cîinele Piki, ultimul supravieţuiotor al pleiadei de căţei profesionişti dresaţi de Carol, nu prea mai reuşeşte să-şi facă numărul de sărituri peste obstacole - în ciuda pălăriuţei de scenă pe care o poartă uşor şui - fiind prea venerabil... Sau cînd colaboratorul lor, Vasile Rusu - zis Yoga, unul dintre cei mai buni contorsionişti din România, se dezbracă pînă la brîu şi purcede să-şi refacă performanţele...

Filmul e simplu. Dar tratează lucrurile esenţiale: trecerea timpului (drumul prin viaţă spre moarte) şi iubirea. Carol şi Mina nu sînt, nici pe departe, perfecţi: dar, aşa cum o spun cu diferite ocazii, au avut o viaţă bună împreună, în cei 50 de ani de cînd sînt căsătoriţi. Şi liberă, mult mai liberă decît alţii, în condiţiile de atunci: perioada cea mai drastică a epocii comuniste.

Iar meseria pe care au ales-o, circul, este una dintre cele mai directe, dar şi mai adecvate metafore ale existenţei: condiţia umană şi precaritatea ei este foarte vizibilă în această meserie, unde strălucirea se îmbină cu cruzimea, rîsul cu plînsul şi viaţa cu moartea (care pîndeşte prin preajmă în timpul fiecărui număr periculos).

Unicul copil al soţilor Zdebschi, Rica Sorescu, nu a mai continuat tradiţia părinţilor ei. Ea se căsătoreşte cu un ofiţer din Ministerul de Interne şi devine poliţistă. Fata ei, nepoata circarilor, Aura Sorescu, este, însă, autoarea scenariului, alături de Claudiu Mitcu. Ceea ce salvează dacă nu tradiţia, măcar povestea. Într-un film care, cu mijloace puţine şi fără speculaţii inutile, alăturînd doar poveştile martorilor cu imagini de arhivă, reuşeşte să ne ofere o altă imagine a circului. Mai umană.